O strang in brate... Stiam ca asta e doar inceputul...
Doar inceputul... Doar inceputul... Doar inceputul...
Dimineata ma trezesc si-i scriu un biletel. Cred ca intarziasem deja la munca, asa ca i-am lasat numarul meu de telefon sperand ca ma va cauta ea. I-am spus cat de super ma simtisem cu o seara inainte. Seful se uita mirat la mine. Imi spune ca nu conteaza ca am intarziat. O sa-mi taie orele pe care le-am pierdut. Ma schimb, si fara sa mai pun intrebari vorbesc cu colegii mei care erau deja pe traseu. Seful imi da o harta si-mi spune ca m-a repartizat in alt sector. Nu o sa mai lucrez in sectorul in care statea Adina. 
Inchid vestiarul, dar ma intorc sa-mi las telefonul mobil in vestiar. Plec pe traseu.
O zi obisnuita la munca. Ma intorc spre ora 16 la munca, si fac un dus. Iau telefonul si vad un apel pierdut. Nu stiam daca era Adina, asa ca nu am raspuns la bip. Niciodata nu raspund la numerele necunoscute cu bip, si nu raspund numerelor care ma suna cu privat. Ma duc frant acasa si ma arunc in pat. Ma uite pe tavan si ma gandesc cat de incredibila poate sa fie Adina. Si nu ma refer numai la sex, ci la tot. Incerc totusi sa ma gandesc ca nu suntem atat de diferiti, chiar daca provenim din lumi diferite. "Este fantastica!" imi spun si adorm.
A doua zi, o zi ca oricare alta, mai putin dupa ce am iesit de la munca, atunci cand am gasit un mesaj de la Adina in care-mi confirma ca acela este numarul ei. O sun si-i spun ca vreau sa iesim in oras dupa ce ma duc acasa. Cred ca pe la ora 18 ar fi bine si pentru ea.
Ne intalnim si ma duce ea la o pizzerie destul de selecta. Nu stiu cat de select eram eu imbracat, dar nu s-a uitat nimeni ciudat la mine. Cand sa ne ridicam sa-l luam la plimbare pe Toto, cainele Adinei si cerem nota, chelnerul ne spune ca nota a fost platita integral. Eram putin cam 
A doua zi a ramas stabilit ca iesim in parc la plimbare. Era o zi frumoasa, senina. Alegem Cismigiul... Batranei jucand sah si table, si mirosind a tutun de proasta calitate. Ne asezam pe o banca si povestim. Se ridica si se uita-n ochii mei. Vroia sa-mi spuna ceva... Nu reuseste din prima. Buzele-i raman parca blocate la primul cuvant.
— Trebuie sa-ti zic ceva Mircea! si scoate din buzunar ceva.
Era bricheta mea Zippo, si nu prea intelegeam cum a ajuns la ea. Apoi imi povesteste despre lista ei. Despre faptul ca pana la mine totul a fost un joc, dar cu mine totul a devenit dintr-o data serios. Poate mult prea serios si mult prea dintr-o data. O asigur ca totul e bine, pentru ca e vorba de trecut. Pe noi ne intereseaza sa traim prezentul si sa ne gandim la viitor. Nu apuc sa termin bine fraza ca ii suna Adinei telefonul. Inchide.
— Era tata! Mi-a spus ca ma cautat ieri p-acasa si cum nu m-a gasit, s-a gandit sa se duca la un prieten mai vechi de familie. N-a vrut sa ne deranjeze ieri.
— Adica vrei sa spui ca...
— Da, prostutule! Doar nu credeai ca mi-a platit vreun gagic nota. Dar acum ca ne-am lamurit, hai sa ne plimbam in continuare, si fuge de langa mine ca un fluture care zboara fericit in razele soarelui.
Am mancat vata pe bat, inghetata, popcorn, si o gramada de alte prostioare. Am facut poze impreuna... si apoi am mers spre casa. Ne asteapta o noapte alba. Merg cu C. si Adina in nu stiu ce club. Nu prea le am eu cu cluburile, dar daca fetele vor sa iesim am zis sa vad si cum e viata de noapte!
vineri, 8 august 2008
Mi-e rusine... - partea a IV-a
Mi-e rusine... - partea a III-a
Ma incalt si ies pe usa fara nicio explicatie. Nu ma mai uit inapoi!
Apartinem unor lumi diferite, tot continuam sa-mi zic... pana cand ea ma trage de mana. Ma intorc cu ochii in pamant. Imi ridica capul si ma saruta! Se uita in ochii mei si imi spune:
- Ce s-a intamplat? Am zis ceva gresit?
- Nu!
- Am facut ceva ce nu trebuia?
- Nu!
- Atunci spune-mi ce s-a intamplat de ai plecat asa...
Brusc se porneste o ploaie de vara. Amandoi aveam hainele ude, apoi cu o voce blanda imi spune iar:
- Hai mai bine-n casa sa vorbim si sa scapam de hainele astea ude! si ma las tras de mana ei in casa.
Intram in casa si ma impiedic de un ghemotoc de blana. Era catelusul ei pufos care am aflat mai tarziu ca-l cheama Toto. Se indreapta spre camera ei, timp in care eu statea plouat pe hol. Aud cum probabil tranteste usa de la sifonier si vine imbracata cu un tricou destul de lung si larg, dar prin care tot puteam vedea acele forme apetisante. Raman la fel de plouat in hol, neclintit pentru nimic. Se intoarce cu 2 prosoape si intai ma sterge pe cap ca o mama grijulie. Imi desface camasa nasture cu nasture si-mi aduce un halat alb si niste papucei pufosi care insa-mi erau mici, iar calcaiele-mi stateau jumatate p-afara. Ma saruta apasat si apoi imi spune ca vrea sa vorbim.
Nu credeam ca o sa inteleaga, dar am crezut ca vrea sa-mi arate cat de diferit suntem, si faptul ca venim din lumi total diferite. De fapt nu era asa. Vroia doar sa-mi arate camera ei. Sa-mi demonstreze ca pot avea incredere-n ea si ca nu mai exista secrete intre noi. Acum stiam si unde sta, iar ea stia unde stau eu.
Se intuneca afara, si o intreb de hainele mele pe care le bagase la masina de spalat la un program de stoarcere si uscare, deoarece se facuse tarziu si a doua zi lucram. Ea-mi spune insa sa raman. Probabil ca imi trecuse starea aia de suparare si n-a fost nevoie sa-mi spuna si a doua oara, asa ca de data asta ma indrept eu spre ea si o fixez cateva secunde, apoi sarutand-o ii spun ca raman. Incerc sa-mi dezlipesc buzele de ale ei pentru a lua o gura de aer, deoarece deja imi simteam nasul infundat, dar ea ma trage spre ea... peste ea. Ne sarutam lung, cu mici pauze de respiro. Ne hraneam parca cu buzele calde si umede ale celuilalt. Isi cere scuze si pleaca putin din sufragerie. Imi spune apoi sa vin cu ea.
Urcam la etajul 2 si intram intr-o baie la fel de mare cat o garsoniera. Pe jos o gramada de lumanari care mai de care mai colorate si diverse arome probabil. Ma vedeam intr-o oglinda imensa. Ne vedeam intr-o oglinda imensa, si ne tineam de mana. Clar nu mai eram suparat! In cada la fel de mare ea pusese ceva care sa faca spuma. Ii ridic tricoul usor si il dau jos. Ea-mi desface halatul si mi-l da jos. Cineva sau ceva... o parte din mine se pare ca se trezise la viata si avea chef de nebunii.
Adina se aseaza in cada. Cu un singur degetel ma cheama spre ea. Intru in cada plina de spuma. Mainile mele atingeau frenetic sanii si fundul ei. Din cand in cand mai scotea un mic sunet involuntar la cate o atingere mai brusca... Cu toata convingerea, trupul ei imi spunea ca ma vrea. Ma tragea inspre ea cu miscari la intervale mici si regulate. Intelesesem mesajul de mult, dar vroiam s-o mai fierb nitel in suc propriu. Se intoarce cu spatele la mine si-mi spune s-o iau in brate. O sarut lasciv pe gat si pe spate. In clipa in care mi-a cuprins cu mana acea parte plina de viata care tot pulsa si astepta ceva sa se intample, atunci mi-am pierdut controlul.
O intreb daca are cumva un prezervativ la indemana. Pe etajera se afla un pachet nedesfacut.Il ia si-l desface. Imi pune prezervativul cu grija sa nu se rupa, apoi... apoi am simtit numai placere. M-a ghidat inspre locul acela cald si stramt... acel loc care ma transforma parca intr-un sclav al ei. Din cand in cand fundul ei imi atingea coapsele sau zona inghinala... O mai sarutam pe spate si-i cuprindeam cu ambele maini sanii destul de mari. Eram acolo trup si suflet, amandoi... Nici nu stiu cum a trecut timpul atat de repede, dar se facuse aproape ora 2 dimineata. Eram acolo amandoi, transpirati... intr-un final cred ca am terminat amandoi si am cazut obositi in apa calduta. Ne uitam unul in ochii celuilalt si zambeam amandoi satisfacuti. O strang in brate... Stiam ca asta e doar inceputul...
Doar inceputul... Doar inceputul... Doar inceputul...Mi-e rusine... - partea a II-a
Ma indrept catre usa si ma uit pe vizor. Nimic!
Deschid usa si ma uit dupa ea pe scara. Nimic!
Trantesc usa si ies pe geam sa ma uit dupa ea. Nimic!
Parca ar fi intrat in pamant. Ma asez pe pat si-mi pun mainile-n cap. Ma trantesc pe spate si incep sa-mi fac procese de constiinta! Oare gresisem cu ceva? Privesc tavanul si incerc totusi sa ma bucur ca mi se intamplase ceva minunat. De ce toate lucrurile frumoase dureaza putin? Pentru cateva ore am uitat de rutina si am iesit din monotonie. Acum insa ma intorc la aceeasi viata pe care o duceam inainte s-o cunosc pe ea. Ma imbrac cu hainele de casa si imi fac ceva de mancare. Ma asez in acelasi fotoliu, probabil satul de mine, in care ma asez in fiecare seara si ma uit pe OTV la Dan Diaconescu sa ma amuz, sa vad ce tampenii ii mai dibuie tipului mintea... Dupa care probabil o sa adorm.
Au trecut cred ca 2 saptamani de cand nu am mai auzit nimic despre ea sau nu am vazut-o, timp in care m-am obisnuit cu ideea ca probabil am fost doar o aventura... doar o escapada a ei, cand...
"La aceeasi ora, papusel?" aud o voce din spatele meu. Marti, 13... si totusi era ea... chiar in spatele meu la fel de frumoasa ca prima oara cand am vazut-o!
Ii raspund ca da, dupa care parca-mi apare iar zambetul pe buze.
"La tine sau la mine?" continua ea. Totul parea rupt dintr-un film pentru adulti... dar am zis sa vedem daca are ceva de ascuns.
"La tine!" raspund eu sigur pe mine...
Ne privim cateva secunde si imi trimite o bezea. Plec...
Numaram minutele pana la ora 16, iar la ora 15:50 cred ca am rupt baraca si am plecat de la munca. Era cu o prietena presupun, la Tineretului si ma astepta. De aceasta data purta o bluza verde supra-elastica, niste pantaloni 3 sferturi de blugi si o pereche de adidasi albi simpli cu niste sosete scurte. Cum m-a zarit, a scapat de prietena ei.
Nu aveam curajul s-o intreb ce se intamplase in urma cu 2 saptamani. Am zis sa uit. Ma duce pe strada mult cunoscuta mie. Ma masura din priviri. Am crezut ca sta la bloc, dar de fapt intram intr-o curte. O vila cu 2 etaje, modesta. Nu avea caine! Intru si ma descalt. Hmm... Parchet pe jos, gresie in bucatarie, tapet pe hol si o oglinda imensa... Un televizor plat cu o diagonala ce probabil depasea 72 cm, o mocheta rotunda in mijlocul sufrageriei, mobila din piele alba, probabil cumparata de la Mobexpert...
"Si asta este camera mea!" imi spune ea ca un copil mic ce-si aduce pentru prima oara prietenul acasa. Imi face semn sa intru. Un sifonier cu trei usi - din lemn de cires, un pat destul de mare in mijlocul camerei. Niciun tablou pe perete. Intr-un colt era un birou cu un computer... Avea pana si balcon...
Scot din buzunar ochelarii pe care i-a uitat la mine in urma cu doua saptamani. Se apropie de mine incet. Se uita in ochii mei. Avea niste ochi superbi, de culoare albastra, dar cu toate astea nu aveam de gand sa ma las intimidat. O vad ca-si umezeste buzele si se apropie de mine. Ne sarutam...
In tot acest timp insa nu ma simteam in largul meu. Nu stiam ce caut eu acolo. Ce cautam cu o fata frumoasa, la ea acasa... si ce casa... Ma simteam ciudat. Nu stiu ce a vrut ea sa-mi demonstreze, dar simteam ca nu apartin acelei lumi. O opresc si ma indrept spre usa. Ma intalnesc pe hol insa cu un bichon. Ma inshelasem! Avea caine... dar probabil statea cumtel la locul lui...
Ma incalt si ies pe usa fara nicio explicatie. Nu ma mai uit inapoi!
Apartinem unor lumi diferite. Diferite! Diferite!
Deschid usa si ma uit dupa ea pe scara. Nimic!
Trantesc usa si ies pe geam sa ma uit dupa ea. Nimic!
Parca ar fi intrat in pamant. Ma asez pe pat si-mi pun mainile-n cap. Ma trantesc pe spate si incep sa-mi fac procese de constiinta! Oare gresisem cu ceva? Privesc tavanul si incerc totusi sa ma bucur ca mi se intamplase ceva minunat. De ce toate lucrurile frumoase dureaza putin? Pentru cateva ore am uitat de rutina si am iesit din monotonie. Acum insa ma intorc la aceeasi viata pe care o duceam inainte s-o cunosc pe ea. Ma imbrac cu hainele de casa si imi fac ceva de mancare. Ma asez in acelasi fotoliu, probabil satul de mine, in care ma asez in fiecare seara si ma uit pe OTV la Dan Diaconescu sa ma amuz, sa vad ce tampenii ii mai dibuie tipului mintea... Dupa care probabil o sa adorm.
Au trecut cred ca 2 saptamani de cand nu am mai auzit nimic despre ea sau nu am vazut-o, timp in care m-am obisnuit cu ideea ca probabil am fost doar o aventura... doar o escapada a ei, cand...
"La aceeasi ora, papusel?" aud o voce din spatele meu. Marti, 13... si totusi era ea... chiar in spatele meu la fel de frumoasa ca prima oara cand am vazut-o!
Ii raspund ca da, dupa care parca-mi apare iar zambetul pe buze.
"La tine sau la mine?" continua ea. Totul parea rupt dintr-un film pentru adulti... dar am zis sa vedem daca are ceva de ascuns.
"La tine!" raspund eu sigur pe mine...
Ne privim cateva secunde si imi trimite o bezea. Plec...
Numaram minutele pana la ora 16, iar la ora 15:50 cred ca am rupt baraca si am plecat de la munca. Era cu o prietena presupun, la Tineretului si ma astepta. De aceasta data purta o bluza verde supra-elastica, niste pantaloni 3 sferturi de blugi si o pereche de adidasi albi simpli cu niste sosete scurte. Cum m-a zarit, a scapat de prietena ei.
Nu aveam curajul s-o intreb ce se intamplase in urma cu 2 saptamani. Am zis sa uit. Ma duce pe strada mult cunoscuta mie. Ma masura din priviri. Am crezut ca sta la bloc, dar de fapt intram intr-o curte. O vila cu 2 etaje, modesta. Nu avea caine! Intru si ma descalt. Hmm... Parchet pe jos, gresie in bucatarie, tapet pe hol si o oglinda imensa... Un televizor plat cu o diagonala ce probabil depasea 72 cm, o mocheta rotunda in mijlocul sufrageriei, mobila din piele alba, probabil cumparata de la Mobexpert...
"Si asta este camera mea!" imi spune ea ca un copil mic ce-si aduce pentru prima oara prietenul acasa. Imi face semn sa intru. Un sifonier cu trei usi - din lemn de cires, un pat destul de mare in mijlocul camerei. Niciun tablou pe perete. Intr-un colt era un birou cu un computer... Avea pana si balcon...
Scot din buzunar ochelarii pe care i-a uitat la mine in urma cu doua saptamani. Se apropie de mine incet. Se uita in ochii mei. Avea niste ochi superbi, de culoare albastra, dar cu toate astea nu aveam de gand sa ma las intimidat. O vad ca-si umezeste buzele si se apropie de mine. Ne sarutam...
In tot acest timp insa nu ma simteam in largul meu. Nu stiam ce caut eu acolo. Ce cautam cu o fata frumoasa, la ea acasa... si ce casa... Ma simteam ciudat. Nu stiu ce a vrut ea sa-mi demonstreze, dar simteam ca nu apartin acelei lumi. O opresc si ma indrept spre usa. Ma intalnesc pe hol insa cu un bichon. Ma inshelasem! Avea caine... dar probabil statea cumtel la locul lui...
Ma incalt si ies pe usa fara nicio explicatie. Nu ma mai uit inapoi!
Apartinem unor lumi diferite. Diferite! Diferite!
Mi-e rusine... - partea I
Mi-e rusine sa va povestesc cum am cunoscut-o, pentru ca e posibil sa ma judecati dupa aparente. Meseria mea nu este chiar una obisnuita, dar macar este banoasa. Am agatat-o exact cum fac toti ciobanii si lopatarii de pe strada. Acum stau si ma intreb cum de a acceptat sa iasa cu mine dupa ce i-am aruncat replica: "Ce faci pepushe? Cand mergem si noi la un suc?".
Era o zi banala de vineri. Martea si vinerea ridicam resturile menajere pe strada aia, cand am zarit-o pe ea. Cu salopeta pe mine, pe care scria mare R.E.B.U. si cu un tupeu fantastic o intreb: "Ce faci pepushe? Cand mergem si noi la un suc?"
Se intoarce spre mine si ma asteptam sa zica ceva de morti, vii sau raniti, de familie, de mama, de tati samd... dar imi raspunde: "Cand termini programul?".
Am ramas
! Pai mai am cateva strazi, si apoi ma duc la depou. Ies pe la ora 16.
"Unde ai depoul?"
"Pai nu stiu daca stii, dar este pe undeva prin zona Tineretului... Cum mergi spre Gossip de la statia de metrou Tineretului, faci prima straduta la dreapta si mergi drept pana cand vezi depoul... Cam p-acolo e!"
"Bine atunci! La ora 16:15 la metrou la Tineretului e bine?"
Zambesc... "Haide bah plavane odata ca intarziem!" tipa colegul meu la mine.
"Da! Asa sa fie!"
Aveam dubii ca o sa apara, dar la ora 16:10 cred ca am ajuns, dupa ce mi-am facut un dus la munca, logic. Sa nu miros a diverse... O vad si pe ea! O blonda focoasa rau. Purta niste pantaloni albi, mulati pe fund, o bluza neagra cu un decolteu generos, in picioare avea balerini negri si o pereche de ochelari, ca fara nu se poate. Nu avea geanta! Culmea, dar nu! Nu avea! Avea in schimb un portofel micut de culoare neagra.
Ma prezint: "Mircea!" si intind mana.
"Adina..." -mi spune ea.
"Si acum incotro?" intreb eu.
"Stiu eu o cafenea cateva stradute mai incolo."
O urmaresc timid cu privirea. Timid pe naiba! Cred ca lasasem o bala de 2 metri in spatele meu. Ma uit apoi la felul in care sunt imbracat eu si la numele clubului... B52. Asta ce-o fi, numar de masina?
"Nu stiu daca pot sta, cred ca ar fi mai bine sa o lasam pe alta data!" dar nu apuc sa termin fraza ca ma vad intrat in pub. Eram imbracat ca un eu, adica exact ca un taran: adidasi jegosi, pantaloni de trening, un tricou alb si bluza de la pantalonii de trening. Bine macar ca parul imi statea bine!
Ne asezam la o masa mai retrasa, unde lumina batea mai greu. Imi comand o bere si ea o cafea.
"Si ia zi-mi cum e sa fii gunoier?" mi se pare ca ma ia ea peste picior.
"Este bine, dar doar din punct de vedere financiar." ii raspund eu. "De obicei iesi cu oricine te striga pe strada?" pun si eu paie pe foc.
"Nu! Dar am zis sa vad ce-ti poate pielea din moment ce ai avut atata tupeu sa ma inviti in oras."
Apoi incepem sa ne conversam si sa ne atacam reciproc. Era studenta in anul 3 la Spiru Haret, ramura comert international. Din start mi-am zis sa nu ma complic. Eram cu 3-4 ani mai mare decat ea.
"Si unde ziceai ca stai?" ma intreaba ea "Pentru ca tu stii cam pe unde stau eu, dar eu nu stiu pe unde stai tu..."
"Nu-mi aduc aminte sa-ti fi spus pe unde stau..."
"Esti cam prostut. Imi place asta la tine. Tocmai asta ziceam si eu. Nu mi-ai zis unde stai, dar ca sa pot avea incredere-n tine, cred ca ar trebui sa-mi spui..." ma intoarce ea pe toate partile.
"Rahova... Piata Rahova!" ii raspund eu, sperand sa se sperie catusi de putin.
"Stai singur?" continua ea cu intrebarile indiscrete, pana cand...
Nu mai stiu nici cum ne-am suit in 32 sau cum am descuiat usa. Stiu doar ca imediat ce am incuia usa, am continuat sa ne tachinam... dar intr-un mod placut. Ne-am sarutat de cateva ori. Ii cuprind fundul rotund cu ambele maini, dar ea imi ia mainile si le ridica sus... si mai sus, si mai sus, pana cand dau de nasturii acelui decolteu. O sarut pe gat de cateva ori in timp ce ma chinui sa desfac nasturii aia.
"Nu te chinui sa-i desfaci! Sunt de forma!"-mi spune ea pufnind putin in ras. Ce vroia sa fac, daca nu mi-am dat seama... Isi da singura bluza jos. Hmm. Sutien alb, dar fara buretei. Wow... asta e ceva nou. Imi da bluza aia nasoala de trening jos de pe mine si trage de tricou in sus. Le arunca pe jos. Gust fiecare bucatica a gatului ei si ii dau jos sutienul usor... usor... usor. Apoi sarut fiecare zona a corpului ei care era dezgolita.
Se aseaza pe pat in timp ce buzele mele ajung la buric. Nu aveam de gand sa ma opresc tocmai acum, asa ca nu ma opresc si continui pana mai jos. Desfac cu dintii nasturele de la pantalonii aia ce veneau atat de bine pe ea... si trag cu dintii de fermoar. Chiloti albi cu o fundita micuta in fata. Tot in fata avea un fel de plasa sau panza tot alba. E greu de explicat. Nu purta dres. Ramane cu sanii dezgoliti si in chiloti pana cand ma opreste.
Se ridica si-mi da pantalonii de trening jos. Stateam amandoi in picioare si ne sarutam pe buze. Avea un gust dulce si niste buze carnoase. Nu ma puteam opri. Mainile mele o luau razna pe corpul ei... Cand probabil s-a simtit pregatita mi-a dat chilotii jos si s-a asezat pe pat. O sarut iarasi de sus pana jos. Trag usor de ei sa nu-i rup. Erau cam firavi. Inca nu inteleg cum de pot purta fetele asa ceva... Iau repede un prezervativ din noptiera si... Si... Si... apoi simt acea caldura. Picioarele ei incolacite de mine ma strangeau si ma trageau mai repede si mai tare inspre ea. Ne sarutam... din cand in cand deschideam amandoi ochii si ne surprindeam tragand cu ochiul... Nu cred ca a durat mai mult de 30 de minute. Nici nu avea cum. 30 de minute maxim, timp in care am fost ca un sclav al caldurii trupului ei. Era imposibil sa nu-ti doresti sa ai o asemenea femeie...
Ma ridic si arunc prezervativul. Apoi ma uit spre ea. Statea intinsa pe pat transpirata toata si avea niste ochi mici. Tacea! Imi cer scuze si-i spun ca lipsesc cateva minute. Ma duc la baie sa ma spal. Nu cred ca am stat mai mult de 5 minute, iar cand m-am intors... nu mai era!
Plecase... Plecase... Plecase!
Era o zi banala de vineri. Martea si vinerea ridicam resturile menajere pe strada aia, cand am zarit-o pe ea. Cu salopeta pe mine, pe care scria mare R.E.B.U. si cu un tupeu fantastic o intreb: "Ce faci pepushe? Cand mergem si noi la un suc?"
Se intoarce spre mine si ma asteptam sa zica ceva de morti, vii sau raniti, de familie, de mama, de tati samd... dar imi raspunde: "Cand termini programul?".
Am ramas
! Pai mai am cateva strazi, si apoi ma duc la depou. Ies pe la ora 16."Unde ai depoul?"
"Pai nu stiu daca stii, dar este pe undeva prin zona Tineretului... Cum mergi spre Gossip de la statia de metrou Tineretului, faci prima straduta la dreapta si mergi drept pana cand vezi depoul... Cam p-acolo e!"
"Bine atunci! La ora 16:15 la metrou la Tineretului e bine?"
Zambesc... "Haide bah plavane odata ca intarziem!" tipa colegul meu la mine.
"Da! Asa sa fie!"
Aveam dubii ca o sa apara, dar la ora 16:10 cred ca am ajuns, dupa ce mi-am facut un dus la munca, logic. Sa nu miros a diverse... O vad si pe ea! O blonda focoasa rau. Purta niste pantaloni albi, mulati pe fund, o bluza neagra cu un decolteu generos, in picioare avea balerini negri si o pereche de ochelari, ca fara nu se poate. Nu avea geanta! Culmea, dar nu! Nu avea! Avea in schimb un portofel micut de culoare neagra.
Ma prezint: "Mircea!" si intind mana.
"Adina..." -mi spune ea.
"Si acum incotro?" intreb eu.
"Stiu eu o cafenea cateva stradute mai incolo."
O urmaresc timid cu privirea. Timid pe naiba! Cred ca lasasem o bala de 2 metri in spatele meu. Ma uit apoi la felul in care sunt imbracat eu si la numele clubului... B52. Asta ce-o fi, numar de masina?
"Nu stiu daca pot sta, cred ca ar fi mai bine sa o lasam pe alta data!" dar nu apuc sa termin fraza ca ma vad intrat in pub. Eram imbracat ca un eu, adica exact ca un taran: adidasi jegosi, pantaloni de trening, un tricou alb si bluza de la pantalonii de trening. Bine macar ca parul imi statea bine!
Ne asezam la o masa mai retrasa, unde lumina batea mai greu. Imi comand o bere si ea o cafea.
"Si ia zi-mi cum e sa fii gunoier?" mi se pare ca ma ia ea peste picior.
"Este bine, dar doar din punct de vedere financiar." ii raspund eu. "De obicei iesi cu oricine te striga pe strada?" pun si eu paie pe foc.
"Nu! Dar am zis sa vad ce-ti poate pielea din moment ce ai avut atata tupeu sa ma inviti in oras."
Apoi incepem sa ne conversam si sa ne atacam reciproc. Era studenta in anul 3 la Spiru Haret, ramura comert international. Din start mi-am zis sa nu ma complic. Eram cu 3-4 ani mai mare decat ea.
"Si unde ziceai ca stai?" ma intreaba ea "Pentru ca tu stii cam pe unde stau eu, dar eu nu stiu pe unde stai tu..."
"Nu-mi aduc aminte sa-ti fi spus pe unde stau..."
"Esti cam prostut. Imi place asta la tine. Tocmai asta ziceam si eu. Nu mi-ai zis unde stai, dar ca sa pot avea incredere-n tine, cred ca ar trebui sa-mi spui..." ma intoarce ea pe toate partile.
"Rahova... Piata Rahova!" ii raspund eu, sperand sa se sperie catusi de putin.
"Stai singur?" continua ea cu intrebarile indiscrete, pana cand...
Nu mai stiu nici cum ne-am suit in 32 sau cum am descuiat usa. Stiu doar ca imediat ce am incuia usa, am continuat sa ne tachinam... dar intr-un mod placut. Ne-am sarutat de cateva ori. Ii cuprind fundul rotund cu ambele maini, dar ea imi ia mainile si le ridica sus... si mai sus, si mai sus, pana cand dau de nasturii acelui decolteu. O sarut pe gat de cateva ori in timp ce ma chinui sa desfac nasturii aia.
"Nu te chinui sa-i desfaci! Sunt de forma!"-mi spune ea pufnind putin in ras. Ce vroia sa fac, daca nu mi-am dat seama... Isi da singura bluza jos. Hmm. Sutien alb, dar fara buretei. Wow... asta e ceva nou. Imi da bluza aia nasoala de trening jos de pe mine si trage de tricou in sus. Le arunca pe jos. Gust fiecare bucatica a gatului ei si ii dau jos sutienul usor... usor... usor. Apoi sarut fiecare zona a corpului ei care era dezgolita.
Se aseaza pe pat in timp ce buzele mele ajung la buric. Nu aveam de gand sa ma opresc tocmai acum, asa ca nu ma opresc si continui pana mai jos. Desfac cu dintii nasturele de la pantalonii aia ce veneau atat de bine pe ea... si trag cu dintii de fermoar. Chiloti albi cu o fundita micuta in fata. Tot in fata avea un fel de plasa sau panza tot alba. E greu de explicat. Nu purta dres. Ramane cu sanii dezgoliti si in chiloti pana cand ma opreste.
Se ridica si-mi da pantalonii de trening jos. Stateam amandoi in picioare si ne sarutam pe buze. Avea un gust dulce si niste buze carnoase. Nu ma puteam opri. Mainile mele o luau razna pe corpul ei... Cand probabil s-a simtit pregatita mi-a dat chilotii jos si s-a asezat pe pat. O sarut iarasi de sus pana jos. Trag usor de ei sa nu-i rup. Erau cam firavi. Inca nu inteleg cum de pot purta fetele asa ceva... Iau repede un prezervativ din noptiera si... Si... Si... apoi simt acea caldura. Picioarele ei incolacite de mine ma strangeau si ma trageau mai repede si mai tare inspre ea. Ne sarutam... din cand in cand deschideam amandoi ochii si ne surprindeam tragand cu ochiul... Nu cred ca a durat mai mult de 30 de minute. Nici nu avea cum. 30 de minute maxim, timp in care am fost ca un sclav al caldurii trupului ei. Era imposibil sa nu-ti doresti sa ai o asemenea femeie...
Ma ridic si arunc prezervativul. Apoi ma uit spre ea. Statea intinsa pe pat transpirata toata si avea niste ochi mici. Tacea! Imi cer scuze si-i spun ca lipsesc cateva minute. Ma duc la baie sa ma spal. Nu cred ca am stat mai mult de 5 minute, iar cand m-am intors... nu mai era!
Plecase... Plecase... Plecase!
Pandantivul...
Povestea ei
Ca in fiecare poveste este vorba despre un el si-o aia... Un el si-o aia absolut normali, cu probleme, cu munca, cu facultate samd. Un el si-o ea tipici pentru tara in care traim.S-au cunoscut cu ceva timp in urma! Se intampla pe la un chef pare-mi-se! S-au cunoscut, dar s-au placut dupa mai mult timp. Din ciclul "cat de mult poate astepta un baiat fata pe care o place", dam si raspunsul... Poate astepta si ani buni (sau rai).
Dupa aproximativ 2 ani, la insistentele lui cei doi au iesit impreuna. Momentan cei doi nu au nume! Au iesit si au vorbit. El a propus! Ea s-a gandit, i-a dat cu virgula si perioada si a zis PAS. S-a gandit insa mai bine si cand i-a dat q radical de ordinul zecilor de mii a acceptat.
Erau deci impreuna. Sarim peste detaliile picante sau dulci ale relatiei lor si ajungem la momentul disperarii, cand el ia decizia sa puna capat relatiei lor. Din motive atat personale cat si din cauza ca relatia cam scartzaia.
Tinea la ea. Ii trecuse prin minte sa se insoare, dar era prea tanar pentru asta. S-a trezit brusc si panicat ca nu e bine ceea ce gandeste. Pentru ca ea sa nu creada ca el chiar n-a iubit-o [lucru ce e fals, pt k el a iubit-o] se gandeste cum sa faca sa-i spuna asta intr-un mod mai deosebit.
Ideea l-a lovit
intr-o dupa-amiaza friguroasa de iarna pe cand medita singur in parc. Ati observat ca iarna parcurile sunt atat de pustii? Cu ultimele economii cumpara o jucarie de plus, un pandantiv si un lantic. Pandantivul avea culoarea ei preferata. Pune lanticul si pandantivul intr-o punguta alaturi de un biletel impaturit, pe care scria: "Indiferent de ceea ce crezi tu sau de ceea ce ai crezut despre mine, TE-AM IUBIT!!!".Se duce la o croitorie din zona si-i spune croitoresei sa-i desfaca jucaria de plus si sa puna aceasta punguta in interiorul animalutului si apoi sa-l coase in asa fel incat sa para ca e nedesfacut. Zis si facut. Nu arata la fel ca atunci cand era nou, dar macar nu se vedea.
Cum ziua ei se apropia, el i-a dat cadoul cu o zi inainte de ziua ei. In seara respectiva i-a spus ca ziua urmatoare va fi ultima zi in care ei vor mai fi iubiti.
Ea i-a raspuns: "De ce sa mai asteptam pana maine? De ce sa ma prefac in fata tuturor prietenilor cand putem sa nu mai fim prieteni de azi?".
El i-a dat dreptate! Fara sa se mai uite inapoi, ii intoarce spatele si pleaca crezand ca n-o sa aibe niciun regret! A regretat dar la mult timp dupa aceea. Singura temere a lui era faptul ca ea o sa arunce cadoul de la el si atunci dovada lui de iubire o sa se duca naibii! O sa ma intrebati probabil care dovada de iubire din moment ce el i-a dat papucii... O sa aflati!
O suna la fix un an si o zi! De ziua ei!
"Buna, la multi ani! Sunt eu, ..."
Ea pare ca uitase de el si paru surprinsa.
"A, da! Nenorocitul care m-a parasit cu o zi inainte de ziua mea!"
El inghite in sec un suspin. Nu trebuia s-o lase sa stie ca-l doare.
"Nu de asta te-am sunat! Vroiam sa te intreb daca mai ai cadoul de la mine de anul trecut!"
"De ce? Vrei sa ti-l dau inapoi?"
"Nu! Vroiam sa te intreb sa te uiti in el!"
"Cum sa ma uit in el, cand e cusut!"
"Gasesti tu o solutie! Tu doar uita-te in el, te rog!"
"Bine! Asta o sa fac!" si inchide telefonul. Se indreapta curioasa spre papitoiul de plus si cu o foarfeca in descoase frumos pe margini! Gaseste punguta si citeste biletul! Timp de un an l-a judecat si l-a acuzat. Acum plange iar! Oare cand se va opri din plans? Cat timp vor mai ramane ranile deschise?
Povestea lui
Povestea lui este identica cu cea a ei, cu povestea privita din punctul ei de vedere, numai ca trebuie sa intelegeti ce s-a intamplat de fapt. De ce a parasit-o cu o zi inainte de ziua ei? Avea un contract de munca pe o perioada nedeterminata in strainatate. Avea 14 zile la dispozitie sa se pregateasca si sa plece din tara. Nu i-a dat insa nicio explicatie! Poate ca a gresit facand asta, dar stia ca o relatie la distanta nu o sa tina, asa ca a preferat sa fie el cel care a incheiat si a pus punct relatiei! Nu a sunat-o dupa un an pentru a redeschide ranile ci pentru ca a vrut sa fie sigur ca ea stie adevarul... adica faptul ca a iubit-o! A sunat-o din strainatate! Chiar si acum el este acolo! Departe de ea, dar totusi se gandeste la ea. La ce s-ar fi intamplat daca...
Chiar asa! CE S-AR FI INTAMPLAT DACA...?
Cu totii ne intrebam asta, dar de ce sa ne intrebam, cand putem face ceva in privinta asta si vom afla... Nu am de gand sa stau cu mainile-n san! Am de gand sa aflu ce se va intampla daca! Cine nu e cu mine, e impotriva mea!
Anticamera...
Era pentru prima oara cand ma duceam la un interviu cred. Secretara a fost foarte draguta. M-a intrebat daca vreau un ceai sau o cafea pana astept ca sa fiu primit de sefa ei. Dupa o jumatate de ora se deschide usa si iese un alt tip mai bine imbracat decat mine. Aproape ca plangea. Atunci pe loc mi-a venit in minte sa ma tirez cat pot de repede de acolo pana nu ma jupoaie de viu posibil viitoarea mea sefa.
– Puteti intra!
Ma indrept spre usa cea mare si maro. Ciocan timid la usa si intru cand aud un "intra!" de dincolo de usa. Cand intru, calc pe un covor frumos oval si pufos. In fata mea era un birou mare si spatios. Un birou din sticla, un fotoliu din ala ca-n filme, din piele maro in care te poti relaxa linistit.
Se intoarce catre mine...
– Deci ce stii sa faci mai exact?
Era mai frumoasa decat imi puteam inchipui. Dintr-o data mintea mea ajunge s-o ia razna. Imi inchipuiam cum incercam acel scaun din piele si mi-o imaginam goala. Formele ei se lasau mangaiate de mainile mele de muncitor de rand si o vedeam cum transpira deasupra mea. Din cand in cand parul ei cadea pe pieptul meu si ma gadila, dar asta nu ne oprea sa nu continuam. Era mult mai tare decat un episod din Kama Sutra sau Emanuelle. Simteam ca suntem aproape... ne apropiam de punctul culminant, dar imediat aud o voce:
– Dumneavoastra urmati!
Si m-am dus ca mielul la taiere!
– Puteti intra!
Ma indrept spre usa cea mare si maro. Ciocan timid la usa si intru cand aud un "intra!" de dincolo de usa. Cand intru, calc pe un covor frumos oval si pufos. In fata mea era un birou mare si spatios. Un birou din sticla, un fotoliu din ala ca-n filme, din piele maro in care te poti relaxa linistit.
Se intoarce catre mine...
– Deci ce stii sa faci mai exact?
Era mai frumoasa decat imi puteam inchipui. Dintr-o data mintea mea ajunge s-o ia razna. Imi inchipuiam cum incercam acel scaun din piele si mi-o imaginam goala. Formele ei se lasau mangaiate de mainile mele de muncitor de rand si o vedeam cum transpira deasupra mea. Din cand in cand parul ei cadea pe pieptul meu si ma gadila, dar asta nu ne oprea sa nu continuam. Era mult mai tare decat un episod din Kama Sutra sau Emanuelle. Simteam ca suntem aproape... ne apropiam de punctul culminant, dar imediat aud o voce:
– Dumneavoastra urmati!
Si m-am dus ca mielul la taiere!
Mi-as dori sa... Mi-as dori sa tin soarele in maini!
Cand eram mic, eram un copil foarte obraznic. Imi aduc aminte ca scoteam limba la oricine pe strada. Ma aflam cu bunica in tren, in drum spre Eforie cred. Mergeam la mare pentru prima oara. In compartiment cu noi se mai afla o doamna mai in varsta cu o fata. Probabil tot nepotzica dansii. Scot limba la ea de cateva ori si-mi intoarce spatele. Imi pun mainile-n san si n-o mai bag in seama. Aud apoi: "Buni, baiatul ala urat a scos limba la mine!"
"Zici tu acuma ca e urat, dar peste cativa ani..." si bunica fetei lasa fraza neterminata. Ajungem la Eforie. Ne cazam la hotel si eu abia asteptam sa vad marea. Asha ca la ora 13 o iau pe buni de manutza sa mergem sa vedem marea.
Am ramas. Era asha frumos. Nisipul frigea si-mi intra printre degete. O senzatie fina si calda imi mangaia pielea. Batea vantul si simtzeam un miros, cum numai marea il are. Ma zmucesc din mainile bunicii si fug spre mare. Ea tzipa si alearga dupa mine saraca... intr-un suflet. Bag apoi picioarele-n mare! E rece. O aud pe buni qm vine in spatele meu:
"Sa nu mai fugi niciodata din mainile mele ca nush ce-ti fac!" si-mi arde doua palme pe fund. "Obraznicule!"
Si ne continuam drumul spre hotel sa mergem sa mancam. Abia ashteptam sa ma joc in nisip a doua zi si sa fac baie in mare. Cred k o noapte intreaga n-am dormit gandindu-ma la ziua urmatoare!
A doua zi, pe plaja: faceam castele de nisip si dintr-o data cineva-mi strica castelul calcandu-l in picioare. Era fata din tren. Se intoarce si scoate limba la mine si pleaca. Continui sa ma joc. La pranz merg q buni sa mancam. Imi zic "nu si aici!" dupa ce mi se pare ca o vad iarashi pe fata din tren si fata de pe plaja...
In ziua urmatoare buni aseaza paturica langa bunica fetei q nabadai... Nu aveam chef sa stau langa nesuferita aia mica si ingamfata!
"Hei, vrei sa ne jucam?" spuse ingamfata catre mine...
"NU!" raspund eu pe un ton suparat.
"Hai, te rog eu frumos! Promit ca nu mai fac ce am faqt ieri."
"Hai, bine!"
Nu jucam ce ne jucam si ma trezesc cu o lopatzica in cap! Cik nu facusem nush ce pasaj bine. Inca de mici femeile simt nevoia sa controleze totul. Deshi eram mic, uram asta! Seara stabilesc bunicile sa ieshim pe faleza sa ne plimbam inaitne sa apuna soarele. Aceeashi ingamfata mica se tinea aqm dupa mine. Bunicile-si vedea de treaba si vorbeau d-ale lor.
"De ce o fi soarele atat de mic? Si de ce o fi atat de roshu? Crezi ca-l pot tine in maini?" ma tot obosea pushtoaica cu intrebari. Era mai vorbareatza decat mine, deshi era q 2 ani mai mica decat mine. Si atunci am vazut-o pentru ultima oara, pentru ca a doua zi am plekt acasa cu buni.
In fiecare an cred k am fost p litoral dar nu am mai dat de acea fata ingamfata.
Intr-una din veri... cred ca sarbatorisem a 24 primavara... Deci imediat dupa, am decis sa ma duc in Constanta! Cunosteam fiecare coltisor al statiunii Eforie si vroiam o schimbare.
Ca-n fiecare sambata ma duc in club sa ma dantzuiesc. Aleg Disco Ring, din Costineshti unde se fac cele mai tari petreceri... Acolo cred ca am vazut-o prima oara pe ea... Blonda... Imbracata intr-o rochie racoroasa alba. Stia sa danseze destul de bine. Pana sa ma dezmeticesc eu si sa ma duc la ea, n-o mai vad pe ringul de dans. O caut cu privirea si o vad la o masa. Cand ma apropii, imi spune:
"Fii te rog amabil si adu-ne inca 2 Margueritta!".
Probabil camasa alba pe care o purtam a facut-o sa creada ca sunt chelner si lucrez acolo. Ma intorc putzin jenat de situatie si plec din club.
Saptamana urmatoare era aceeasi ea, in acelasi club. Imbracata intr-o rochitza galbena de data asta. Ma apropii de ea si nu apuc sa spun nici "Buna!" ca iar o aud:
"Asta e chelnerul ala obraznic care nu ne-a servit data trecuta!"
Ma prezint si-i spun ca nu lucrez acolo.
"Vai, dar scuza-ma! Pai... aveai camasa alba, pantaloni de stofa... Am crezut ca..."
"Eh, lasa asta acum. Nu te mai scuza si hai sa dansam!"
Am dansat pana diminetza cand la ora 4:30 ea-mi spune ca pleaca. Ma intreaba daca vreau sa vin si eu si chiar daca nu shtiam unde, am decis sa merg.
Ma duce pe plaja si ne asezam in fund. Asteptam rasaritul! Apoi imi spune:
"Mi-as dori sa... Sa tzin soarele in maini!". Atunci am intzeles! Cand doi oameni sunt sortiti unul celuilalt...
CONCLUZIILE LE TRAGETI VOI!
"Zici tu acuma ca e urat, dar peste cativa ani..." si bunica fetei lasa fraza neterminata. Ajungem la Eforie. Ne cazam la hotel si eu abia asteptam sa vad marea. Asha ca la ora 13 o iau pe buni de manutza sa mergem sa vedem marea.
Am ramas
. Era asha frumos. Nisipul frigea si-mi intra printre degete. O senzatie fina si calda imi mangaia pielea. Batea vantul si simtzeam un miros, cum numai marea il are. Ma zmucesc din mainile bunicii si fug spre mare. Ea tzipa si alearga dupa mine saraca... intr-un suflet. Bag apoi picioarele-n mare! E rece. O aud pe buni qm vine in spatele meu:"Sa nu mai fugi niciodata din mainile mele ca nush ce-ti fac!" si-mi arde doua palme pe fund. "Obraznicule!"
Si ne continuam drumul spre hotel sa mergem sa mancam. Abia ashteptam sa ma joc in nisip a doua zi si sa fac baie in mare. Cred k o noapte intreaga n-am dormit gandindu-ma la ziua urmatoare!
A doua zi, pe plaja: faceam castele de nisip si dintr-o data cineva-mi strica castelul calcandu-l in picioare. Era fata din tren. Se intoarce si scoate limba la mine si pleaca. Continui sa ma joc. La pranz merg q buni sa mancam. Imi zic "nu si aici!" dupa ce mi se pare ca o vad iarashi pe fata din tren si fata de pe plaja...
In ziua urmatoare buni aseaza paturica langa bunica fetei q nabadai... Nu aveam chef sa stau langa nesuferita aia mica si ingamfata!
"Hei, vrei sa ne jucam?" spuse ingamfata catre mine...
"NU!" raspund eu pe un ton suparat.
"Hai, te rog eu frumos! Promit ca nu mai fac ce am faqt ieri."
"Hai, bine!"
Nu jucam ce ne jucam si ma trezesc cu o lopatzica in cap! Cik nu facusem nush ce pasaj bine. Inca de mici femeile simt nevoia sa controleze totul. Deshi eram mic, uram asta! Seara stabilesc bunicile sa ieshim pe faleza sa ne plimbam inaitne sa apuna soarele. Aceeashi ingamfata mica se tinea aqm dupa mine. Bunicile-si vedea de treaba si vorbeau d-ale lor.
"De ce o fi soarele atat de mic? Si de ce o fi atat de roshu? Crezi ca-l pot tine in maini?" ma tot obosea pushtoaica cu intrebari. Era mai vorbareatza decat mine, deshi era q 2 ani mai mica decat mine. Si atunci am vazut-o pentru ultima oara, pentru ca a doua zi am plekt acasa cu buni.
In fiecare an cred k am fost p litoral dar nu am mai dat de acea fata ingamfata.
Intr-una din veri... cred ca sarbatorisem a 24 primavara... Deci imediat dupa, am decis sa ma duc in Constanta! Cunosteam fiecare coltisor al statiunii Eforie si vroiam o schimbare.
Ca-n fiecare sambata ma duc in club sa ma dantzuiesc. Aleg Disco Ring, din Costineshti unde se fac cele mai tari petreceri... Acolo cred ca am vazut-o prima oara pe ea... Blonda... Imbracata intr-o rochie racoroasa alba. Stia sa danseze destul de bine. Pana sa ma dezmeticesc eu si sa ma duc la ea, n-o mai vad pe ringul de dans. O caut cu privirea si o vad la o masa. Cand ma apropii, imi spune:
"Fii te rog amabil si adu-ne inca 2 Margueritta!".
Probabil camasa alba pe care o purtam a facut-o sa creada ca sunt chelner si lucrez acolo. Ma intorc putzin jenat de situatie si plec din club.
Saptamana urmatoare era aceeasi ea, in acelasi club. Imbracata intr-o rochitza galbena de data asta. Ma apropii de ea si nu apuc sa spun nici "Buna!" ca iar o aud:
"Asta e chelnerul ala obraznic care nu ne-a servit data trecuta!"
Ma prezint si-i spun ca nu lucrez acolo.
"Vai, dar scuza-ma! Pai... aveai camasa alba, pantaloni de stofa... Am crezut ca..."
"Eh, lasa asta acum. Nu te mai scuza si hai sa dansam!"
Am dansat pana diminetza cand la ora 4:30 ea-mi spune ca pleaca. Ma intreaba daca vreau sa vin si eu si chiar daca nu shtiam unde, am decis sa merg.
Ma duce pe plaja si ne asezam in fund. Asteptam rasaritul! Apoi imi spune:
"Mi-as dori sa... Sa tzin soarele in maini!". Atunci am intzeles! Cand doi oameni sunt sortiti unul celuilalt...
CONCLUZIILE LE TRAGETI VOI!
Secretul
Q totzii avem secrete, insa in povestea din aceasta saptamana... veti afla ca uneori e bine sa nu tzinem anumite lucruri doar pentru noi, pentru ca-i pot rani pe cei din jurul nostru.
S-au cunoscut intr-un restaurant. Ea venise cu iubitul pentru a sarbatori a 3-a aniversare. Trecusera 3 ani de cand erau impreuna si de cand se iubeau. Se spune ca "dragostea dureaza 3 ani", iar daca treci de aceasta perioada de criza, ca barbat e clar ca esti mancat.
El era barmanul restaurantului. N-ar fi observat-o niciodata, dar probabil ca soarta a decis pentru cei doi. Ea se ridica de la masa si se duce la bar sa intrebe de toaleta. Stiu! Nu e chiar cea mai frumoasa prima intalnire.
S-au privit in ochi pentru o clipa. Amandoi au ramas mutzi, pana cand ea a spus apoi un multumesc! Ati patit sa vedetzi pe cineva pentru prima oara, dar sa avetzi impresia c-o cunoashtetzi de o viatza? Asta li se intamplase lor.
Nu si-au spus absolut nimic o perioada de timp, pana-ntr-o zi cand cei doi s-au intalnit intamplator pe strada de cateva ori. Aveau drumuri comune, dar niciodata nu se intalneau. Ca un facut niciodata nu erau singuri si nu puteau vorbi unul cu celalalt.
Se intampla intr-o duminica a lunii mai. Frumos afara: cer senin, soare, pomii erau infloritzi. Trec unul pe langa altul in Cismigiu. Se opresc brusc amandoi. Se intorc. Se uita unul la altul.
„Tu?!“ excalama ea.
„Da, eu! Tu?!“ exclama si el la fel de surprins.
Fac cunostintza! El era Bogdan, barman... ea era Maria, studenta si casatorita! Se hotarasc sa faca cativa pasi impreuna. Dupa cum vorbeau se parea ca se cunosc de-o viatza [contrar spuselor celor care nu shtiu ce inseamna asta
]. Inainte ca cei doi sa apuce fiecare pe la casa lui, el indrazneshte sa puna o intrebare:
„Sper ca nu-s rpea tupeist daca te intreb daca ne mai putem vedea... Cum suna asta?“
„Si eu care credeam ca n-o sa mai vrei sa ma vezi.“
„Sunt sigur ca avem destul de multe de povestit. Ar fi pacat sa nu facem asta!“
Fac schimb de numere de telefon [noroc cu technologia asta avansata]...
„Te sun eu!“ incheie el!
Si n-a mai sunat-o niciodata! [
SFARSHIT]
Hai ca am glumit!
O suna duminica imediat urmatoare. El era liber numai duminica. O intreaba daca poate ieshi la o plimbare. Au repetat aceste mici escapade cateva duminici la rand. Pe masura ce vorbeau descopereau ca au foarte multe puncte in comun. Gandeau la fel!
„Dar de ce nu ieshi cu sotzul tau?“
„El este mereu foarte ocupat! Iar cand e liber, pare sa nu-l intereseze de mine!“
„Prostii! Il intereseaza de tine, doar ca nu mai stie sa-ti arate asta!“ [iar replica asta este valabila pentru totzi cititorii]
Se aseaza pe o banca si stau cu fatza la lac. Ea lasa capul sa-i cada ushor pe umarul lui. El nu pare deranjat de asta si-si continua discutzia. NU aveau secrete! Si-au spus orice lucru si vorbeau despre orice foarte deschis! Se intuneca si mai trecuse inca o zi in care cei doi s-au vazut! [sa le fie rushine... ea era casatorita!] La plecare cei doi se imbratisheaza!
„Scuza-ma!“ se retrage ea... „Aveam nevoie de asta!“
„Nu face nimic! Si eu cred ca aveam nevoie de asta!“ si el o tzine in bratze in continuare.
„Nimic nu ma linishteshte mai mult ca noaptea! Stele... greieri... Tu!“
El ramane! Nu shtie ce sa zica...
„Taci! Nu shtii ce vorbeshti!“ si o pupa pe frunte.
„Ramane pe duminica viitoare?“
El: „Ramane cum am stabilit!“
De ce se intalnea ea cu un alt tip in loc sa iasa cu sotul ei? Sigur nu era un singur motiv si anume ca era mereu ocupat. Trebuia sa fie mai mult de atat. La un control de rutina Maria a aflat ca are nishte complicatzii. Complicatzii care au facut-o sa-si continue investigatziile medicale. Avea cancer si nu se stia cat timp mai are de trait. Doctorii i-au pus ca in jumatate de an, maxim un an...
In toate saptamanile astea intre cei doi s-a format o stransa legatura de prietenie. Au ajuns sa tzina unul la celalalt... fapt ce a dus la ceea ce va urma.
Duminica imediat urmatoare
El: „Am o surpriza pentru tine!“
Ea: „Unde mergem?“
El: „Ai sa vezi mai tarziu!“ si o opreshte la floraria de pe coltz cu Calea Victoriei. „Ce flori iti plac?“
Ea: „Narcisele!“
El: „Bine, narcise sa fie! Un buchetzel frumos pentru doama, va rog!“ si plateshte.
Ea: „Si totushi nu mi-ai spus unde mergem...“
El: „O sa aflii cand o sa ajungem acolo!“
Ajung in fatza unui bloc. In fata unei scari de bloc, Bogdan scoate cheile si descuie usa. Maria nu intelegea, dar avea incredere in el... Curiozitatea o impingea sa afle ce vrea Bogadn sa-i arate. Ajung la etajul patru si se opresc in fatza scarii ce ducea pe terasa!
„Urca, te rog! Voi fi in spatele tau, in cazul in care cazi... sa cazi pe moale!“
Pe terasa era impaturita frumos o patura si intr-o punga era un casetofon.
El: „Vom sta si vom vorbi pana cand vrei tu! Poti pleca in orice clipa!“
S-au asezat pe patura si au inceput sa povesteasca pana cand s-a intunecat! Atunci cand s-a intunecat Bogdan s-a ridicat si a pus o caseta sa cante. Ciudat este faptul ca nu era ceea ce te-ai fi ashteptat sa fie pe o caseta, ci era o melodie a unui greiere...
Ea: „Mi-e frig! Ia-ma in brate!“. Dupa ce o ia el in brate: „Mi-ar placea sa nu se mai termine noaptea asta!“ si inchide ochii!
Inchide ochii si...
si nu-i mai deschide! Bogdanel nu-si da seama decat dupa cateva ore cand aproape ca se lumina. Erau amandoi imfofoliti cu patura, unul in bratele celuilalt!
El: „Maria, ne trezim?“
Niciun raspuns!
El: „Maria, este dimineatza!“ si o pupa pe frunte.
Niciun raspuns!
Atunci observa ca Maria nu mai avea puls. Bogdan inchide ochii si incepe sa planga. O strange in bratze si nu shtie ce sa faca. Anuntza Politia si Salvarea.
Acasa la Maria
Sotul gaseste o scrisoare pe biroul sau.
„Sper ca o sa ma ierti pentru asta, dar de ceva timp imi gasesc alintul in bratzele altui barbat. Macar el nu e tot timpul ocupat si-si face timp si pentru mine. Sper ca intr-o zi sa-l cunosti. Ma face sa ma simt protejata si iubita, adica lucruri pe care nu le mai simt cand sunt cu tine...
Iarta-ma,
Maria!“
Sotul primeste un telefon de la cei de la Salvare si afla cele intamplate. La spital da peste Bogdan. Se duce la el si ad noroc cu el.
„Imi pare rau ca nu am realizat asta mai demult, dar iti multumesc ca i-ai facut ultimele zile de viatza fericite!“ si pleaca!
Concluzia acestei povesti ar fi urmatoarele:
1. Proftati fratilor aqm cat puteti, pentru ca mai tarziu o sa-i pierdetzi pe cei dragi si o sa fie prea tarziu sa le spunetzi ce simtitzi pentru ei.
2. Dragostea nu dureaza numai 3 ani... Dragostea dureaza o veshnicie!
3. Uneori avem secrete fatza de cei dragi pentru a-i proteja... pentru ca le vrem binele. Tocmai de aceea le ascundem anumite lucruri. [dar asta nu este o scuza!]
4. Nush! Va urma o alta poveste in curand.
S-au cunoscut intr-un restaurant. Ea venise cu iubitul pentru a sarbatori a 3-a aniversare. Trecusera 3 ani de cand erau impreuna si de cand se iubeau. Se spune ca "dragostea dureaza 3 ani", iar daca treci de aceasta perioada de criza, ca barbat e clar ca esti mancat.
El era barmanul restaurantului. N-ar fi observat-o niciodata, dar probabil ca soarta a decis pentru cei doi. Ea se ridica de la masa si se duce la bar sa intrebe de toaleta. Stiu! Nu e chiar cea mai frumoasa prima intalnire.
S-au privit in ochi pentru o clipa. Amandoi au ramas mutzi, pana cand ea a spus apoi un multumesc! Ati patit sa vedetzi pe cineva pentru prima oara, dar sa avetzi impresia c-o cunoashtetzi de o viatza? Asta li se intamplase lor.
Nu si-au spus absolut nimic o perioada de timp, pana-ntr-o zi cand cei doi s-au intalnit intamplator pe strada de cateva ori. Aveau drumuri comune, dar niciodata nu se intalneau. Ca un facut niciodata nu erau singuri si nu puteau vorbi unul cu celalalt.
Se intampla intr-o duminica a lunii mai. Frumos afara: cer senin, soare, pomii erau infloritzi. Trec unul pe langa altul in Cismigiu. Se opresc brusc amandoi. Se intorc. Se uita unul la altul.
„Tu?!“ excalama ea.
„Da, eu! Tu?!“ exclama si el la fel de surprins.
Fac cunostintza! El era Bogdan, barman... ea era Maria, studenta si casatorita! Se hotarasc sa faca cativa pasi impreuna. Dupa cum vorbeau se parea ca se cunosc de-o viatza [contrar spuselor celor care nu shtiu ce inseamna asta
]. Inainte ca cei doi sa apuce fiecare pe la casa lui, el indrazneshte sa puna o intrebare:„Sper ca nu-s rpea tupeist daca te intreb daca ne mai putem vedea... Cum suna asta?“
„Si eu care credeam ca n-o sa mai vrei sa ma vezi.“
„Sunt sigur ca avem destul de multe de povestit. Ar fi pacat sa nu facem asta!“
Fac schimb de numere de telefon [noroc cu technologia asta avansata]...
„Te sun eu!“ incheie el!
Si n-a mai sunat-o niciodata! [
SFARSHIT]Hai ca am glumit!
O suna duminica imediat urmatoare. El era liber numai duminica. O intreaba daca poate ieshi la o plimbare. Au repetat aceste mici escapade cateva duminici la rand. Pe masura ce vorbeau descopereau ca au foarte multe puncte in comun. Gandeau la fel!
„Dar de ce nu ieshi cu sotzul tau?“
„El este mereu foarte ocupat! Iar cand e liber, pare sa nu-l intereseze de mine!“
„Prostii! Il intereseaza de tine, doar ca nu mai stie sa-ti arate asta!“ [iar replica asta este valabila pentru totzi cititorii]
Se aseaza pe o banca si stau cu fatza la lac. Ea lasa capul sa-i cada ushor pe umarul lui. El nu pare deranjat de asta si-si continua discutzia. NU aveau secrete! Si-au spus orice lucru si vorbeau despre orice foarte deschis! Se intuneca si mai trecuse inca o zi in care cei doi s-au vazut! [sa le fie rushine... ea era casatorita!] La plecare cei doi se imbratisheaza!
„Scuza-ma!“ se retrage ea... „Aveam nevoie de asta!“
„Nu face nimic! Si eu cred ca aveam nevoie de asta!“ si el o tzine in bratze in continuare.
„Nimic nu ma linishteshte mai mult ca noaptea! Stele... greieri... Tu!“
El ramane
! Nu shtie ce sa zica...„Taci! Nu shtii ce vorbeshti!“ si o pupa pe frunte.
„Ramane pe duminica viitoare?“
El: „Ramane cum am stabilit!“
De ce se intalnea ea cu un alt tip in loc sa iasa cu sotul ei? Sigur nu era un singur motiv si anume ca era mereu ocupat. Trebuia sa fie mai mult de atat. La un control de rutina Maria a aflat ca are nishte complicatzii. Complicatzii care au facut-o sa-si continue investigatziile medicale. Avea cancer si nu se stia cat timp mai are de trait. Doctorii i-au pus ca in jumatate de an, maxim un an...
In toate saptamanile astea intre cei doi s-a format o stransa legatura de prietenie. Au ajuns sa tzina unul la celalalt... fapt ce a dus la ceea ce va urma.
Duminica imediat urmatoare
El: „Am o surpriza pentru tine!“
Ea: „Unde mergem?“
El: „Ai sa vezi mai tarziu!“ si o opreshte la floraria de pe coltz cu Calea Victoriei. „Ce flori iti plac?“
Ea: „Narcisele!“
El: „Bine, narcise sa fie! Un buchetzel frumos pentru doama, va rog!“ si plateshte.
Ea: „Si totushi nu mi-ai spus unde mergem...“
El: „O sa aflii cand o sa ajungem acolo!“
Ajung in fatza unui bloc. In fata unei scari de bloc, Bogdan scoate cheile si descuie usa. Maria nu intelegea, dar avea incredere in el... Curiozitatea o impingea sa afle ce vrea Bogadn sa-i arate. Ajung la etajul patru si se opresc in fatza scarii ce ducea pe terasa!
„Urca, te rog! Voi fi in spatele tau, in cazul in care cazi... sa cazi pe moale!“
Pe terasa era impaturita frumos o patura si intr-o punga era un casetofon.
El: „Vom sta si vom vorbi pana cand vrei tu! Poti pleca in orice clipa!“
S-au asezat pe patura si au inceput sa povesteasca pana cand s-a intunecat! Atunci cand s-a intunecat Bogdan s-a ridicat si a pus o caseta sa cante. Ciudat este faptul ca nu era ceea ce te-ai fi ashteptat sa fie pe o caseta, ci era o melodie a unui greiere...
Ea: „Mi-e frig! Ia-ma in brate!“. Dupa ce o ia el in brate: „Mi-ar placea sa nu se mai termine noaptea asta!“ si inchide ochii!
Inchide ochii si...
si nu-i mai deschide! Bogdanel nu-si da seama decat dupa cateva ore cand aproape ca se lumina. Erau amandoi imfofoliti cu patura, unul in bratele celuilalt!El: „Maria, ne trezim?“
Niciun raspuns!
El: „Maria, este dimineatza!“ si o pupa pe frunte.
Niciun raspuns!
Atunci observa ca Maria nu mai avea puls. Bogdan inchide ochii si incepe sa planga. O strange in bratze si nu shtie ce sa faca. Anuntza Politia si Salvarea.
Acasa la Maria
Sotul gaseste o scrisoare pe biroul sau.
„Sper ca o sa ma ierti pentru asta, dar de ceva timp imi gasesc alintul in bratzele altui barbat. Macar el nu e tot timpul ocupat si-si face timp si pentru mine. Sper ca intr-o zi sa-l cunosti. Ma face sa ma simt protejata si iubita, adica lucruri pe care nu le mai simt cand sunt cu tine...
Iarta-ma,
Maria!“
Sotul primeste un telefon de la cei de la Salvare si afla cele intamplate. La spital da peste Bogdan. Se duce la el si ad noroc cu el.
„Imi pare rau ca nu am realizat asta mai demult, dar iti multumesc ca i-ai facut ultimele zile de viatza fericite!“ si pleaca!
Concluzia acestei povesti ar fi urmatoarele:
1. Proftati fratilor aqm cat puteti, pentru ca mai tarziu o sa-i pierdetzi pe cei dragi si o sa fie prea tarziu sa le spunetzi ce simtitzi pentru ei.
2. Dragostea nu dureaza numai 3 ani... Dragostea dureaza o veshnicie!
3. Uneori avem secrete fatza de cei dragi pentru a-i proteja... pentru ca le vrem binele. Tocmai de aceea le ascundem anumite lucruri. [dar asta nu este o scuza!]
4. Nush! Va urma o alta poveste in curand.
Mirosul...
Era tarziu cand primisem un telefon de la ea. Mi-a spus ca nu mai are bani nici sa traverseze strada si m-a rugat daca pot s-o iau din Brasov. Ii promisesem mai demult ca daca are nevoie de ajutor, sa ma sune si incerc s-o ajut, asha ca n-am ezitat prea mult timp si i-am spus ca vin.
Ma imbrac rapid si beau o cafea tare ca sa nu adorm la volan. Imi place sa conduc noaptea pentru ca e mai liber.
Cand ajung in gara la Brasov, ea era zgribulita de frig si parea obosita. Nu a vrut sa-mi spuna ce s-a intamplat si nici eu n-am insistat asupra acestui lucru. Pornesc caldura si ma duc sa cumpar 2 ceaiuri fierbintzi sa se mai incalzeasca. O intreb daca o pornim spre Bucureshti sau daca vrea sa mai stam. Imi raspunde sa mergem.
Pornesc mashinasi dupa cateva minute de mers ma intreaba daca putem opri la un motel sa se odihneasca si sa plecam dimineata. Ma gandesc daca nu cumva am ceva de facut dimineatza si ajungand la concluzia ca nu am nimic programat, trag pe dreapta la primul motel care-mi iese in cale.
„O camera?“ intreaba receptionerul.
„Doua, va rog!“ raspund eu.
Camera 11 si camera 12. Descuiem amandoi ushile si-mi spune "Noapte buna!". Ii raspund cu un "Vise placute!" si inchid ushor usha. Ma ashez pe pat si ma uit pe tavan.
Cat de mult imi place cum miros cearsafurile din moteluri. Sunt mereu galbene [de la cat de vechi sunt] si apretate[probabil cu aracet]. Au mereu acelashi miros de clor indiferent de motelul in care te duci. Probabil n-au auzit de Cocolino sau Lenor. Dar aqm nu eram intr-un hotel de lux ci intr-un motel ordinar.
Cum stateam eu si ma uitam pe tavan gandindu-ma la toate astea, aud trei batai incete. Dar probabil mi s-a parut. Mai aud inca trei batai, putin mai tare. Deschid usha, iar la usha era ea, la fel de zgribulita!
„Buna! Te superi daca dorm cu tine? Este o camera mult prea rece si chiar mi-e frig.“
Deschid usha larg si o las sa intre in camera.
Se aseaza pe pat si se inveleshte cu patura.
„Tu nu vii?“
Ii raspund ca vin si eu imediat. Situatzia mi-era putzin straina si confuza. Ma ashez pe un coltz de pat, stand pe dunga. Se cuibareshte ushor langa mine si cad din pat.
„Hihihi, o aud eu chicotind! Nu fii prostutz. Stai calumea pe pat!“
Ma ashez langa ea si se cuibareshte iar. Actionand la impuls, o strang in bratze q teama.
„E mai bine acum?“ o intreb eu.
Nu spune absolut nimic ci doar se cuibareshte si mai bine in bratzele mele. Dupa cateva minute cred ca atzipesc, dar ea se intoarce spre mine si ma pupa pe coltzul buzelor. Raman putzin nedumerit, mai ales ca eram dupa somnic... in starea aia de atzipeala. Inchid ochii iar si ma mai trezesc cu un scurt pupic pe buze! Nu avea qm sa mi se para de doua ori, nu? Deschid ochii iar si ea se uita la mine. Clipea destul de des, iar mie-mi batea inima de parca ash fi fost un iepure dupa un sprint de 1 km. Nu stiam daca este bine ceea ce fac, dar ca sa fiu sigur ca nu mi s-a parut, o sarut si eu. Ma ashteptam sa dea inapoi, insa amandoi am inchis ochii si...
Cioc... cioc... cioc...
„Te-ai trezit?“ aud dincolo de usha... „Este dimineatza!“
... fara continuare!
Ma imbrac rapid si beau o cafea tare ca sa nu adorm la volan. Imi place sa conduc noaptea pentru ca e mai liber.
Cand ajung in gara la Brasov, ea era zgribulita de frig si parea obosita. Nu a vrut sa-mi spuna ce s-a intamplat si nici eu n-am insistat asupra acestui lucru. Pornesc caldura si ma duc sa cumpar 2 ceaiuri fierbintzi sa se mai incalzeasca. O intreb daca o pornim spre Bucureshti sau daca vrea sa mai stam. Imi raspunde sa mergem.
Pornesc mashinasi dupa cateva minute de mers ma intreaba daca putem opri la un motel sa se odihneasca si sa plecam dimineata. Ma gandesc daca nu cumva am ceva de facut dimineatza si ajungand la concluzia ca nu am nimic programat, trag pe dreapta la primul motel care-mi iese in cale.
„O camera?“ intreaba receptionerul.
„Doua, va rog!“ raspund eu.
Camera 11 si camera 12. Descuiem amandoi ushile si-mi spune "Noapte buna!". Ii raspund cu un "Vise placute!" si inchid ushor usha. Ma ashez pe pat si ma uit pe tavan.
Cat de mult imi place cum miros cearsafurile din moteluri. Sunt mereu galbene [de la cat de vechi sunt] si apretate[probabil cu aracet]. Au mereu acelashi miros de clor indiferent de motelul in care te duci. Probabil n-au auzit de Cocolino sau Lenor. Dar aqm nu eram intr-un hotel de lux ci intr-un motel ordinar.
Cum stateam eu si ma uitam pe tavan gandindu-ma la toate astea, aud trei batai incete. Dar probabil mi s-a parut. Mai aud inca trei batai, putin mai tare. Deschid usha, iar la usha era ea, la fel de zgribulita!
„Buna! Te superi daca dorm cu tine? Este o camera mult prea rece si chiar mi-e frig.“
Deschid usha larg si o las sa intre in camera.
Se aseaza pe pat si se inveleshte cu patura.
„Tu nu vii?“
Ii raspund ca vin si eu imediat. Situatzia mi-era putzin straina si confuza. Ma ashez pe un coltz de pat, stand pe dunga. Se cuibareshte ushor langa mine si cad din pat.
„Hihihi, o aud eu chicotind! Nu fii prostutz. Stai calumea pe pat!“
Ma ashez langa ea si se cuibareshte iar. Actionand la impuls, o strang in bratze q teama.
„E mai bine acum?“ o intreb eu.
Nu spune absolut nimic ci doar se cuibareshte si mai bine in bratzele mele. Dupa cateva minute cred ca atzipesc, dar ea se intoarce spre mine si ma pupa pe coltzul buzelor. Raman putzin nedumerit, mai ales ca eram dupa somnic... in starea aia de atzipeala. Inchid ochii iar si ma mai trezesc cu un scurt pupic pe buze! Nu avea qm sa mi se para de doua ori, nu? Deschid ochii iar si ea se uita la mine. Clipea destul de des, iar mie-mi batea inima de parca ash fi fost un iepure dupa un sprint de 1 km. Nu stiam daca este bine ceea ce fac, dar ca sa fiu sigur ca nu mi s-a parut, o sarut si eu. Ma ashteptam sa dea inapoi, insa amandoi am inchis ochii si...
Cioc... cioc... cioc...
„Te-ai trezit?“ aud dincolo de usha... „Este dimineatza!“
... fara continuare!
Micii obrajori
Ah, Dumnezeule! Ce dimineata friguroasa! Ma ridic din pat inaintea ei si ma apuc sa pregatesc cate ceva de mancare. Vreau s-o surprind de data asta macar. E duminica! De obicei dor pana mai tarziu duminica, dar nu si de aceasta data. Nu am stare. Probabil ca asa se intampla cand nu dormi acasa, in patul tau daca pot spune asa.
Cotrobai prin bucatarie incet sa n-o trezesc, dar sa-mi bag picioarele daca gasesc cafeaua! Unde naiba tine femeia asta cafeaua? Daca nu bea cafea? Evrica! Usita din dreapta sus, in spatele borcanului cu zahar. Imi fac de lucru si caut si un ibric, iar dupa ce gasesc il umplu cu apa si-l pun la foc. E a doua oara-n viata cand fac cafea la ibric. Sunt genul de tip care a auzit numai de cafetiere, cuptoare cu microunde, roboti de bucatarie etc. Prima oara a fost la un bairam cand eram eu mai tanar. Se intampla pe undeva prin Pipera daca-mi aduc bine aminte. La curte, la majoratul unui prieten, Sergiu. Bun baiat! Mereu saritor. Foarte de treaba. Era sa mi-o fur si p-acolo pt ca am incercat sa linishtesc apele, dar noroc ca a auzit Sergiu, altfel plecam cu ochii cat butoiu de varza! Apoi de nervi m-am imbatat [de fapt cautam un motiv de pretext sa ma imbat, dar
].
M-am luat cu vorba si a dat putin cafeaua peste ibric. O sa ma certe pentru ca i-am murdarit putin aragazul... O aud ca ma striga. Probabil ca a simtit mirosul de cafea si s-a trezit. Fiecare prima dimineata e decisiva intr-o relatie. Fie iti place si decizi sa mai ramai, fie nu si te hotarasti sa pleci.
„Hai sa mai stam in pat!“ imi spune ea. „Hai, te rog. E prea frig sa renunt la plapuma mea pufoasa!“
Ii dau ceasca de cafea din care soarbe ushor. Este draguta! Cel mai mult imi plac insa obrajorii ei umflati. Imi vine sa-i mananc si s-o mananc pe ea cu totul. O sarut! Cum i-as putea refuza propunerea? Ne bagam amandoi culcusiti sub plapuma, iar ea se cuibareste si mai bine-n bratele mele. Imi spune ca ma iubeste [deja]... si adormim la loc.
Zambesc! Este o noua zi! O zi pe care as vrea s-o repet la infinit pentru ca de fiecare data ar fi diferita si mai buna decat ziua precedenta...
Cotrobai prin bucatarie incet sa n-o trezesc, dar sa-mi bag picioarele daca gasesc cafeaua! Unde naiba tine femeia asta cafeaua? Daca nu bea cafea? Evrica! Usita din dreapta sus, in spatele borcanului cu zahar. Imi fac de lucru si caut si un ibric, iar dupa ce gasesc il umplu cu apa si-l pun la foc. E a doua oara-n viata cand fac cafea la ibric. Sunt genul de tip care a auzit numai de cafetiere, cuptoare cu microunde, roboti de bucatarie etc. Prima oara a fost la un bairam cand eram eu mai tanar. Se intampla pe undeva prin Pipera daca-mi aduc bine aminte. La curte, la majoratul unui prieten, Sergiu. Bun baiat! Mereu saritor. Foarte de treaba. Era sa mi-o fur si p-acolo pt ca am incercat sa linishtesc apele, dar noroc ca a auzit Sergiu, altfel plecam cu ochii cat butoiu de varza! Apoi de nervi m-am imbatat [de fapt cautam un motiv de pretext sa ma imbat, dar
].M-am luat cu vorba si a dat putin cafeaua peste ibric. O sa ma certe pentru ca i-am murdarit putin aragazul... O aud ca ma striga. Probabil ca a simtit mirosul de cafea si s-a trezit. Fiecare prima dimineata e decisiva intr-o relatie. Fie iti place si decizi sa mai ramai, fie nu si te hotarasti sa pleci.
„Hai sa mai stam in pat!“ imi spune ea. „Hai, te rog. E prea frig sa renunt la plapuma mea pufoasa!“
Ii dau ceasca de cafea din care soarbe ushor. Este draguta! Cel mai mult imi plac insa obrajorii ei umflati. Imi vine sa-i mananc si s-o mananc pe ea cu totul. O sarut! Cum i-as putea refuza propunerea? Ne bagam amandoi culcusiti sub plapuma, iar ea se cuibareste si mai bine-n bratele mele. Imi spune ca ma iubeste [deja]... si adormim la loc.
Zambesc! Este o noua zi! O zi pe care as vrea s-o repet la infinit pentru ca de fiecare data ar fi diferita si mai buna decat ziua precedenta...
Criminalul in serie
Ai avut vreodata senzatzia ca nu ai ce cauta intr-un loc anume? Cam asha eram shi eu acum cateva luni. Nu era prima oara cand faceam asta! Numai ca de data asta era ceva diferit! Stateam la aceeashi masa ca de fiecare data. Comandasem la fel ca-n fiecare seara cand imi alegeam cate o victima.
Dupa cum v-am spus, stateam la masa! Ea-mi povestea mici fragmente din viatza ei. Unele amuzante, altele mai putin amuzante. Numai ca acum eram cu totul shi cu totul distras. Nu ma puteam concentra. Ma uitam afara cum ningea. Era frumos! Din cand in cand mai ziceam cate un da, mhm, sau gesticulam shi dadeam din cap... sa nu para ca-s total dezinteresat. Aveam un plan bine pus la punct doar mai facusem asta de inca 2 ori.
Pentru prima oara m-am uitat in ochii ei. Erau frumoshi. Se spune ca "ochii-s oglinda sufletului"! Avea nishte ochi verzi superbi! Cred de fapt ca erau schimbatori deoarece uneori parea albashtrii. Buzele-i erau carnoase shi dintzii albi i se zareau din cand in cand ascunshi timid in spatele lor. Din cand in cand mai arunca inspre mine cu cate un zambet fermecator, numai ca pe mine nu ma mishca cu nimic. Nu mai puteam sa ma indragostesc shi nu mai puteam sa iubesc. Parul blond ii cadea peste umeri shi-i acoperea mascand parca bretelele de la sutien. De la umeri in jos plovarul roz acoperea probabil un abdomen frumos. N-am de unde sa shtiu! Purta nishte blugi negri mulatzi pe fund iar in picioare avea nishte cizmulitze q blanitza. Tare haioase cizmele. Parca-mi parea rau ca trebuia s-o omor.
De fapt nici nu mai shtiu de la ce a pornit toata chestia asta! Ba da! Mi-am adus aminte! Amintirile negre din trecutul meu intunecat mi-au spus sa fac asta, dupa ce am fost inshelat de nush cate prietene la rand. NU! Nu am de gand sa fac terapie!
Dintr-o data insa imi zic: "Dar NU TREBUIE s-o omor!" shi ma ridic de la masa shi plec! Ea se uita la mine, iar eu nu scot niciun cuvant. Cu coada ochiului observ ca ma urmareshte! Ma intorc spre ea shi-i spun: "Sunt o persoana rea!"
"Dar oare nu suntem asha cu totzii? Eu cred ca eshti o persoana deosebita... speciala!" imi spune ea!
Dar parerea mea nu conteaza acum. Ma trage de gat inspre ea shi ne sarutam in ninsoare! Atunci scot cutitul din buzunarul drept al gecii! Simt nevoia sa fac asta, dar totushi ma retrag shi-l arunc departe in zapada. Chiar shi criminalii au nevoie de iubire!
Dupa cum v-am spus, stateam la masa! Ea-mi povestea mici fragmente din viatza ei. Unele amuzante, altele mai putin amuzante. Numai ca acum eram cu totul shi cu totul distras. Nu ma puteam concentra. Ma uitam afara cum ningea. Era frumos! Din cand in cand mai ziceam cate un da, mhm, sau gesticulam shi dadeam din cap... sa nu para ca-s total dezinteresat. Aveam un plan bine pus la punct doar mai facusem asta de inca 2 ori.
Pentru prima oara m-am uitat in ochii ei. Erau frumoshi. Se spune ca "ochii-s oglinda sufletului"! Avea nishte ochi verzi superbi! Cred de fapt ca erau schimbatori deoarece uneori parea albashtrii. Buzele-i erau carnoase shi dintzii albi i se zareau din cand in cand ascunshi timid in spatele lor. Din cand in cand mai arunca inspre mine cu cate un zambet fermecator, numai ca pe mine nu ma mishca cu nimic. Nu mai puteam sa ma indragostesc shi nu mai puteam sa iubesc. Parul blond ii cadea peste umeri shi-i acoperea mascand parca bretelele de la sutien. De la umeri in jos plovarul roz acoperea probabil un abdomen frumos. N-am de unde sa shtiu! Purta nishte blugi negri mulatzi pe fund iar in picioare avea nishte cizmulitze q blanitza. Tare haioase cizmele. Parca-mi parea rau ca trebuia s-o omor.
De fapt nici nu mai shtiu de la ce a pornit toata chestia asta! Ba da! Mi-am adus aminte! Amintirile negre din trecutul meu intunecat mi-au spus sa fac asta, dupa ce am fost inshelat de nush cate prietene la rand. NU! Nu am de gand sa fac terapie!
Dintr-o data insa imi zic: "Dar NU TREBUIE s-o omor!" shi ma ridic de la masa shi plec! Ea se uita la mine, iar eu nu scot niciun cuvant. Cu coada ochiului observ ca ma urmareshte! Ma intorc spre ea shi-i spun: "Sunt o persoana rea!"
"Dar oare nu suntem asha cu totzii? Eu cred ca eshti o persoana deosebita... speciala!" imi spune ea!
Dar parerea mea nu conteaza acum. Ma trage de gat inspre ea shi ne sarutam in ninsoare! Atunci scot cutitul din buzunarul drept al gecii! Simt nevoia sa fac asta, dar totushi ma retrag shi-l arunc departe in zapada. Chiar shi criminalii au nevoie de iubire!
Imblanzirea scorpiei
Mihai este numele eroului nostru, un tanar venit din provincie sa faca facultatea la Bucureshti. Acesta locuieshte in gazda la o batranica foarte de treaba care l-a primit in gazda fara a-i cere bani in avans pe nush cate luni, cum se procedeaza de obicei. El lucra la un restaurant din Bucureshti ca ospatar, cu un salariu modest. Avea zile cand primea bacshish, zile cand pleca acasa cu mana in buzunarul gol shi rupt. In fiecare seara-i aducea batranei cate o farfurie cu bunatati de la restaurant. Probabil d-aia-l avea la inima batranica.
Andreea este o tipa care provine dintr-o familie bogata. Inca de mica a fost obishnuita cu bani shi a fost rasfatzata de catre tatal ei. Nu i-a lipsit shi nu-i lipseshte nimic. Are propriul ei apartament shi propria mashina, ba chiar mai mult, lucreaza la firma tatalui ei ca advertizer. Aproape in fiecare zi, la orele pranzului ea servea pranzul in restaurantul in care lucra Mihai, restaurant al carui nume n-o sa-l divulg pentrua nu face publicitate gratuita.
Trecusera doua saptamani de cand Mihai lucra la restaurant shi avea doua avertismente din motive relativ banale, la al treilea avertisment urmand a fi dat afara. Ghinionul face ca Andreea sa se afle in restaurant in acea zi de martzi. O zi ploioasa de toamna...
Mihai se duce la masa alaturata Andreei cu o sticla de vin roshu desfacuta pentru a-shi servi clientzii. In acest timp Andreea ashteptandu-shi comanda se ridica sa se duca pana la toaleta.
„Este bun acest Pinot-Noir din 1989?“
„Shtii ceva? M-am razgandit! Vreau cel mai scump vin roshu pe care-l avetzi!“
Mihai aproba shi se intoarce brusc. In spatle lui era Andreea. Acesta varsa putin vin pe camasa alba shi sacoul ei gri.
„Vai, imi pare nespus de rau!“ ishi cere el scuze.
„Scuzele nu-shi mai au rostul! Cum o sa ma duc inapoi la munca aratand asha?“
Intervine shi sheful de sala!
„Ne pare nespus de rau! Vom suporta noi plata de la curatatorie shi va rugam frumos sa acceptatzi ca masa sa fie din partea casei.“
Andreea se lasa cu greu dusa de nas. Intr-un final accepta shi se reintoarce la masa. Un alt chelner ii aduce un prosop cu apa rece pentru a se shterge. Nu se mai vedea pata atat de rau, dar tot era vizibila daca te uitai mai atent/a.
Sheful de sala-l duce in camera manageriala pe Mihai.
„M-am saturat de prostiile pe care la faci. Imi pare rau sa-ti spun, dar astazi a fost ultima zi a ta aici!“
Acesta pleaca suparat. Batranica-l vede abatut, dar nu-l intreaba absolut nimic. El doar tace shi-i lasa batranei pe masa banii pentru chirie.
A doua zi!
„Mihai, trezeshte-te! Este ora 9 maica. Parca la ora asta trebuia sa fii la munca!“
„Nu, multumesc, tanti Aglae! Nu mai lucrez!“
Batranica pleaca. Dupa o ora cand se trezeshte shi Mihai, batranica sta de vorba cu Mihai.
„Maica, daca nu ai deloc bani, poti lua banii de chirie. Eu oricum nu mai am mult de trait shi cu banii ce sa fac? Medicamentele pentru luna asta mi le-am cumparat. Tu sa fii sanatos!“
„Multumesc mult, tanti Aglae, dar momentam ma descurc. De maine voi cauta iarashi de munca.“
„Dar cum de te-au dat afara, maica?“
Shi Mihai ii spune toata intamplarea.
„Eh, lasa maica. Pierderea lor!“ incearca tanti Aglae sa-l incurajeze.
O zi asha, doua zile asha... shi se facu o saptamana. Intr-a opta zi Mihai este angajat la un restaurant chinezesc sa livreze mancarea la domiciliu.
Sambata seara, Andreea vroia sa faca o petrecere a fetelor. Se adunau cateva colege la ea acasa, mancau inghetzata, ciocolata shi alte chestii "interzise" femeilor, se uitau la filme, barfeau barbatzii... activitatzi de femei.
Acasa la Andreea:
„Shi, fetelor... mancare italieneasca sau chinezeasca?“
„Andreea, ne-am saturat de atata pizza sau spaghetti bolognese. Hai mai bine sa comandam mancare chinezeasca!“
Zis shi facut. In acea seara Mihai era de tura. Era ultima comanda pe care o va duce ghicitzi unde? Da! La Andreea! [nu m-am putut abtzine]
Suna suneria.
„Mariana, raspunzi tu te rog? Probabil e tipul care livreaza mancarea!“
„De unde shtii ca e tip? Poate e tipa!“
„De obicei sunt tipi. Daca e tipa, o invitam shi pe ea!“ raspunde Andreea.
„Comanda dumneavoastra! Face 75 lei.“
„Poftim. Potzi pastra restul!“
Inainte ca Mariana sa inchida usha, Andreea il observa pe Mihai shi iese pana-n usha.
„Stai putzin!“ il striga ea.
Se duce dupa portofel.
„Dar am platit eu deja!“ spune Mariana.
Andreea tace.
„Ai aici numarul meu de telefon in cazul in care vrei sa ieshi cu mine candva!“ shi-i da o carte de vizita.
Acesta, imediat dupa ce Andreea inchide usha, rupe cartea de vizita-n 4 bucatzi! O baga in buzunar insa deoarece nu gaseshte niciun cosh de gunoi.
„Doar n-ai flirtat cu tipul de la livrari, nu-i asha?“
„Ba chiar asta ai faqt, ticaloaso!“
„Eh... putzina distractzie nu strica niciodata. Daca nu suna, nu shtie ce pierde!“
Noaptea decurge exact conform planului: ciocolata, inghetzata cu ciocolata, filme, floricele, discutzii despre barbatzi samd.
Dupa ce am scris nush cat, Firefoxul ma'sii s-a gandit sa nush ce sa faca shi fara sa ma uit, cand am apasat pe space mi-a aparut ca Firefox a fost actualizat. Normal ca atunci cand am revenit la pagina unde scriam blogul... tot ceea ce continuasem nu mai era, asha ca de nervi, aqm voi scrie foarte pe scurt. S-a dus text scris in 30 de minute!
Mihai si Andreea ajung sa faca prostioare la Andreea acasa intr-o seara, cand ea-l cheama pentru o livrare la domiciliu. Pe la restaurant Mihai aude vorbindu-se urat de Andreea shi-shi doboara la pamant cu catziva pumni un coleg. Dupa aceasta este dat afara. Nu mai vorbeshte cu Andreea, deoarece nu shtie ce sa creada. Cei doi se intalnesc intamplator insa la statia de metrou Tineretului. El se angajasela un alt restaurant aflat la intersectia bulevardului Tineretului cu bulevardul Vacareshti. Ea-i spune ca din cauza ei a fost dat afara de la primul restaurant shi-shi cere scuze. Apoi ii explica virgula ca cele spuse de colegul lui nu sunt adevarate. Apoi ii ofera un loc de munca la firma tatalui sau, deoarece merita un loc de munca bine platit. Este acceptat de familia Andreei, dar putzin mai greu de catre tatal ei... iar cei doi raman impreuna pana nush cand.
End of story!
Andreea este o tipa care provine dintr-o familie bogata. Inca de mica a fost obishnuita cu bani shi a fost rasfatzata de catre tatal ei. Nu i-a lipsit shi nu-i lipseshte nimic. Are propriul ei apartament shi propria mashina, ba chiar mai mult, lucreaza la firma tatalui ei ca advertizer. Aproape in fiecare zi, la orele pranzului ea servea pranzul in restaurantul in care lucra Mihai, restaurant al carui nume n-o sa-l divulg pentrua nu face publicitate gratuita.
Trecusera doua saptamani de cand Mihai lucra la restaurant shi avea doua avertismente din motive relativ banale, la al treilea avertisment urmand a fi dat afara. Ghinionul face ca Andreea sa se afle in restaurant in acea zi de martzi. O zi ploioasa de toamna...
Mihai se duce la masa alaturata Andreei cu o sticla de vin roshu desfacuta pentru a-shi servi clientzii. In acest timp Andreea ashteptandu-shi comanda se ridica sa se duca pana la toaleta.
„Este bun acest Pinot-Noir din 1989?“
„Shtii ceva? M-am razgandit! Vreau cel mai scump vin roshu pe care-l avetzi!“
Mihai aproba shi se intoarce brusc. In spatle lui era Andreea. Acesta varsa putin vin pe camasa alba shi sacoul ei gri.
„Vai, imi pare nespus de rau!“ ishi cere el scuze.
„Scuzele nu-shi mai au rostul! Cum o sa ma duc inapoi la munca aratand asha?“
Intervine shi sheful de sala!
„Ne pare nespus de rau! Vom suporta noi plata de la curatatorie shi va rugam frumos sa acceptatzi ca masa sa fie din partea casei.“
Andreea se lasa cu greu dusa de nas. Intr-un final accepta shi se reintoarce la masa. Un alt chelner ii aduce un prosop cu apa rece pentru a se shterge. Nu se mai vedea pata atat de rau, dar tot era vizibila daca te uitai mai atent/a.
Sheful de sala-l duce in camera manageriala pe Mihai.
„M-am saturat de prostiile pe care la faci. Imi pare rau sa-ti spun, dar astazi a fost ultima zi a ta aici!“
Acesta pleaca suparat. Batranica-l vede abatut, dar nu-l intreaba absolut nimic. El doar tace shi-i lasa batranei pe masa banii pentru chirie.
A doua zi!
„Mihai, trezeshte-te! Este ora 9 maica. Parca la ora asta trebuia sa fii la munca!“
„Nu, multumesc, tanti Aglae! Nu mai lucrez!“
Batranica pleaca. Dupa o ora cand se trezeshte shi Mihai, batranica sta de vorba cu Mihai.
„Maica, daca nu ai deloc bani, poti lua banii de chirie. Eu oricum nu mai am mult de trait shi cu banii ce sa fac? Medicamentele pentru luna asta mi le-am cumparat. Tu sa fii sanatos!“
„Multumesc mult, tanti Aglae, dar momentam ma descurc. De maine voi cauta iarashi de munca.“
„Dar cum de te-au dat afara, maica?“
Shi Mihai ii spune toata intamplarea.
„Eh, lasa maica. Pierderea lor!“ incearca tanti Aglae sa-l incurajeze.
O zi asha, doua zile asha... shi se facu o saptamana. Intr-a opta zi Mihai este angajat la un restaurant chinezesc sa livreze mancarea la domiciliu.
Sambata seara, Andreea vroia sa faca o petrecere a fetelor. Se adunau cateva colege la ea acasa, mancau inghetzata, ciocolata shi alte chestii "interzise" femeilor, se uitau la filme, barfeau barbatzii... activitatzi de femei.
Acasa la Andreea:
„Shi, fetelor... mancare italieneasca sau chinezeasca?“
„Andreea, ne-am saturat de atata pizza sau spaghetti bolognese. Hai mai bine sa comandam mancare chinezeasca!“
Zis shi facut. In acea seara Mihai era de tura. Era ultima comanda pe care o va duce ghicitzi unde? Da! La Andreea!
[nu m-am putut abtzine]Suna suneria.
„Mariana, raspunzi tu te rog? Probabil e tipul care livreaza mancarea!“
„De unde shtii ca e tip? Poate e tipa!“
„De obicei sunt tipi. Daca e tipa, o invitam shi pe ea!“ raspunde Andreea.
„Comanda dumneavoastra! Face 75 lei.“
„Poftim. Potzi pastra restul!“
Inainte ca Mariana sa inchida usha, Andreea il observa pe Mihai shi iese pana-n usha.
„Stai putzin!“ il striga ea.
Se duce dupa portofel.
„Dar am platit eu deja!“ spune Mariana.
Andreea tace.
„Ai aici numarul meu de telefon in cazul in care vrei sa ieshi cu mine candva!“ shi-i da o carte de vizita.
Acesta, imediat dupa ce Andreea inchide usha, rupe cartea de vizita-n 4 bucatzi! O baga in buzunar insa deoarece nu gaseshte niciun cosh de gunoi.
„Doar n-ai flirtat cu tipul de la livrari, nu-i asha?“
„Ba chiar asta ai faqt, ticaloaso!“
„Eh... putzina distractzie nu strica niciodata. Daca nu suna, nu shtie ce pierde!“
Noaptea decurge exact conform planului: ciocolata, inghetzata cu ciocolata, filme, floricele, discutzii despre barbatzi samd.
Dupa ce am scris nush cat, Firefoxul ma'sii s-a gandit sa nush ce sa faca shi fara sa ma uit, cand am apasat pe space mi-a aparut ca Firefox a fost actualizat. Normal ca atunci cand am revenit la pagina unde scriam blogul... tot ceea ce continuasem nu mai era, asha ca de nervi, aqm voi scrie foarte pe scurt. S-a dus text scris in 30 de minute!
Mihai si Andreea ajung sa faca prostioare la Andreea acasa intr-o seara, cand ea-l cheama pentru o livrare la domiciliu. Pe la restaurant Mihai aude vorbindu-se urat de Andreea shi-shi doboara la pamant cu catziva pumni un coleg. Dupa aceasta este dat afara. Nu mai vorbeshte cu Andreea, deoarece nu shtie ce sa creada. Cei doi se intalnesc intamplator insa la statia de metrou Tineretului. El se angajasela un alt restaurant aflat la intersectia bulevardului Tineretului cu bulevardul Vacareshti. Ea-i spune ca din cauza ei a fost dat afara de la primul restaurant shi-shi cere scuze. Apoi ii explica virgula ca cele spuse de colegul lui nu sunt adevarate. Apoi ii ofera un loc de munca la firma tatalui sau, deoarece merita un loc de munca bine platit. Este acceptat de familia Andreei, dar putzin mai greu de catre tatal ei... iar cei doi raman impreuna pana nush cand.
End of story!
Dragostea de Revelion
Povestea incepe foarte simplu, cu doua luni inaintea puntii dintre ani. Eroul nostru, Andrei s-a panicat deoarece nu avea unde sa petreaca Revelionul shi nici cu cine sa-l petreaca. Munca-l acaparase foarte mult, iar dorintza lui de a avea succes l-a indepartat de familie shi de prieteni. In ultimii doi ani, inaintea Pashtelui sau a Craciunului cadea intr-o stare de depresie, dar anul acesta vroia sa schimbe ceva. Nu shtia ce anume, dar era hotarat sa nu mai petreaca singur Craciunul shi cu atat mai putin Revelionul.
Intra la posta shi cere un formular.
„Domn singur, cauta persoana de incredere pentru petrecerea sarbatorilor. Fara alte obligatii. Telefon: 072xXxXxXx. Rog seriozitate!“
Da! Sa zicem ca este un mesaj destul de patetic shi demn de mila, dar era de fapt un strigat de ajutor. Avea nevoie de asta! Timp de doua saptamani nu a primit niciun telefon, dar el tot spera, tocmai de aceea in fiecare saptamana republica anuntzul.
Era o zi friguroasa de noiembrie. Ploua torential. Andrei ishi servea caffe latee-ul la birou, cand primeshte un telefon de la un numar pe care nu-l avea in agenda. Raspunde!
„Alo! Buna ziua! Mai este valabil anuntzul?“
Pentru cateva secunde ramane mut, shi aude inca o data acel "Alo!".
Se dezmeticeshte foarte repede shi raspunde ca da.
„Unde si cand ne-am putea intalni sa vorbim mai pe-ndelete?“
„Pai, daca nu aveti nimic imptriv, shi niciun program... credeti ca s-ar putea astazi dupa-amiaza?“
„Da! Sigur ca da! Dar unde anume?“
„Shtitzi cafeneaua de la Universitate? Este o cafenea pe coltz, exact inaintea acelui restaurant fast-food. Shtitzi despre ce cafenea vorbesc?“
„Da. Pe la ce ora credeti ca ajungeti?“
Stabilesc ora la care sa se intalneasca shi cum sa se recunoasca.
Andrei ajunge shi ashteapta in fatza cafenelei cu o umbrela imensa shi neagra. La cativa metrii mai in stanga lui, era o d-soara cu o umbrela roshie. Purta tocuri shi un compleu crem. Dresul de lycra negru acoperea nishte picioare drepte shi frumoase.
„Doamne, Dumnezeule! Sper sa nu fie ea...“ ishi tot spunea Andrei tremurand. Se duce totushi sa intrebe.
Intr-adevar, ea era cea pe care o ashtepta.
„Buna, numele meu este Maya! Am citit anuntul tau, shi mi s-a parut o propunere interesanta sa petrec sarbatorile alaturi de un necunoscut... dar ce-mi iese mie la afacerea asta. Spune-mi direct... cam cate zero-uri, shi nu ma lua pe ocolite.“
Se vedea ca tipa shtia clar ce vrea.
„Aproape ca ai spus cam tot ce trebuia sa zici, deci... ce anume ai cere, sau cate zero-uri vrei sa auzi? Oricum presupun ca deja ai ceva-n minte din moment ce m-ai luat asha de tare.“
Aham... „Cazare shi masa pentru o luna, incepand cu 5 decembrie... Dar nu-ti calc, nu-ti spal shi-n niciun caz nu strang dupa tine. Doar vom petrece sarbatorile impreuna shi nimic altceva... E destul de clar pentru tine? Iar ca un mic bonus pentru mine... si pentru ca-mi eshti simpatic, vreau doar 3000 ron... bani de cheltuiala. Deci ne-am intzeles?“
Andrei ezita putzin! Se uita-n ceashca cu cappuccino shi se joaca cu linguritza. Sta shi analizeaza bine situatzia. Nu partea financiara era problema lui, ci faptul ca pana acum nu mai locuise cu nimeni in acelashi apartament...
„Bine! Asha sa fie atunci!“
Cine n-are pe cineva, sa-shi cumpere ar fi zicala potrivita, numai ca nu asha se face. Nu este corect sa se intample asha. Este inadmisibil ca cineva sa-shi cumpere fericirea, cand fericirea ar trebui sa fie ceva gratuit shi ar trebui sa fie pentru totzi.
Iata ca veni ziua de 5 decembrie, iar Maya se intalni cu Andrei. Luase cu ea doar cateva schimburi. Intra in apartamentul lui Andrei. Un apartament modesc cu doua camere, o bucatarie, o baie si un balcon.
Oare cum se va acomoda Andrei cu aceasta situatie? Prima dimineatza a fost ingrozitoare! Cand sa se duca la toalera, Maya facea baie. A stat cred ca mai bine de jumatate de ora acolo.
„Ce vrei? O femeie are nevoie de timp sa se aranjeze. Macar iti place cum m-am imbracat?“
„Da. Iti vine foarte bine...“ bombani Andrei, care se grabea sa ajunga la servici.
„Care servici, prostutzule? Azi e sambata.“
„Da, shtiu ca-i sambata! Dar eu lucrez shi sambata.“
„Pai shi nu poti suna la servici sa le spui ca eshti bolnav? Ai febra, sau nu shtiu... Gaseshti tu ceva!“
„Pai... cred k pot face asta, dar nush daca ar trebui.“
„Trebuie!“ shi Maya-i intinde telefonul.
Se lasa convins in acest joc shi nu se mai duce la munca. Pleaca cu Maya la patinoarul de la P-ta Unirii, acel patinuar unde mixa Dj Light... un cunoscut al lui Andrei. Maya shtia sa patineze, dar pt Andrei era pt prima oara cand se suia pe patine.
„Nu fii prostutz! Lasa-te purtat de val. Destinde-te!“ il indeamna Maya.
Ishi face curaj sa intre pe gheatza shi dupa cateva lovituri cu fundul de gheatza, Andrei se parea ca se descurca din ce in ce mai bine. Intre timp, se intalneshte cu un coleg de la munca... tot pe gheatza.
„Salut Andrei! Ce faci?“
„Aaa... Salut Tony... Pai ce sa fac?“
„Nu trebuia sa fii la munca?“ il intrerupe Tony.
„Aaa... ba da, dar vezi tu? Sunt putzin racit shi mi-am luat o zi libera.“ se tot balbaia Andrei.
Intre timp, apare shi Maya care-l trage pe Andrei spre ea.
„Scuze! Va intrerup?“
„Nu. Deloc. El este un coleg de la munca, Tony.“
Fac cunoshtintza shi Maya ii lasa pe cei doi sa vorbeasca.
„Hey, omule. Nu-ti face probleme. Cu o asha fata shi eu ash fi preferat sa stau acasa. Ai grija de ea!“ ii spune Tony, dupa care se dau pe gheatza...
„Vrei sa facem ceva nebunesc?“ intreaba Maya.
Nu raspunde, dar se lasa purtat de val.
Cei doi se duc in Herastrau shi calca pe gheatza. Aceasta se auzea cum se crapa sub ei, dar ii tzinu. S-au apropiat de un om care prindea peshte la copca. A urmat o bataie cu zapada pe la Pavilionul H. Ziua s-a terminat cu o baie fierbinte shi o cana cu ceai acasa la Andrei. [n-au facut baie impreuna... inca]
„Trebuie sa recunosc ca nu m-am mai simtit atat de bine de foarte mult timp.“
„Doar de aia ma plateshti, nu?“
Aceste vorbe il intristau putin pe Andrei. Trebuia sa-si cam faca griji daca a ajuns sa faac asta pentru a sta cu cineva. Era un tip care avea mici probleme de integrare in societate. Nu era handicapat, ci cel mai mare defect al sau era faptul ca era mai emotiv shi timid.
In dimineatza imediat urmatoare au plecat impreuna la munte shi s-au intors seara.
In cursul saptamanii, Andrei lucra. In acest timp, Maya avea 750 ron pe saptamana de cheltuit, asha ca se ducea la cumparaturi. Seara cei doi stateau shi povesteau. Maya incerca sa-l inteleaga pe Andrei. De ce era el asha?
22 decembrie, ora 10 dimineata:
„'neatza! Ti-am pregatit un caffe latee. Sper sa fie cum iti place tie! Ma gandeam ca... maine... daca tot eshti liber, sa mergem sa cumparam un braduletz sa mai incalzim putin atmosfera, ce zici?“
„Buna dimineatza shi tzie! Nush ce sa zic. Daca asta te-ar face pe tine mai fericita, atunci asta o sa facem.“
Au cumparat un brad inalt pana-n tavan, globuri, beteala... shi chiar cadouri.
25 decembrie:
Maya se trezeshte inaintea lui Andrei. Se duce pe furish in camera lui shi-i strecoara cadoul sub perna. Andrei se trezeshte cam... ciufut, shi o rasteshte...
„Ce cautzi in camera mea? Parca nu aveam voie sa intram in intimitatea celuilalt!“
„Da, dar...“
„Niciun dar! Te rog sa ieshi din camera mea IMEDIAT!“ ii spune Andrei pe un ton mitocanesc.
„Nu-i de mirare ca eshti singur de sarbatori!“
„Poftim?“
„Da! Exact ce ai auzit. Nu e de mirare ca eshti singur de sarbatori daca te portzi cu totzi asha...“ shi Maya iese trantindu-i usha de la camera. Fuge in asha zisa camera a ei shi in mica traistutza pe care o avea incepe sa arunce cateva haine. Intre timp, Andrei gaseshte cadoul sub perna. Un ceas destul de frumos. Acesta iese din camera shi o vede pe Maya impachetand, dar incearca sa o opreasca.
„Imi cer scuze! Nu am shtiut ce vrei sa faci... Nu am vrut sa ma rastesc la tine. Nu am vrut sa...“
Iar Maya-l intrerupe: „Shi crezi ca este suficient sa-ti ceri scuze de fiecare data shi gata, ai rezolvat tot? Iti zic eu ca nu merge asha. Plec!“
„Dar sincer imi pare rau. Nu aveam de unde sa shtiu ce faceai tu la mine-n camera. Poftim! Craciun fericit shi tzie!“ iar Andrei intinde mana si-i da un cadou, apoi o pupa pe obraz si pleaca in bucatarie. In cutiutza micutza era un pandantiv - ametist, piatra zodiacala a Mayei.
„Shtii... Nici eu n-am vrut sa zic ceea ce am zis mai devreme!“ vine Maya in bucatarie shi-i spune.
Cei doi se impaca, shi ies la un restaurant pentru a petrece Craciunul. Aceshtia iau cina impreuna shi se intorc acasa.
„Ce ai vrea sa facem maine?“ intreaba Andrei.
„Pai nu shtiu. Ma gandeam sa trecem pe la ai tai, shi daca mai avem timp, sa trecem shi pe la ai mei parintzi. Ce zici? Craciunul se petrece in familie...“
Urmeaza un moment de tacere, dar asha vor face.
Parintii lui Andrei sunt foarte incantatzi de Maya, insa Andrei incearca sa evite sa raspunda la intrebarile indiscrete ale parintilor. Nu vroia ca parintii lui sa afle ca a platit pe cineva ca sa petreaca sarbatorile cu el.
La parintii Mayei, aglomeratie mare. Maya avea o sora shi un frate mai mic, gemeni, inca la scoala. Tatal ei murise de cativa ani, insa la acea masa se aflau bunicii ei, mama, fratele shi sora, doua matushi mai apropiate si cativa vecini. Nici aici n-au scapat de intrebarile indiscrete ale mamei curioase.
„Shi... sunteti de mult timp impreuna?“ intreba mama Mayei.
La aceasta intrebare, Andrei era cat pe ce sa se inece cu un dumicat de paine. Ia o gura de vin, shi tace. Maya raspunde:
„Mama, nu la masa, te rog! Nu incepe iarashi“
„Pai ce sa-ti fac? Daca treci atat de rar pe la noi, shi atunci te prind numai la masa...“
Intre patru ochi, la bucatarie...
„E dragutz tipul. E cuminte. Deci care e faza cu el? Si nu ma aburi...“
„Shtii banii aia pe care ti i-am dat pentru operatzie? De la el sunt!“
„Poftim? Dar eu n-am crescut o cu...“
„Nici sa nu indrazneshti sa pronunti acel cuvant! Shtim amandoua prea bine ca nu e asha. Aveai nevoie de bani pentru operatzie. Am facut numai ceea ce era bine pentru tine, mama. Plus de asta, chiar nu s-a intamplat nimic. O sa-ti povestesc alta data despre asta, dar acum... ai grija sa te insanatoseshti repede shi sa continui tratamentul post-operatoriu, da? Shtii doar ca te iubesc mult!“
Auzind acestea, mamei Mayei ii dadura lacrimile. Ishi lua fiica in bratze shi realiza ca de ceva vreme Maya nu mai era acea mica fetita care se juca shotronu' in fatza blocului. Fata ei crescuse shi se maturizase. Devenise o femeie-n gandire...
Revelionul il petrec la firma unde lucra Andrei. O petrecere organizata de sheful firmei, unde erau invitatzi totzi angajatzii.
„3... 2... 1... LA MULTI ANI!“ se auzi in cor.
„Vezi ce avem desupra noastra? Este vasc, ceea ce inseamna ca trebuie sa ma pupi. Cica aduce noroc.“ spuse Maya.
„Nu shtiu daca ar trebui, dar daca zici ca aduce noroc...“
Andrei o ia in bratze pe Maya shi o saruta. In secunda imediat urmatoare este respins de catre Maya.
„Ma refeream ca ... pe obraz...“ si pleaca furioasa pe terasa cu doua pahare de shampanie pe care le da gata intr-o secunda.
„Imi cer scuze, Maya!“
„Este a doua oara cand iti ceri scuze! Parca nu trebuia sa intram in intimitatea celuilalt... Nu trebuia sa devenim atat de ... apropiatzi!“
„Haide sa uitam ceea ce s-a intamplat shi sa revenim la petrecere, te rog. Hai, pentru ca ai inghetzat. Ia haina mea pe tine.“
Cei doi trec shi peste aceasta intamplare.
3 ianuarie
Andrei citea o carte. Maya se uita la televizor.
„Maya, te rog eu frumos, potzi da televizorul putzin mai incet?“
Maya se facea ca nu aude. Inca mai era suparata din cauza fazei de la Revelion.
Andrei tzipa mai tare: „Maya! Da sonorul ala mai incet, sau opreshte-l, pentru numele Domnului!“
Andrei aude cum Maya opreshte televizorul, iar maya intra in camera lui.
„Poftim? Ce spuneai? Nu te-am auzit. Televizorul era dat prea tare.“ shi se apropie incet de el. Gandindu-se mai bine, chiar ii placuse sarutul oferit de Andrei, shi se simtzea atrasa intr-un mod ciudat de el. Se apropie de fotoliul unde statea Andrei.
„Ce citeshti acolo? Aaa... La sfarshit vei afla ca ea este o nebuna care ishi mai omorase inca doi sotzi.“ shi-i inchide cartea. Se apropie de buzele lui Andrei shi il saruta. Andrei se ridica shi o intreaba ce se intampla.
„Cum ramane cu intimitatea?“
„Shht“ shi-i pune un deget la gura. „Ai uitat ce ti-am zis acum ceva timp? Lasa-te purtat de val. Simte-te bine! Asha ca taci.“ shi-l trage spre ea. Cei doi cad pe patul lui Andrei intr-o bataie nebuneasca de saruturi shi mangaieri. Hainelor nu le ia mult timp sa ajunga pe podea, apoi se aud doar cateva mici gemete de placere ale amandorura.
A doua zi dimineatza insa, Maya se purta rece cu Andrei. Nu indrazni sa intrebe ce se intamplase de fapt cu o noaapte inainte. Maya-shi pregatea bagajul.
„Shi... maine este ulima zi, nu?“ intreba Andrei.
„Da. Ultima zi pe care o vom petrece impreuna...“ apoi tacere.
„Eu plec la munca. Vorbim spre seara, cand vin de la munca, da?“
„Sigur. Comandam mancare chinezeasca?“
„O sa cumpar eu doua pizza din drum. Am plecat, pa!“
Seara cei doi se purtau foarte ciudat... ca doi straini. Nu mai vorbea ca in fiecare seara, ci doar taceau shi mancau din pizza. S-au dus sa doarma fara a mai scoate un cuvant, ci doar shi-au spus un "Noapte buna!"...
5 ianuarie
„Maya, iti multumesc mult pentru ca m-ai suportat. Shtiu ca sunt o fire destul de dificila. Mi-a facut placere sa te cunosc.“
„De asemenea. Nu eshti chiar atat de insuportabil. Mi-a facut placere sa fac afaceri cu tine!“ shi pleaca fara a shtii inca sentimentele luiAndrei pentru ea. Acesta se indragosti de ea probabil din prima clipa cand a intalnit-o in acea zi ploioasa, dar nu shia dat seama de asta. Da un pumn incet in usha shi deschide usha in sperantza ca Maya nu a plecat... insa Maya nu mai era nici pe scara...
6 decembrie
Inca o zi la servici, de aceasta data... Andrei era insa abatut. Ii veneau in minte clipele petrecute alaturi de Maya. Nu se putea concentra asupra muncii.
Maya inschimb era acasa la mama ei, care nu se simtzea prea bine. Nu-shi revenise complet dupa operatzie. Mai era nevoie de inca o operatzie, foarte urgenta sau shansele ca mama ei sa mai mearga ar fi fost foarte mici.
Andrei incearca sa dea de Maya, dar aceasta nu era de gasit. In ultima instantza, acesta se duce acasa la mama ei. Ii deschide micul fratzior al Mayei.
Dupa o saptamana
„Salut, Maya este acasa?“
„Cine este, Mihai?“ apare shi Maya in usha.
Maya ramane blocata.
„Maya... Am fost un prost! Imi cer scuze pentru ultima oara, chiar daca poate nu o sa rezolv nimic, dar am venit sa-ti spun ca... nu pot sa continui fara tine...“
„Andrei, dar nu intzeleg unde vrei sa ajungi. Ce vrei sa zici cu asta?“
„Am incercat sa-mi imaginez viatza fara tine. Casa pare mai rece de cand ai plecat. Am nevoie de tine, Maya. Te iubesc! Sunt convins de asta, dar daca nu simtzi la fel...“
Maya ramane muta!
„Am realizat probabil cam tarziu asta, dar din acea noapte... Shi nu te face ca nu shtii despre ce noapte vorbesc! Mi-am dat seama ca tu eshti cea pe care o aleg...“
„Scua-ma, dar nu ai picat intr-un moment prea bun.“
Auzind acestea, Andrei se intoarce sa plece. Face doi pashi cu privirea in pamant.
„Andrei...“ il striga Maya. „NU pleca. Iti pot explica tot...“ shi fuge spre el. Cei doi se imbratzisheaza shi se saruta. Aceasta il invita-n casa shi-i explica de ce a faqt asta.
Andrei o ajuta cu banii pentru operatia mamei ei, fara vreo obligatzie. Dupa cateva luni ii cere mana Mayei shi aceasta accepta. Cei doi primesc binecuvantarea mamei Mayei, cat shi de la parintzii lui Andrei.
Traiesc fericitzi pe undeva prin Bucureshti...
Intra la posta shi cere un formular.
„Domn singur, cauta persoana de incredere pentru petrecerea sarbatorilor. Fara alte obligatii. Telefon: 072xXxXxXx. Rog seriozitate!“
Da! Sa zicem ca este un mesaj destul de patetic shi demn de mila, dar era de fapt un strigat de ajutor. Avea nevoie de asta! Timp de doua saptamani nu a primit niciun telefon, dar el tot spera, tocmai de aceea in fiecare saptamana republica anuntzul.
Era o zi friguroasa de noiembrie. Ploua torential. Andrei ishi servea caffe latee-ul la birou, cand primeshte un telefon de la un numar pe care nu-l avea in agenda. Raspunde!
„Alo! Buna ziua! Mai este valabil anuntzul?“
Pentru cateva secunde ramane mut, shi aude inca o data acel "Alo!".
Se dezmeticeshte foarte repede shi raspunde ca da.
„Unde si cand ne-am putea intalni sa vorbim mai pe-ndelete?“
„Pai, daca nu aveti nimic imptriv, shi niciun program... credeti ca s-ar putea astazi dupa-amiaza?“
„Da! Sigur ca da! Dar unde anume?“
„Shtitzi cafeneaua de la Universitate? Este o cafenea pe coltz, exact inaintea acelui restaurant fast-food. Shtitzi despre ce cafenea vorbesc?“
„Da. Pe la ce ora credeti ca ajungeti?“
Stabilesc ora la care sa se intalneasca shi cum sa se recunoasca.
Andrei ajunge shi ashteapta in fatza cafenelei cu o umbrela imensa shi neagra. La cativa metrii mai in stanga lui, era o d-soara cu o umbrela roshie. Purta tocuri shi un compleu crem. Dresul de lycra negru acoperea nishte picioare drepte shi frumoase.
„Doamne, Dumnezeule! Sper sa nu fie ea...“ ishi tot spunea Andrei tremurand. Se duce totushi sa intrebe.
Intr-adevar, ea era cea pe care o ashtepta.
„Buna, numele meu este Maya! Am citit anuntul tau, shi mi s-a parut o propunere interesanta sa petrec sarbatorile alaturi de un necunoscut... dar ce-mi iese mie la afacerea asta. Spune-mi direct... cam cate zero-uri, shi nu ma lua pe ocolite.“
Se vedea ca tipa shtia clar ce vrea.
„Aproape ca ai spus cam tot ce trebuia sa zici, deci... ce anume ai cere, sau cate zero-uri vrei sa auzi? Oricum presupun ca deja ai ceva-n minte din moment ce m-ai luat asha de tare.“
Aham... „Cazare shi masa pentru o luna, incepand cu 5 decembrie... Dar nu-ti calc, nu-ti spal shi-n niciun caz nu strang dupa tine. Doar vom petrece sarbatorile impreuna shi nimic altceva... E destul de clar pentru tine? Iar ca un mic bonus pentru mine... si pentru ca-mi eshti simpatic, vreau doar 3000 ron... bani de cheltuiala. Deci ne-am intzeles?“
Andrei ezita putzin! Se uita-n ceashca cu cappuccino shi se joaca cu linguritza. Sta shi analizeaza bine situatzia. Nu partea financiara era problema lui, ci faptul ca pana acum nu mai locuise cu nimeni in acelashi apartament...
„Bine! Asha sa fie atunci!“
Cine n-are pe cineva, sa-shi cumpere ar fi zicala potrivita, numai ca nu asha se face. Nu este corect sa se intample asha. Este inadmisibil ca cineva sa-shi cumpere fericirea, cand fericirea ar trebui sa fie ceva gratuit shi ar trebui sa fie pentru totzi.
Iata ca veni ziua de 5 decembrie, iar Maya se intalni cu Andrei. Luase cu ea doar cateva schimburi. Intra in apartamentul lui Andrei. Un apartament modesc cu doua camere, o bucatarie, o baie si un balcon.
Oare cum se va acomoda Andrei cu aceasta situatie? Prima dimineatza a fost ingrozitoare! Cand sa se duca la toalera, Maya facea baie. A stat cred ca mai bine de jumatate de ora acolo.
„Ce vrei? O femeie are nevoie de timp sa se aranjeze. Macar iti place cum m-am imbracat?“
„Da. Iti vine foarte bine...“ bombani Andrei, care se grabea sa ajunga la servici.
„Care servici, prostutzule? Azi e sambata.“
„Da, shtiu ca-i sambata! Dar eu lucrez shi sambata.“
„Pai shi nu poti suna la servici sa le spui ca eshti bolnav? Ai febra, sau nu shtiu... Gaseshti tu ceva!“
„Pai... cred k pot face asta, dar nush daca ar trebui.“
„Trebuie!“ shi Maya-i intinde telefonul.
Se lasa convins in acest joc shi nu se mai duce la munca. Pleaca cu Maya la patinoarul de la P-ta Unirii, acel patinuar unde mixa Dj Light... un cunoscut al lui Andrei. Maya shtia sa patineze, dar pt Andrei era pt prima oara cand se suia pe patine.
„Nu fii prostutz! Lasa-te purtat de val. Destinde-te!“ il indeamna Maya.
Ishi face curaj sa intre pe gheatza shi dupa cateva lovituri cu fundul de gheatza, Andrei se parea ca se descurca din ce in ce mai bine. Intre timp, se intalneshte cu un coleg de la munca... tot pe gheatza.
„Salut Andrei! Ce faci?“
„Aaa... Salut Tony... Pai ce sa fac?“
„Nu trebuia sa fii la munca?“ il intrerupe Tony.
„Aaa... ba da, dar vezi tu? Sunt putzin racit shi mi-am luat o zi libera.“ se tot balbaia Andrei.
Intre timp, apare shi Maya care-l trage pe Andrei spre ea.
„Scuze! Va intrerup?“
„Nu. Deloc. El este un coleg de la munca, Tony.“
Fac cunoshtintza shi Maya ii lasa pe cei doi sa vorbeasca.
„Hey, omule. Nu-ti face probleme. Cu o asha fata shi eu ash fi preferat sa stau acasa. Ai grija de ea!“ ii spune Tony, dupa care se dau pe gheatza...
„Vrei sa facem ceva nebunesc?“ intreaba Maya.
Nu raspunde, dar se lasa purtat de val.
Cei doi se duc in Herastrau shi calca pe gheatza. Aceasta se auzea cum se crapa sub ei, dar ii tzinu. S-au apropiat de un om care prindea peshte la copca. A urmat o bataie cu zapada pe la Pavilionul H. Ziua s-a terminat cu o baie fierbinte shi o cana cu ceai acasa la Andrei. [n-au facut baie impreuna... inca
]„Trebuie sa recunosc ca nu m-am mai simtit atat de bine de foarte mult timp.“
„Doar de aia ma plateshti, nu?“
Aceste vorbe il intristau putin pe Andrei. Trebuia sa-si cam faca griji daca a ajuns sa faac asta pentru a sta cu cineva. Era un tip care avea mici probleme de integrare in societate. Nu era handicapat, ci cel mai mare defect al sau era faptul ca era mai emotiv shi timid.
In dimineatza imediat urmatoare au plecat impreuna la munte shi s-au intors seara.
In cursul saptamanii, Andrei lucra. In acest timp, Maya avea 750 ron pe saptamana de cheltuit, asha ca se ducea la cumparaturi. Seara cei doi stateau shi povesteau. Maya incerca sa-l inteleaga pe Andrei. De ce era el asha?
22 decembrie, ora 10 dimineata:
„'neatza! Ti-am pregatit un caffe latee. Sper sa fie cum iti place tie! Ma gandeam ca... maine... daca tot eshti liber, sa mergem sa cumparam un braduletz sa mai incalzim putin atmosfera, ce zici?“
„Buna dimineatza shi tzie! Nush ce sa zic. Daca asta te-ar face pe tine mai fericita, atunci asta o sa facem.“
Au cumparat un brad inalt pana-n tavan, globuri, beteala... shi chiar cadouri.
25 decembrie:
Maya se trezeshte inaintea lui Andrei. Se duce pe furish in camera lui shi-i strecoara cadoul sub perna. Andrei se trezeshte cam... ciufut, shi o rasteshte...
„Ce cautzi in camera mea? Parca nu aveam voie sa intram in intimitatea celuilalt!“
„Da, dar...“
„Niciun dar! Te rog sa ieshi din camera mea IMEDIAT!“ ii spune Andrei pe un ton mitocanesc.
„Nu-i de mirare ca eshti singur de sarbatori!“
„Poftim?“
„Da! Exact ce ai auzit. Nu e de mirare ca eshti singur de sarbatori daca te portzi cu totzi asha...“ shi Maya iese trantindu-i usha de la camera. Fuge in asha zisa camera a ei shi in mica traistutza pe care o avea incepe sa arunce cateva haine. Intre timp, Andrei gaseshte cadoul sub perna. Un ceas destul de frumos. Acesta iese din camera shi o vede pe Maya impachetand, dar incearca sa o opreasca.
„Imi cer scuze! Nu am shtiut ce vrei sa faci... Nu am vrut sa ma rastesc la tine. Nu am vrut sa...“
Iar Maya-l intrerupe: „Shi crezi ca este suficient sa-ti ceri scuze de fiecare data shi gata, ai rezolvat tot? Iti zic eu ca nu merge asha. Plec!“
„Dar sincer imi pare rau. Nu aveam de unde sa shtiu ce faceai tu la mine-n camera. Poftim! Craciun fericit shi tzie!“ iar Andrei intinde mana si-i da un cadou, apoi o pupa pe obraz si pleaca in bucatarie. In cutiutza micutza era un pandantiv - ametist, piatra zodiacala a Mayei.
„Shtii... Nici eu n-am vrut sa zic ceea ce am zis mai devreme!“ vine Maya in bucatarie shi-i spune.
Cei doi se impaca, shi ies la un restaurant pentru a petrece Craciunul. Aceshtia iau cina impreuna shi se intorc acasa.
„Ce ai vrea sa facem maine?“ intreaba Andrei.
„Pai nu shtiu. Ma gandeam sa trecem pe la ai tai, shi daca mai avem timp, sa trecem shi pe la ai mei parintzi. Ce zici? Craciunul se petrece in familie...“
Urmeaza un moment de tacere, dar asha vor face.
Parintii lui Andrei sunt foarte incantatzi de Maya, insa Andrei incearca sa evite sa raspunda la intrebarile indiscrete ale parintilor. Nu vroia ca parintii lui sa afle ca a platit pe cineva ca sa petreaca sarbatorile cu el.
La parintii Mayei, aglomeratie mare. Maya avea o sora shi un frate mai mic, gemeni, inca la scoala. Tatal ei murise de cativa ani, insa la acea masa se aflau bunicii ei, mama, fratele shi sora, doua matushi mai apropiate si cativa vecini. Nici aici n-au scapat de intrebarile indiscrete ale mamei curioase.
„Shi... sunteti de mult timp impreuna?“ intreba mama Mayei.
La aceasta intrebare, Andrei era cat pe ce sa se inece cu un dumicat de paine. Ia o gura de vin, shi tace. Maya raspunde:
„Mama, nu la masa, te rog! Nu incepe iarashi“
„Pai ce sa-ti fac? Daca treci atat de rar pe la noi, shi atunci te prind numai la masa...“
Intre patru ochi, la bucatarie...
„E dragutz tipul. E cuminte. Deci care e faza cu el? Si nu ma aburi...“
„Shtii banii aia pe care ti i-am dat pentru operatzie? De la el sunt!“
„Poftim? Dar eu n-am crescut o cu...“
„Nici sa nu indrazneshti sa pronunti acel cuvant! Shtim amandoua prea bine ca nu e asha. Aveai nevoie de bani pentru operatzie. Am facut numai ceea ce era bine pentru tine, mama. Plus de asta, chiar nu s-a intamplat nimic. O sa-ti povestesc alta data despre asta, dar acum... ai grija sa te insanatoseshti repede shi sa continui tratamentul post-operatoriu, da? Shtii doar ca te iubesc mult!“
Auzind acestea, mamei Mayei ii dadura lacrimile. Ishi lua fiica in bratze shi realiza ca de ceva vreme Maya nu mai era acea mica fetita care se juca shotronu' in fatza blocului. Fata ei crescuse shi se maturizase. Devenise o femeie-n gandire...
Revelionul il petrec la firma unde lucra Andrei. O petrecere organizata de sheful firmei, unde erau invitatzi totzi angajatzii.
„3... 2... 1... LA MULTI ANI!“ se auzi in cor.
„Vezi ce avem desupra noastra? Este vasc, ceea ce inseamna ca trebuie sa ma pupi. Cica aduce noroc.“ spuse Maya.
„Nu shtiu daca ar trebui, dar daca zici ca aduce noroc...“
Andrei o ia in bratze pe Maya shi o saruta. In secunda imediat urmatoare este respins de catre Maya.
„Ma refeream ca ... pe obraz...“ si pleaca furioasa pe terasa cu doua pahare de shampanie pe care le da gata intr-o secunda.
„Imi cer scuze, Maya!“
„Este a doua oara cand iti ceri scuze! Parca nu trebuia sa intram in intimitatea celuilalt... Nu trebuia sa devenim atat de ... apropiatzi!“
„Haide sa uitam ceea ce s-a intamplat shi sa revenim la petrecere, te rog. Hai, pentru ca ai inghetzat. Ia haina mea pe tine.“
Cei doi trec shi peste aceasta intamplare.
3 ianuarie
Andrei citea o carte. Maya se uita la televizor.
„Maya, te rog eu frumos, potzi da televizorul putzin mai incet?“
Maya se facea ca nu aude. Inca mai era suparata din cauza fazei de la Revelion.
Andrei tzipa mai tare: „Maya! Da sonorul ala mai incet, sau opreshte-l, pentru numele Domnului!“
Andrei aude cum Maya opreshte televizorul, iar maya intra in camera lui.
„Poftim? Ce spuneai? Nu te-am auzit. Televizorul era dat prea tare.“ shi se apropie incet de el. Gandindu-se mai bine, chiar ii placuse sarutul oferit de Andrei, shi se simtzea atrasa intr-un mod ciudat de el. Se apropie de fotoliul unde statea Andrei.
„Ce citeshti acolo? Aaa... La sfarshit vei afla ca ea este o nebuna care ishi mai omorase inca doi sotzi.“ shi-i inchide cartea. Se apropie de buzele lui Andrei shi il saruta. Andrei se ridica shi o intreaba ce se intampla.
„Cum ramane cu intimitatea?“
„Shht“ shi-i pune un deget la gura. „Ai uitat ce ti-am zis acum ceva timp? Lasa-te purtat de val. Simte-te bine! Asha ca taci.“ shi-l trage spre ea. Cei doi cad pe patul lui Andrei intr-o bataie nebuneasca de saruturi shi mangaieri. Hainelor nu le ia mult timp sa ajunga pe podea, apoi se aud doar cateva mici gemete de placere ale amandorura.
A doua zi dimineatza insa, Maya se purta rece cu Andrei. Nu indrazni sa intrebe ce se intamplase de fapt cu o noaapte inainte. Maya-shi pregatea bagajul.
„Shi... maine este ulima zi, nu?“ intreba Andrei.
„Da. Ultima zi pe care o vom petrece impreuna...“ apoi tacere.
„Eu plec la munca. Vorbim spre seara, cand vin de la munca, da?“
„Sigur. Comandam mancare chinezeasca?“
„O sa cumpar eu doua pizza din drum. Am plecat, pa!“
Seara cei doi se purtau foarte ciudat... ca doi straini. Nu mai vorbea ca in fiecare seara, ci doar taceau shi mancau din pizza. S-au dus sa doarma fara a mai scoate un cuvant, ci doar shi-au spus un "Noapte buna!"...
5 ianuarie
„Maya, iti multumesc mult pentru ca m-ai suportat. Shtiu ca sunt o fire destul de dificila. Mi-a facut placere sa te cunosc.“
„De asemenea. Nu eshti chiar atat de insuportabil. Mi-a facut placere sa fac afaceri cu tine!“ shi pleaca fara a shtii inca sentimentele luiAndrei pentru ea. Acesta se indragosti de ea probabil din prima clipa cand a intalnit-o in acea zi ploioasa, dar nu shia dat seama de asta. Da un pumn incet in usha shi deschide usha in sperantza ca Maya nu a plecat... insa Maya nu mai era nici pe scara...
6 decembrie
Inca o zi la servici, de aceasta data... Andrei era insa abatut. Ii veneau in minte clipele petrecute alaturi de Maya. Nu se putea concentra asupra muncii.
Maya inschimb era acasa la mama ei, care nu se simtzea prea bine. Nu-shi revenise complet dupa operatzie. Mai era nevoie de inca o operatzie, foarte urgenta sau shansele ca mama ei sa mai mearga ar fi fost foarte mici.
Andrei incearca sa dea de Maya, dar aceasta nu era de gasit. In ultima instantza, acesta se duce acasa la mama ei. Ii deschide micul fratzior al Mayei.
Dupa o saptamana
„Salut, Maya este acasa?“
„Cine este, Mihai?“ apare shi Maya in usha.
Maya ramane blocata.
„Maya... Am fost un prost! Imi cer scuze pentru ultima oara, chiar daca poate nu o sa rezolv nimic, dar am venit sa-ti spun ca... nu pot sa continui fara tine...“
„Andrei, dar nu intzeleg unde vrei sa ajungi. Ce vrei sa zici cu asta?“
„Am incercat sa-mi imaginez viatza fara tine. Casa pare mai rece de cand ai plecat. Am nevoie de tine, Maya. Te iubesc! Sunt convins de asta, dar daca nu simtzi la fel...“
Maya ramane muta!
„Am realizat probabil cam tarziu asta, dar din acea noapte... Shi nu te face ca nu shtii despre ce noapte vorbesc! Mi-am dat seama ca tu eshti cea pe care o aleg...“
„Scua-ma, dar nu ai picat intr-un moment prea bun.“
Auzind acestea, Andrei se intoarce sa plece. Face doi pashi cu privirea in pamant.
„Andrei...“ il striga Maya. „NU pleca. Iti pot explica tot...“ shi fuge spre el. Cei doi se imbratzisheaza shi se saruta. Aceasta il invita-n casa shi-i explica de ce a faqt asta.
Andrei o ajuta cu banii pentru operatia mamei ei, fara vreo obligatzie. Dupa cateva luni ii cere mana Mayei shi aceasta accepta. Cei doi primesc binecuvantarea mamei Mayei, cat shi de la parintzii lui Andrei.
Traiesc fericitzi pe undeva prin Bucureshti...
Hoata... de inimi!
Inca de la inceput va voi avertiza ca este o poveste destul de lunga shi la inceput vi s-ar putea parea plictisitoare, dar pana n-o cititi pana la capat... nu o judecati dupa aparente. Merita citita. O noua poveste marca Light.
O sa incep prin a va povesti cum s-au cunoscut. El era genul de tip naiv, iar ea era o hoata.
Era noapte, iar Cristi [asha-mi voi numi personajul] ieshise de la scarbici [adik servici]. Se indreapta spre metrou, cum face in fiecare seara... numai ca aceasta seara nu va fi una obisnuita pentru el. Ea statea cu cativa zeci metrii inaintea statiei de metrou.
„Nu te supara, ma poti ajuta shi pe mine cu ceva?“ il abordeaza ea.
„Depinde despre ce este vorba!“
„Pai am facut pana shi am mashina mea putin mai incolo. Credeti ca ma puteti ajuta?“
„Sigur. Sper sa va pot ajuta! Unde spuneati ca aveti mashina?“
Shi ea-l duce pe o straduta laturalnica. De nicaieri apar doi barbati masatzi care-l iau la bataie pe Cristi shi-l doboara la pamant. Tacticos ea-l buzunareshte shi pleaca insotzita de cei doi barbatzi. I-a luat telefonul mobil si banii din portofel lasandu-l fara suflare pe acea straduta.
Deshi zace intr-o balta de sange, Cristi este gasit inspre dimineatza de catre o d-soara care se intorcea de la locul de munca. Sa-i spunem Marga. Aceasta formeaza la 112, iar o salvare ajunge in mai putin de 10 minute. In acest timp, ea cauta sa afle cine este misteriosul tip batut care zacea pe cimentul rece, dar dupa ce-i verifica pulsul shi daca mai respira. Cei de la 112 i-au spus sa nu-l mishte, sa nu aibe ceva rupt. Pulsul slab, iar respiratzia destul de greoaie indica o stare de coma. Pupilele dilatate shi ochii datzi peste cap o speriau pe Marga. Aceasta se suie in salvare cu acel necunoscut. Ii tzinea portofelul in mana, dar nu indraznea sa-l deschida.
„Sunteti rude?“ intreba doctora.
„Nu, nu suntem! Intamplarea a facut ca eu sa-l gasesc.“
„Am inteles! O sa va rog frumos sa nu plecati, pentru ca avem nevoie de cateva declaratii de la dvs.“
Marga da din cap shi deschide portofelul. Cristi Stanciulescu, student la Drept, anul III. Nu era de mirare, pentru ca era imbracat frumos. Vom afla mai tarziu insa ca lucra la o firma ca om bun la toate. Era un tip descurcaret, dar destul de timid. Varsta sa: 22 ani. Constitutie... aproape de atletica.
Marga, studenta la REI [Relatii Internationale la ASE], boboaca. Lucra pentru a-si intretine fratele mai mic shi bunica. Statea intr-o garsoniera prin Salajan. Vazuse multe la viatza ei, dar era pentru prima oara cand vedea un tip zacand intr-o balta de sange.
Semneaza declaratiile shi isi vede de drum.
Cristi este internat la reanimare shi este tzinut sub observatzie 24/24.
A doua zi Marga se tot intreba oare ce-o face Cristi, asha ca se hotara ca a doua zi sa se duca la spital sa intrebe de starea lui de sanatate.
In acea seara, Cristi ieshi din coma. Avea doar 2 coaste rupte shi mana stanga in ghips.
Iata ca dupa ce iesi de la munca, Marga se indreapta catre Spitalul Clinic de Urgentza Floreasca, shi intreaba un doctor despre un anume Cristi Stanciulescu. Nu afla mare lucru, asha ca se plimba de nebuna din etaj in etaj, incepand cu etajele superioare. Ajunge intr-un final la etajul doi, la sectia de reanimare shi-l zareshte pe el. Opreshte o doctoritza shi-o roaga frumos s-o lase sa intre sa-l cunoasca personal pe Cristi. Aceasta refuza, insa crezand ca este prietena lui, deshi nu erau orele de vizita o lasa sa intre.
„Buna, Cristi!“ spune ea apropiindu-se de patul lui.
El intoarce capul spre ea. N-o cunoshtea, shi n-o saluta. Nu mai avea incredere-n straini. Intre timp intra doctorul de garda. Marga il cunoshtea, deoarece era acelashi doctor cu cel de acum doua zile.
„D-le doctor cand shi-a revenit?“
„Nici eu nu shtiu sigur, dar am intzeles ca aseara!“
Incercand sa scoata cateva cuvinte, Cristi... „Cine este aceasta femeie?“
„Ar trebui sa nu fii rautacios. Din pricina acestei femei traieshti. Daca nu te gasea ea, acum erai de mult pamant de flori.“ raspunse doctorul.
Dupa aceasta discutie, Marga il vizita in fiecare zi pe Cristi sa vada cum se simte shi-l vedea cum ishi revenea ushor-ushor. Dupa cateva zile, acesta-i multzumi ca n-a ramas indiferenta shi nu l-a lasat sa zaca acolo.
Se leaga o stransa prietenie intre cei doi, shi ajung sa fie aproape de nedespartit. Se intalnesc in fiecare zi cand Cristi ieshea de la munca shi o ducea pe Marga la munca.
Da! Marga lucra de noapte la fabrica de chipshi Chio Chips. Nu cashtiga mult, dar manca multzi chipshi pe gratis!
Era suficient cat sa-si ajute fratele, elev in clasa a VI-a, shi bunica. Bunica ei suferea de reumatism. Ii trebuiau in fiecare luna pastile, iar pentru a cumpara pastile, ii trebuiau bani. Cum pensia nu era suficienta pentru a intretzine doi copii shi a plati darile shi a-shi lua medicamente... a apelat la nepoata sa mai mare. De fapt Marga lucra inca de la 16 ani. A lucrat mai intai ca chelneritza intr-un restaurant, pana cand sheful cel mare al restaurantului a incercat s-o violeze intr-o seara. Aceasta l-a denuntzat la politie, iar acum infunda pushcaria, deoarece mai facuse asta altor 3 chelneritze angajate de el.
Tatal ei a fugit cand ea avea doar 3 ani, ir mama a murit cand l-a nascut pe fratele ei. Tatal vitreg nu si-a asumat raspunderea entru micul ei frate. Singura ruda apropiata era bunica ei.
Cristi statea cu parintii lui. Mama lui era casnica, iar tatal militar plecat in Iraq. E greu sa creshti fara un model masculin, dar Cristi a demonstrat ca se poate.
Intr-o zi... dupa cateva luni de cand Cristi a avut acel accident, la firma unde lucra apare ea. Sa-i spunem Florentina sau Flori, cu un accent pe "i". O tipa destul de sexy, q forme apetisante. Era o tipa slabutza cu parul roshcat. Parea inteligenta, deshi in primele doua saptamani i-a enervat pe foarte multi colegi de la munca facand foarte multe gresheli. Nimic ce n-a putut fi reparat.
Eroul nostru, Cristi este desemnat ca shef al Florentinei. Soarta face ca acesta sa se indragosteasca de Flori, in acest timp uitand complet de Marga, cea care i-a salvat viatza.
Curios lucru! Flori este de fapt femeia din cauza caruia Cristi a stat in coma, unicul ei scop find seiful din biroul shefului cel mare al intreprinderii. Aceasta se foloseshte de Cristi pentru a afla cifrul seifului, deoarece cu timpul Cristi ajunge sa fie mana dreapta a shefului cel mare. Cand Cristi insa afla ca este ceva in neregula...
Flori este prinsa de Cristi in biroul shefului de cateva ori nesupravegheata, fara a raspunde la intrebarea ce cauta acolo. Ultima oara cand aceasta a fost prinsa, se cearta cu Cristi, shi de pe biroul shefului cel mare ia pasta corectoare shi-i runca in ochi lui Cristi. Acesta orbeshte temporar, unica lui shansa fiind o operatzie cu laser destul de costisitoare. Marga reintra in scenariu shi ii demonstreaza ca-l iubeshte, fiind prima persoana care vine iarashi la spital atunci cand Cristi are nevoie de cineva, in timp ce Flori shi cei 2 tipi complici trebuiau sa sparga seiful shefului shi sa fuga cu banii.
„Flori, cifrul!“ spune unul dintre indivizi.
Flori ramane blocata shi se gandeshte la ultimele luni petrecute in firma alaturi de Cristi shi la faptul ca s-a folosit de el pentru a obtine cifrul seifului. La un moment dat tresare shi-shi da seama ca il iubeshte pe Cristi. Fuge la spital lasand la o parte cariera de hoatza.
Ajungand la spital Flori da nas in nas cu Marga, pe care o da la o parte de pe patul in care statea Cristi. Il ia de mana shi cu lacrimi in ochi incepe sa-i spuna ce fel de persoana rea este ea de fapt, pana cand ajunge la...
„Intr-una din seri, am batut un tip shi l-am lasat sa zaca pe cimentul rece. I-am furat totzi banii shi telefonul mobil, dupa care mi-am vazut de drum. Nu m-a interesat ce s-a intamplat atunci cu el, dar acum... sunt o alta persoana. Regret ce am facut!“
Cristi tace!
Marga aude totul shi ii plesneshte o palma peste fatza Florentinei.
„Chiar el este cel despre care vorbeshti, shi nu o sa-l potzi iubi mai mult decat am faqt-o eu. I-am fost alaturi atunci cand tu l-ai abandonat...“ iar Marga fuge plangand.
Flori se uita spre cer shi-shi cere iertare, dupa care dispare.
Asigurarea medicala a lui Cristi nu acoperea costurile operatiei, dar ceva trebuia facut altfel Cristi va orbi.
Flori ia o decizie grea shi se hotarashte sa se intoarca la firma sa sparga seiful shefului ei pentru a-l ajuta pe Cristi, chiar daca asta inseamna sa-shi incalce juramantul depus mai devreme [acela de a nu mai fi o hoatza]. Cei trei fug cu banii, ii impart la trei, dupa care fiecare-shi vad de drum.
Dupa 5 zile Cristi este externat, operatzia fiind un succes!
„Operatzia a fost un adevarat succes, shi potzi vedea datorita donatorului anonim [de bani]!“ spuse doctorul.
„Da! Intr-adevar, am crezut ca n-am sa mai pot vedea vreo-data. Este un miracol!“
„Cineva acolo sus chioar ca te iubeshte!“ se aude o voce din spatele lui Cristi. Era chiar Flori!
Aceasta-l ia in bratze...
„Nu shtiu daca ma vei putea ierta vreodata! N-am vrut... N-am shtiut ca eshti tu... “ shi plange.
Cristi nu shtie cum sa reactioneze... era prins shi pus sa aleaga intre doua femei. De unde shtie daca va lua decizia corecta?
De aici impartim povestea in alte 3 partzi, pentru ca fiecare cititor sa fie multumit:
1. Florentina se preda autoritatilor, shi pentru ca ii denuntza pe ceilaltzi doi scapa doar cu 12 luni de inchisoare. Aceasta se intoarce apoi la Cristi shi cei doi se casatoresc. Nimic nu poate shterge insa trecutul Florentinei, dar macar cei doi se iubesc shi au trecut peste asta. Probabil ajung sa aibe shi copii shi nepotzi... THE END
2. Cristi nu vrea sa mai auda de Florentina. Florentina se sinucide cand afla ca Cristi a luat decizia de a se casatori cu Marga. Florentina nu este prinsa, dar lasa in urma o scrisoare prin care ceilaltzi doi complici sunt prinshi. Cristi shi Marga se casatoresc, au o nunta frumoasa, copii, etc... THE END
3. Cristi iesi din spital shi incepe o alta viatza. Era a doua oara cand renascuse. Nu o alege nici pe Marga, nici pe Florentina, aceasta din urma fiind prinsa shi acuzata de multe talharii. Chiar shi-n ziua de azi fiind inchisa in penitenciarul Jilava. Marga insa trece cu greu peste relatzia ei cu Crsti shi alege sa se "casatoreasca" cu Domnul - se calugareshte. Cristi are o cariera de succes ca avocat shi ajunge sa fie un foarte ravnit burlac. Din nefericire nu mai iubeshte, deoarece increderea lui in femei nu mai exista. Cand moare, lasa toata averea fundatiei "STANCIULESCU", o fundatie pentru ajutorarea copiilor orfani. THE END
O sa incep prin a va povesti cum s-au cunoscut. El era genul de tip naiv, iar ea era o hoata.
Era noapte, iar Cristi [asha-mi voi numi personajul] ieshise de la scarbici [adik servici]. Se indreapta spre metrou, cum face in fiecare seara... numai ca aceasta seara nu va fi una obisnuita pentru el. Ea statea cu cativa zeci metrii inaintea statiei de metrou.
„Nu te supara, ma poti ajuta shi pe mine cu ceva?“ il abordeaza ea.
„Depinde despre ce este vorba!“
„Pai am facut pana shi am mashina mea putin mai incolo. Credeti ca ma puteti ajuta?“
„Sigur. Sper sa va pot ajuta! Unde spuneati ca aveti mashina?“
Shi ea-l duce pe o straduta laturalnica. De nicaieri apar doi barbati masatzi care-l iau la bataie pe Cristi shi-l doboara la pamant. Tacticos ea-l buzunareshte shi pleaca insotzita de cei doi barbatzi. I-a luat telefonul mobil si banii din portofel lasandu-l fara suflare pe acea straduta.
Deshi zace intr-o balta de sange, Cristi este gasit inspre dimineatza de catre o d-soara care se intorcea de la locul de munca. Sa-i spunem Marga. Aceasta formeaza la 112, iar o salvare ajunge in mai putin de 10 minute. In acest timp, ea cauta sa afle cine este misteriosul tip batut care zacea pe cimentul rece, dar dupa ce-i verifica pulsul shi daca mai respira. Cei de la 112 i-au spus sa nu-l mishte, sa nu aibe ceva rupt. Pulsul slab, iar respiratzia destul de greoaie indica o stare de coma. Pupilele dilatate shi ochii datzi peste cap o speriau pe Marga. Aceasta se suie in salvare cu acel necunoscut. Ii tzinea portofelul in mana, dar nu indraznea sa-l deschida.
„Sunteti rude?“ intreba doctora.
„Nu, nu suntem! Intamplarea a facut ca eu sa-l gasesc.“
„Am inteles! O sa va rog frumos sa nu plecati, pentru ca avem nevoie de cateva declaratii de la dvs.“
Marga da din cap shi deschide portofelul. Cristi Stanciulescu, student la Drept, anul III. Nu era de mirare, pentru ca era imbracat frumos. Vom afla mai tarziu insa ca lucra la o firma ca om bun la toate. Era un tip descurcaret, dar destul de timid. Varsta sa: 22 ani. Constitutie... aproape de atletica.
Marga, studenta la REI [Relatii Internationale la ASE], boboaca. Lucra pentru a-si intretine fratele mai mic shi bunica. Statea intr-o garsoniera prin Salajan. Vazuse multe la viatza ei, dar era pentru prima oara cand vedea un tip zacand intr-o balta de sange.
Semneaza declaratiile shi isi vede de drum.
Cristi este internat la reanimare shi este tzinut sub observatzie 24/24.
A doua zi Marga se tot intreba oare ce-o face Cristi, asha ca se hotara ca a doua zi sa se duca la spital sa intrebe de starea lui de sanatate.
In acea seara, Cristi ieshi din coma. Avea doar 2 coaste rupte shi mana stanga in ghips.
Iata ca dupa ce iesi de la munca, Marga se indreapta catre Spitalul Clinic de Urgentza Floreasca, shi intreaba un doctor despre un anume Cristi Stanciulescu. Nu afla mare lucru, asha ca se plimba de nebuna din etaj in etaj, incepand cu etajele superioare. Ajunge intr-un final la etajul doi, la sectia de reanimare shi-l zareshte pe el. Opreshte o doctoritza shi-o roaga frumos s-o lase sa intre sa-l cunoasca personal pe Cristi. Aceasta refuza, insa crezand ca este prietena lui, deshi nu erau orele de vizita o lasa sa intre.
„Buna, Cristi!“ spune ea apropiindu-se de patul lui.
El intoarce capul spre ea. N-o cunoshtea, shi n-o saluta. Nu mai avea incredere-n straini. Intre timp intra doctorul de garda. Marga il cunoshtea, deoarece era acelashi doctor cu cel de acum doua zile.
„D-le doctor cand shi-a revenit?“
„Nici eu nu shtiu sigur, dar am intzeles ca aseara!“
Incercand sa scoata cateva cuvinte, Cristi... „Cine este aceasta femeie?“
„Ar trebui sa nu fii rautacios. Din pricina acestei femei traieshti. Daca nu te gasea ea, acum erai de mult pamant de flori.“ raspunse doctorul.
Dupa aceasta discutie, Marga il vizita in fiecare zi pe Cristi sa vada cum se simte shi-l vedea cum ishi revenea ushor-ushor. Dupa cateva zile, acesta-i multzumi ca n-a ramas indiferenta shi nu l-a lasat sa zaca acolo.
Se leaga o stransa prietenie intre cei doi, shi ajung sa fie aproape de nedespartit. Se intalnesc in fiecare zi cand Cristi ieshea de la munca shi o ducea pe Marga la munca.
Da! Marga lucra de noapte la fabrica de chipshi Chio Chips. Nu cashtiga mult, dar manca multzi chipshi pe gratis!
Era suficient cat sa-si ajute fratele, elev in clasa a VI-a, shi bunica. Bunica ei suferea de reumatism. Ii trebuiau in fiecare luna pastile, iar pentru a cumpara pastile, ii trebuiau bani. Cum pensia nu era suficienta pentru a intretzine doi copii shi a plati darile shi a-shi lua medicamente... a apelat la nepoata sa mai mare. De fapt Marga lucra inca de la 16 ani. A lucrat mai intai ca chelneritza intr-un restaurant, pana cand sheful cel mare al restaurantului a incercat s-o violeze intr-o seara. Aceasta l-a denuntzat la politie, iar acum infunda pushcaria, deoarece mai facuse asta altor 3 chelneritze angajate de el.Tatal ei a fugit cand ea avea doar 3 ani, ir mama a murit cand l-a nascut pe fratele ei. Tatal vitreg nu si-a asumat raspunderea entru micul ei frate. Singura ruda apropiata era bunica ei.
Cristi statea cu parintii lui. Mama lui era casnica, iar tatal militar plecat in Iraq. E greu sa creshti fara un model masculin, dar Cristi a demonstrat ca se poate.
Intr-o zi... dupa cateva luni de cand Cristi a avut acel accident, la firma unde lucra apare ea. Sa-i spunem Florentina sau Flori, cu un accent pe "i". O tipa destul de sexy, q forme apetisante. Era o tipa slabutza cu parul roshcat. Parea inteligenta, deshi in primele doua saptamani i-a enervat pe foarte multi colegi de la munca facand foarte multe gresheli. Nimic ce n-a putut fi reparat.
Eroul nostru, Cristi este desemnat ca shef al Florentinei. Soarta face ca acesta sa se indragosteasca de Flori, in acest timp uitand complet de Marga, cea care i-a salvat viatza.
Curios lucru! Flori este de fapt femeia din cauza caruia Cristi a stat in coma, unicul ei scop find seiful din biroul shefului cel mare al intreprinderii. Aceasta se foloseshte de Cristi pentru a afla cifrul seifului, deoarece cu timpul Cristi ajunge sa fie mana dreapta a shefului cel mare. Cand Cristi insa afla ca este ceva in neregula...
Flori este prinsa de Cristi in biroul shefului de cateva ori nesupravegheata, fara a raspunde la intrebarea ce cauta acolo. Ultima oara cand aceasta a fost prinsa, se cearta cu Cristi, shi de pe biroul shefului cel mare ia pasta corectoare shi-i runca in ochi lui Cristi. Acesta orbeshte temporar, unica lui shansa fiind o operatzie cu laser destul de costisitoare. Marga reintra in scenariu shi ii demonstreaza ca-l iubeshte, fiind prima persoana care vine iarashi la spital atunci cand Cristi are nevoie de cineva, in timp ce Flori shi cei 2 tipi complici trebuiau sa sparga seiful shefului shi sa fuga cu banii.
„Flori, cifrul!“ spune unul dintre indivizi.
Flori ramane blocata shi se gandeshte la ultimele luni petrecute in firma alaturi de Cristi shi la faptul ca s-a folosit de el pentru a obtine cifrul seifului. La un moment dat tresare shi-shi da seama ca il iubeshte pe Cristi. Fuge la spital lasand la o parte cariera de hoatza.
Ajungand la spital Flori da nas in nas cu Marga, pe care o da la o parte de pe patul in care statea Cristi. Il ia de mana shi cu lacrimi in ochi incepe sa-i spuna ce fel de persoana rea este ea de fapt, pana cand ajunge la...
„Intr-una din seri, am batut un tip shi l-am lasat sa zaca pe cimentul rece. I-am furat totzi banii shi telefonul mobil, dupa care mi-am vazut de drum. Nu m-a interesat ce s-a intamplat atunci cu el, dar acum... sunt o alta persoana. Regret ce am facut!“
Cristi tace!
Marga aude totul shi ii plesneshte o palma peste fatza Florentinei.
„Chiar el este cel despre care vorbeshti, shi nu o sa-l potzi iubi mai mult decat am faqt-o eu. I-am fost alaturi atunci cand tu l-ai abandonat...“ iar Marga fuge plangand.
Flori se uita spre cer shi-shi cere iertare, dupa care dispare.
Asigurarea medicala a lui Cristi nu acoperea costurile operatiei, dar ceva trebuia facut altfel Cristi va orbi.
Flori ia o decizie grea shi se hotarashte sa se intoarca la firma sa sparga seiful shefului ei pentru a-l ajuta pe Cristi, chiar daca asta inseamna sa-shi incalce juramantul depus mai devreme [acela de a nu mai fi o hoatza]. Cei trei fug cu banii, ii impart la trei, dupa care fiecare-shi vad de drum.
Dupa 5 zile Cristi este externat, operatzia fiind un succes!
„Operatzia a fost un adevarat succes, shi potzi vedea datorita donatorului anonim [de bani]!“ spuse doctorul.
„Da! Intr-adevar, am crezut ca n-am sa mai pot vedea vreo-data. Este un miracol!“
„Cineva acolo sus chioar ca te iubeshte!“ se aude o voce din spatele lui Cristi. Era chiar Flori!
Aceasta-l ia in bratze...
„Nu shtiu daca ma vei putea ierta vreodata! N-am vrut... N-am shtiut ca eshti tu... “ shi plange.
Cristi nu shtie cum sa reactioneze... era prins shi pus sa aleaga intre doua femei. De unde shtie daca va lua decizia corecta?
De aici impartim povestea in alte 3 partzi, pentru ca fiecare cititor sa fie multumit:
1. Florentina se preda autoritatilor, shi pentru ca ii denuntza pe ceilaltzi doi scapa doar cu 12 luni de inchisoare. Aceasta se intoarce apoi la Cristi shi cei doi se casatoresc. Nimic nu poate shterge insa trecutul Florentinei, dar macar cei doi se iubesc shi au trecut peste asta. Probabil ajung sa aibe shi copii shi nepotzi... THE END
2. Cristi nu vrea sa mai auda de Florentina. Florentina se sinucide cand afla ca Cristi a luat decizia de a se casatori cu Marga. Florentina nu este prinsa, dar lasa in urma o scrisoare prin care ceilaltzi doi complici sunt prinshi. Cristi shi Marga se casatoresc, au o nunta frumoasa, copii, etc... THE END
3. Cristi iesi din spital shi incepe o alta viatza. Era a doua oara cand renascuse. Nu o alege nici pe Marga, nici pe Florentina, aceasta din urma fiind prinsa shi acuzata de multe talharii. Chiar shi-n ziua de azi fiind inchisa in penitenciarul Jilava. Marga insa trece cu greu peste relatzia ei cu Crsti shi alege sa se "casatoreasca" cu Domnul - se calugareshte. Cristi are o cariera de succes ca avocat shi ajunge sa fie un foarte ravnit burlac. Din nefericire nu mai iubeshte, deoarece increderea lui in femei nu mai exista. Cand moare, lasa toata averea fundatiei "STANCIULESCU", o fundatie pentru ajutorarea copiilor orfani. THE END
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
.jpg)
Postări
