In zilele noastre

Inca de la inceput va atentionez ca aceasta poveste va fi destul de lunga si probabil putin plicticoasa la inceput, dar iarashi este inspirata din viatza noastra. Este o poveste de dragoste mai ciudata umpic, iar ideea de baza mi s-a parut geniala. Dupa cum am mai spus, ideile geniale imi vin numai cand sunt la munca! Nush de ce... shi tocmai cand am cel mai mult de lucru. Cum ieri nu am putut scrie, voi face asta astazi.

Totul a inceput cu o pagina web pe blogspot sau pe yahoo 360 . El era un tip cuminte pana-ntr-o zi... Atunci cand a devenit un vagabont din cauza anturajului. Cativa ani mai tarziu s-a apucat sa bea [chiar daca shtie shi este conshtient ca bautura-i face rau] shi chiar shi sa fumeze [deshi are probleme cu inima shi n-are voie nici sa fumeze]. Scuza lui ar fi: "Vreau sa mor mai repede, dar Dumnezeu nu vrea asta!". Insa in adancul sufletului sau este acelashi om... acelashi copil mic... care abia ashteapta sa fie alintat. De curand acest EL, sa-i spunem Doru... a fost foarte dezamagit in dragoste. De fapt probabil ca asha a fost intotdeauna. S-a aruncat cu capul inainte ca un copil mic shi naiv sperand ca ishi va gasi jumatatea. Nu spera insa sa o gaseasca pe internet. Inca de mic i-a placut sa scrie, insa nu a reushit sa publice nimic. De fapt nici n-a incercat prea mult. Tot auzind de la prieteni de fenomenul net-blogging asha ca s-a interesat unde ar putea sa scrie pe net liber shi nestingherit, nefiind constrans de absolut nimeni sau nimic. Fenomenul Y360 oriqm a luat amploare asha ca shi-a facut shi el un cont. S-a apucat sa scrie. Azi un blog, maine un blog, samd. Faza ciudata era ca absolut nimeni nu-i citea blogurile. A inceput deci sa faca spam shi sa trimita o adresa cu una din poveshtile lui pe YM. Apoi a fost asaltat cu cereri de prietenie pe Y360. Le-a acceptat pe toate, nefiind genul de om care sa refuze. Nu shtergea nici macar commenturile rautacioase, deoarece el considera ca n-are absolut nimic de ascuns. De fapt are foarte multe de ascuns, dar asta este partea a doua. Printre cereri se afla si cererea ei. Sa-i spunem... Laura.
Timp de cateva luni bune, Laura s-a "hranit" cu randurile scrise de acest Doru. Ajunsese deja o obsesie sa-i citeasca blogurile deoarece ei ii placea foarte mult cum scria el. Avea un... mod mai aparte de a spune lucrurile in scris. Daca exista zi in care Doru sa nu scrie, se trezea mai apoi cu cate un mesaj din partea Laurei.
"De ce nu ai scris azi? Iti lashi cititorii sa ashtepte?"
El raspundea politicos fiecarui comment, fiecarui mesaj indiferent din partea cui venea. Se opreshte insa din scris atunci cand iarashi crede ca-shi gasise jumatatea. O cunoscuse intr-o terasa in timp ce bea o bere cu prietenii. Timp de cateva luni bune uita sa mai scrie shi sa mai verifice mesajele sau commenturile de pe contul lui. Dupa insa 4 luni scrie un ultim blog in care anuntza ca va face marea gresheala fatala de a se casatori cu o femeie pe care o cunoscuse intr-un bar. Deshi face ca totul sa para o poveste, Laura ishi da seama ca de fapt nu este asha.
Ca intr-un strigat de ajutor poate... Doru scrie data shi ora la care va avea loc nunta, precum shi locul unde va avea loc. Probabil ca Doru shtia ca nu asha trebuie sa se intample shi vroia sa fie oprit, dar cine sa-l opreasca? Cine?
De aici incepe povestea ei...
"M-am indragostit de o fantoma pe net! Imi placea foarte mult cum scria shi era ca un drog pentru mine! Daca o singura zi nu scria, ma simteam pierduta in infinit! Am citit mai apoi, dupa ce o perioada lunga de timp nu a scris absolut nimci... faptul ca se va casatori. Trebuia sa-l opresc, deoarece cred ca-l iubeam. Poate parea prostesc, dar chiar asha era. Il iubeam, pentru ca il intelegeam. Prin ceea ce scria am inteles mult mai multe lucruri si am aflat mult mai multe lucruri despre el ca om decat daca s-ar fi chinuit sa mi le spuna. Mi-am dat seama abia atunci ca el trebuie sa fie alesul meu. De fapt EL ERA alesul, asha ca am facut tot posibilul sa-l opresc..."
La data shi ora stabilita, se afla la biserica impreuna cu o prietena de-a ei, careia i se parea stupid gestul Laurei, dar in acelashi timp venise s-o sustzina. De fapt era 11:15 iar in biserica era un botez...
"Nu se poate! Nu e adevarat! L-am pierdut! Daca a avut loc nunta mai devreme?"
"Laura, linishteshte-te! Nu inteleg cum de te avantzi asha intr-o chestie pe care nici tu n-o shtii. Nici macar nu-l cunoshti, nici el nu te shtie pe tine... "
Iar aceasta fu intrerupta de Laura, foarte nervoasa: "Ba-l shtiu foarte bine! Il shtiu mai bine decat l-au intzeles alte femei. Pentru mine e de ajuns shi voi continua pana cand il voi cunoashte, chiar daca este casatorit. Vreau sa-l cunosc! Intzelege!"
Auzind din intamplare faptul ca au pierdut nunta, babutza care vindea lumanari la biserica le spune:
"Daca ati venit pentru nunta de la ora 11, s-a amanat pentru ora 13."
Auzind acestea, parca Laura-si mai reveni nitzel. "Nu e chiar totul pierdut!" ishi zise ea. N-avea nici cea mai mica idee cum sa vorbeasca cu el.
Cand se face ora 12:45 apare shi Doru cu "aleasa". Mai mult constrans de faptul ca este deja prea batran [24 ani] shi de faptul ca nicio femeie nu-l iubea, probabil ca a ales ultima varianta... aceea de a se casatori cu prima femeie care il va accepta. O observa pe Laura shi prietena ei shi le zambeshte. Nu se gandea insa ca EA - Laura - va fi de fapt cea care... de fapt o sa aflati voi mai tarziu. A crezut ca sunt rude cu mireasa shi nu le-a acordat prea multa atentie. Mireasa a crezut ca sunt rude cu mirele, deci mai mare va fi surprinderea ei cand va vedea... dar shi asta aflati mai tarziu.
Ai avut vre-o data impresia ca de fapt cunoshti pe cineva, fara sa cunoshti acea persoana? Cam asha simtzeau shi Laura shi Doru.
Incepe ceremonia. O slujba superba, cu multi invitati. Cand se ajunge la partea: "Daca cineva este impotriva acestei casatorii sa zica acum sau sa taca pe vecie..." Laura a avut o secunda de ezitare, insa a zis: "Da!".
Brusc toata lumea s-a intors spre ea. Preotul a ramas incremenit cu cristelnitza-n mana shi intreaba: "Da ce?"
Balbaindu-se putin shi fastacindu-se, trece peste acest moment fiind incurajata de prietena ei...
"Da! Eu nu sunt de acord cu aceasta casatorie!"
Mireasa ramane muta de uimire shi ii piere imediat zambetul. Se ingalbeneshte la fatza. Doru intreaba cine este ea, iar ea-i raspunde scurt: "360".
Acum avea doar un indiciu, dar pentru el era suficient. Era suficient pentru a evada... O ia de mana pe Laura shi pleaca amandoi cu mashina personala a lui. Nu avea nevoie acum de explicatii pentru ca shtia ca le va primi daca va intreba. Era fericit acum. Erau fericiti acum... amandoi...
El la frac, ea intr-o rochie orange din material piersicutza cu un trandafir frumos brodat pe umarul drept... Se opresc la o florarie. El cumpara un buchet pentru ea. Se opresc mai apoi la o bisericutza din afara Bucureshtiului, unde se casatoresc avandu-i ca martori pe preot, doamna de la lumanari shi bunul Dumnezeu...

Morala acestei poveshti este simpla. Se poate intampla oricui, mai putin noua! Sau cel putin asha credem noi... De fapt in viziunea mea morala este alta. Daca va cunoashtetzi pe internet... ramanetzi doar la stadiul de internet, pentru ca e posibil ca atunci cand il/o cunoshti personal sa fii dezamagit de el/ea. Aceasta poveste este scrisa probabil shi pentru acea EA care a vorbit timp de 3 ani cu o persoana pe internet shi/sau la telefon, dar in tot acest timp nu s-au vazut. De curand insa au facut shi acest pas, ba chiar cred ca au facut 2 luni de cand sunt impreuna. Le urez multe inainte, deshi din cate mi-a spus ea... e cam dezamagita. Fruntea sus, pentru ca nu e draq atat de negru. Mai trebuie ajustat ceva la EL shi o sa fie bine.
Inchei prin a va spune inca o chestie: "PE NET SUNTEM CINE VREM SA FIM, insa IN VIATZA DE ZI CU ZI... NU PUTEM ASCUNDE CINE SUNTEM CU ADEVARAT!"

Toate drepturile rezervate. Nicio parte din aceasta poveste nu poate fi reprodusa sau transmisa in orice forma sau prin orice mijloace fara acordul scris al autorului [Anastasiu Constantin Daniel, OP 52 - CP 71].

Cum iubeste un orb

Am revenit cu inca un post pe aceasta pagina pentru o persoana deosebita pe nume Tony. Am scris aceasta poveste acum mult timp, mai exact acum 6 ani. Tony, aceasta poveste probabil ca a fost scrisa ca sa o auzi si tu. Aceasta poveste este pura fictiune... inspirata insa dintr-un moment real din viatza mea. A fost atunci cand era sa raman orb din cauza unui fulger. Asha a luat nastere aceasta poveste. Povestea apartine cartii "Povesti de adormit adolescentii", o carte pe care insa n-am finalizat-o. Culmea este ca aceasta poveste este ultima poveste pe care am scris-o oficial in caietul care reprezenta manuscrisul cartii, restul poveshtilor fiind scrise direct pe internet. Sa incep...

„ Intr-o seara frumoasa de vara, in care cerul lasa ca toate stelele sa se observe, Andrei ca de obicei era la geamul camerei lui si le admira.
Daca va intrebati ce fel de persoana era Andrei si cum arata va voi spune ca era un tip simpatic, cu mult umor, foarte sufletist, iar fizic era inalt, lat in umeri, par saten, ochi caprui si un zambet fermecator.

In liceu cu Andrei invata o fata mai mare decat Andrei cu 2 ani, care-l placea si tot gasea pretext sa fie tot timpul langa el. Mihaela, caci asa o cheama pe fata, si-a facut o prietena la Andrei in clasa pe care sa o vada in fiecare zi, pretext deci sa-l vada shi pe Andrei, dar "Fara nicio intentie!" dupa cum ar spune ea.
Privirile lor spuneau multe. Mai mult decat sunt stele pe cer ar spune Andrei.
Tragand cu urechea la unul intre dialogurile lor... iata ce am auzi:
– Buna mai visatorule! Ai vazut vre-o stea cazatoare aseara?
– Da! Cum sa nu? Am vazut chiar doua!
– Si ce dorinte ti-ai pus?
– Pai prima dorinta amea a fost sa devin astrolog. Cea de-a doua nu ti-o pot spune pentru ca e posibil sa nu mi se mai indeplineasca. Are legatura cu tine oricum.
– Haide ma Andrei... Nu ma tine in suspans. Spune-mi si mie ce dorinta ti-ai pus?
– Nu! Nu-ti zic, deoarece vreau sa se indeplineasca!
Intr-adevar aceasta discutie nu contine atatea cuvinte cate isi puteau spune ei din priviri, dar macare este o conversatie.
Am omis sa va spun ca Mihaela statea la cateva strazi distanta de blocul unde statea Andrei. , ceea ce inseamna ca cei doi petreceau probabil ceva timp impreuna si la bloc sau prin cartier.
Intr-una din serile de toamna ceva neprevazut se va intampla. Nu v-as dori nici temporar sa patiti asa ceva... Nu stiu sigur ce sau cine l-a impins pe Andrei sa se apropie de fereastra in acea seara. Ploua torential, iar un fulger loveste exact deasupra camerei lui Andrei. Andrei se indeparteza rapid, speriat fiind de zgomotul asurzitor shi de lumina puternica emanata. Cand sa deschida ochii, vede foarte slab, iar dintr-o data i se taie vederea. Nu mai vedea nimic. Isi striga speriat parintii.
Parintii sar ingrijorati. Ii pun intrebari. Raman socati ca i s-a intamplat una ca asta fiului lor. A doua zi il duc la oftalmologie pentru consultatie. Doctorul nu pare prea increzator ca vederea lui Andrei va reveni, dar nu le spune direct asta. Le spune ca este posibil sa fie ceva temporar. Ii prescrie lui Andrei niste picaturi de ochi.
Prima fata care a venit sa-l vada imediat dupa acest accident nefericit a fost chiar Mihaela. Putin furioasa pe el, nu l-a certat. L-a intrebat doar cum s-a intamplat...
– Mihaela, acum iti pot spune care era cea de-a doua dorinta a mea. Oricum nu cred ca mai are rost sa nu ti-o spun, deoarece tare mi-e frica sa nu fie ceva pe termen lung... Vroiams a mergem impreuna la munte si sa ne uitam noaptea pe cer. Sa vedem stele, constelatii, sa-ti arat steaua ce-ti poarta numele si multe altele. Dar acum... acum nu cred ca mai este posibil...
Mihaelase simti miscata, si usor si fara sa-si dea seama, o lacrima i se scurgea pe obraz. Andrei ii tinea fatza in palme si simti lacrima.
– Plangi? Pentru mine?
Niciun raspuns. Andrei s-a icnapatanat ca in seara aceea sa nu mai vorbeasca cu Mihaela. Cu toate astea, Mihaela veni si a doua zi sa-l viziteze. Mama ii anunta prezenta, insa Andrei refuza sa vorbeasca cu Mihaela.
– Nu mai lasa fata sa astepte si cheam-o sa vorbiti. Nu mai fii incapatanat ca taica-tu!
Intr-un fel impins si obligat de mama lui accepta sa vorbeasca cu Mihaela.
– Mihaela, scuza-ma pentru comportamentul meu de aseara, dar stii si tu, sau macar banuiesti ca sunt speriat. Trebuie sa ma confrunt cu intunericul si-mi este frica... Foarte frica.
Mihaela il asculta pe Andrei, iar apoi se gandeste sa-i spuna ce simte ea pentru el.
– Stiu ca-ti este frica Andrei, dar tocmai d-asta ma ai pe mine aici. Ai nevoie de cineva care sa te ajute sa treci peste perioada asta, iar eu sper si cred ca acea persoana sunt eu, deoarece de ceva timp incoace simt ca "Te iubesc", Andrei... Intelegi?
Dupa cateva clipe de tacere, Andrei spune urmatoarele:
– Nu as crede asa ceva. Cred ca spui asta doar din mila, iar eu n-am nevoie de mila nimanui.
In zadar s-a chinuit Mihaela sa-i explice. Andrei era mult prea incapatanat. S-a abtinut cateva clipe sa nu planga dupa care a izbugnit:
– Daca tu asta crezi. Daca crezi ca te mint, atunci noi doi nu mai avem ce discuta! dupa care fugi inspre usa.
Fugi cu lacrimi in ochi, dar inainte sa iasa din casa, mama lui Andrei o linisti pe Mihaela si-i spuse sa se intalneasca intr-un loc sa vorbeasca doar ele doua.
Dupa cateva zile s-au intalnit si au discutat foarte mult despre Andrei. Mama lui Andrei i-a spus partile bune si partile rele ale lui Andrei. Nimeni nu-i perfect si trebuie sa avem si parti rele din nefericire.
– Oricum sunt sigura ca va placeti reciproc. Voi chiar credeti ca este o joaca? De fapt este o joaca, dar doar la inceput, pana cand veti realiza ca de fapt chiar va iubiti.
Mihaela stia ca mama lui Andrei avea dreptate. Au vorbit foaret mult despre orice. Se intelegeau grozav, lucru cam rar intalnit intre soacre si nore.
Dupa o saptamana sau mai bine, Andrei se duce insotit de un coleg la Mihaela. Isi cere scuze iarasi pentru comportamentul puieril si pentru ceea ce a spus la suparare. Nu este usor sa te trezesti dintr-o data ca nu mai vezi...
– Mihaela, nu cunosti aceasta senzatie ciudata... aceasta teama de a nu mai vedea niciodata razelel soarelui... stelele... ochii tai... Crede-ma ca sunt speriat. Ma lovest de tot ce e in juru-mi. Sunt speriat de acest intuneric si cred ca asta-mi intuneca si mintea. Nu vreau ca prietenia noastra sa se termine asa si-n niciun caz acum. M-am gadit foarte mult la ceea ce mi-ai spus tu si recunosc... Mi-e frica si de acel "te iubesc" pe care mi l-ai spus, deoarece nu stiu cum poti iubi un orb?"

Din nefericire, Tony... pana aici am putut sa scriu, dar povestea in mintea mea se mai intinde pe cateva zeci de randuri... Mihaela sta aproape de Andrei in tot acest timp. Isi sacrifica din timpul liber pentru a-l ajuta sa se obisnuiasca cu intunericul, deoarece ea stie cat de important este sa ai pe cineva aproape in clipele grele. Dupa ce trece un an... nu exact un an, doar iti dai seama... cam 10 luni... lui Andrei ii revine vederea treptat. La un moment dat Andrei se opereaza in Germania shi-i revine vederea definitiv. Complicatii? Numai ziua. Este nevoit sa poarte ochelari de soare fumurii. El se casatoreste cu Mihaela pe care o respecta si o iubeste pana in ziua in care ei mor.

Cam asta a fost povestea, Tony. Probabil ca am scris aceasta poveste ca intr-o buna zi, cineva special ca tine sa o auda, pentru ca DA. Tony, tu esti un om deosebit. Esti un om special. Fii tare! Nu-i lasa pe altii sa te doboare. Fii mandru de tine asa cum m-ai facut tu sa ma simt astazi cand m-am pus in locul tau. Ai un loc de munca... Ai umblat prin tara... si cine stie cate alte zeci de calitati bune ai. Pe cele rele alunga-le. Da-le de-o parte. Ascunde-le... si nu uita... NICIODATA NU TE GRABI!

Bafta, Tony. Sper sa poti lasa un comment... Ai grija de tine, pentru ca nu sunt sigur ca cel de sus e intotdeauna atent aici unde suntem noi... pe Terra!

Telefonul mobil

Inca o zi de munca... Am o gramada de scris shi tehnoredactat, dar WHO CARES?

Iarashi mi-a venit in minte o poveste cam aiurita, dar am sa v-o spun shi voua.

Tipul se ocupa cu vanzari. Vindea aproape orice, dar domeniul lui de activitate era vanzarea de imobile. Intr-o zi, unul dintre prieteni il roaga sa-l ajute sa-si vanda telefonul mobil. Nimic prea fitzos... camera foto VGA, video de 1,3 megapixeli, mp3 player, memorie de 128 mega pe card, samd.

Zis si facut, numai ca atunci cand vinzi un telefon, e foarte indicat sa shtergi mesajele, pozele samd. Ei bine, prietenul nostru nu a facut asta. Am vandut telefonul tot unui tip, destul de instarit. Cum tipul avea numarul meu, ma tot suna sa-mi puna intrebari despre o d-soara.

Cum a uitat sa stearga pozele q fosta lui prietena, iar omul de afaceri "documentat" fiind din mesajele prietenului meu, s-a gandit sa-si incerce norocul... q fosta prietena a prietenului meu.

NU-I ASA CA PANA AICI N-ATI INTELES NIMIC? Mai cititi de cateva ori, pana intelegeti.

Cert este ca eu... acum ajuns la 87 de ani, tin sa va spun ca acel om de afaceri inca o mai cauta pe fata din poza de pe telefonul mobil cumparat cu ani in urma...

================================================================

Ce tampenie a ieshit, shi ce marpha gandisem povestea aseara!

1. Voi ce ati inteles din povestea asta? Vroiam sa accentuez faptul ca multi dintre noi nu avem un tzel in viatza asta, si vroiam sa va/ma compar cu tipul care SI-A DEDICAT TOATA VIATZA cautarii unei singure femei. O femeie pe care a vazut-o in cateva poze. Mai ganditi-va! 2. Am dreptate? 3. Voi ce tzel avetzi in viatza asta?

Raspundetzi la intrebarile 1, 2 si 3, va rog frumos. Nu avetzi puncte din oficiu, si nu putetzi copia de la altzii. Sa va vad! [era o metafora... sa vad ce scrietzi era corect de fapt!]

Nepoata gazdei

Se intampla parca acum un an shi jumatate. Plecasem la munte, intr-o escapada disperata... Vroiam sa ies din Bucureshti, pentru ca mi se parea ca ma sufoca. Vroiam sa scap de stress...
Plec intr-o sambata dimineatza cu gandul sa ma intorc seara, dar ... ceva s-a intamplat acolo. Nush de ce am acceptat sa raman peste noapte shi sa ma cazez la acel batranel... Probabil pentru ca era cam slabutz shi cocoshat. M-am gandit ca face shi el rost de bani de-o paine sau el shtie... Imi ofera o camarutza mica, cu un pat shi o chiuveta. "Bun!" mi-am zis... "Nici nu-mi trebuie mai mult!". Pentru 200 000 lei era acceptabil. Chiar nu era mult, plus ca aveam bani in perioada aia. Las ce nu am nevoie in camarutza respectiva shi apoi plec pe munte...
Imi arunc rucsacul in spate shi incui usha tacticos... adik las un semn la usha sa aflu daca mi-a umblat cineva-n camera. Cand sa ies, in curtea batranelului observ o d-soara bruneta destul de dragutza. Ma saluta... O salut shi eu. Ma intreaba ce traseu fac. Ii raspund ca vreau sa ajung pana la 2000 apoi sa merg la Babele... Aproba shi-mi ureaza drum bun. Plec deci...
Tzin sa va spun ca n-am reushit sa fac traseul... Am ajuns la cota 2000. Am vazut Babele. Am vazut Sfinxul, apoi am mers pe platou pana la Piatra Arsa. Opresc sa mananc la o stana de p-acolo unde-s atacat de nishte caini ciobaneshti... d-aia de pazeau oile. Parea flamanzi. M-au atacat in sensul ca se milogeau sa le dau mancare. Am impartzit in asha fel incat sa ma satur shi eu shi ei. Am coborat apoi la Bushteni. Am ajuns shi la Cascada Urlatoare, apoi m-am suit in tren inapoi spre Sinaia.
Ajung la camarutza mea, dar... Semnul meu disparuse, deci cineva mi-a umblat in camera. Intru in camera, shi nu apuc sa aprind lumina ca cineva-mi pune mana la gura.
"Sa nu scotzi o vorba te rog, pentru ca bunicu' doarme!" mi-s hoptit o voce de fata. Am presupus atunci ca este vorba despre fata bruneta care-mi urase drum bun inainte sa plec.
Nu apuc sa mai scot nicio vorba pentru ca ma trezesc ca tipa ma saruta. Dau rucsacul jos, daca vad ca e p-asha. Nu ma impotrivesc deloc. Buzele noastre se aflau parca intr-o batalie de cucerire... Limbile noastre se duelau salbatic... asha ca am cazut prada temptatziei shi am cazut in pacat.
Imi aduc aminte foarte bine fiecare detaliu, mai putzin culorile hainelor ei, deoarece era intuneric. Avea parul lung shi nishte buze mici dar moi. Sani rotunzi pe care-i puteam cuprinde cu ushurintza cu palma. Despre alte lucruri nu pot vorbi... pentru ca ar trebui sa pun un 18 inainte de blog... Ne dezbracam unul pe celalalt destul de incet. Nu ne grabeam... De-odata batranul se trezeshte. Imi bate la usha sa ma intrebe daca e totul in regula shi cum a fost traseul. Andra, pentru ca asta era numele ei... s-a ascuns dupa usha, in timp ce eu am ieshit pe hol sa vb q babacu'. I-am zis ca-mi cer scuze, dar ma schimbam. Ii povestesc cateva minute despre ce traseu am facut iar apoi se retrage singur pe motiv: "Batranetzea!" spuse el.
Revin in camera, fara sa aprind lumina. Simt tricoul ei shi-l dau ushor jos. Saruturile pe gat erau un deliciu pentru amandoi... Imi desface cureaua de la pantaloni shi se descotoroseshte de aceshtia intr-o secunda... Norocul meu ca ma descaltzasem inainte altfel nush cat mai stateam sa ma descaltz. Fundul ei era mic shi bombat. Am gasit cu o mica intarziere fermoarul fustei ei shi am scapat de inca un obiect vestimentar.
Ceea ce mi-a placut la Andra era faptul ca shtia ce vroia. Cel putzin asta mi-a demonstrat in seara aia minunata. N-a stat pe ganduri shi a sarit pe mine. De fapt am sarit unul pe celalalt ca doua fiare in calduri. Nu era neaparata nevoie s-o ating pentru ca... deja... mi-e greu sa descriu. A fost prea frumos sa fie adevarat!
Inainte sa plece in camera ei mi-a spus ca eu am fost primul barbat din viatza ei. Imi pare rau insa ca am dezamagit-o, pentru ca shi ea a fost prima femeie din viatza mea... dar ea nu shtie asta! M-a sarutat shi mi-a zis ca m-a ales pe mine... apoi a disparut in umbra camerei lasand in aer mirosul parfumului ei shi un "noapte buna!" shoptit.
Nici pana-n ziua de azi nu shtiu daca a fost vis ori aievea...
[- TO BE CONTINUED -]

A inceput cu o voce!

Totul a inceput cu o voce... De fapt cu un mesaj pe YM care suna tentant de bine. Oricum ma plictisisem sa ascult muzik pe care o aveam eu pe computer. Apas pe link-ul primit. Se deschide winamp-ul si se aude o muzica ambientala.
Intru pe site-ul oficial al postului de radio. Intrasem tocmai in programul "Ambiental Mood". Dupa cateva minute, se aude o voce destul de calda si senzuala pe post. Am ramas ! Imi placea acea voce. Chiar imi placea.
Tipul de la radio parea sigur pe el, deci era clar ca nu era prima oara cand era ON-AIR... [de fapt mai mult... ON-NETWORK, pentru ca nu emitea pe FM]. Nu era un post de radio oarecare dupa cum mi-am dat eu seama. Era un post mai special. Asha ca am ascultat foarte multa vreme. Dupa doua saptamani de ascultat acea voce la radio, ajunsesem sa o aud shi-n vis... Era frumos! Incercam sa-mi inchipui cum arata acel tip misterios. In sfarsit se anunta si o emisiune de dedicatii. Sunt la numarul spus de tip pe post. Suna o data... suna de doua ori... suna de trei ori... Incep sa-mi pierd rabdarea si sa ma enervez, dar imi trece instantaneu cand ii aud lui vocea. Ma blochez, shi nush ce sa mai zic.
„Alo? Ai sunat la programul de dedicatii, cu cine am placerea sa vorbesc?“
Dupa o pauza de cateva secunde am crezut ca imi inchide telefonul, dar scot un: „Buna! Bita este numele meu...“
Continuam discutzia pe post, fac o dedicatzie pentru prietenii mei, cer o melodie si apoi mai adaug ca melodia sa fie si pentru el.
„Oke, aceasta a fost Bita cu o dedicatzie pentru prietenii ei. Mergem mai departe cu dedicatiile...“ continua el, insa nu inchide telefonul. Aud o voce feminina: "J. treci sa mananci si lasa prostiile!". Devenisem putin geloasa, asa ca am inchis telefonul. Am consinuat sa sun aproape in fiecare seara si dadeam dedicatzii. Devenisem o ascultatoare fidela, asha ca am fost rasplatita cu un CD. Ca sa nu aflu "sediul" postului underground de radio, am stabilit cu tipul de la radio un loc de intalnire sa-mi dea CD-ul cashtigat. Doar era dreptul meu!
Era intr-o sambata, ora 10:00 in fatza magazinului Obor. Ma uitam dupa un tip mai slabutz si probabil nervos, deoarece e logic ca am intarziat. Ma plimb p-acolo ce ma plimb, pana cand se apropie un tip de mn si ma intreaba daca eu-s Bita. Raspund afirmativ, si se prezinta.
„Eu-s tipul de la radio, J.! Probabil ca nu te ashteptai sa arat asha din moment ce ai trecut de cateva ori pe langa mine fara sa ma bagi in seama.“
N-am mai zis absolut nimic. I-am multumit pentru CD si ma uitam la buzele mici si subtiri ale lui. Erau putin crapate probabil din cauza caldurii. Nu stiu daca am fost dezamagita sau nu, dar in minte nu-mi rasuna decat vocea lui, atat la radio, cat si atunci cand ne-am intalnit. Am plecat, dupa ce i-am spus ca CD-ul trebuia sa vina si cu un pupic pe obraz...
Putin cam timid a indraznit sa ma pupe pe obraz, si apoi mi-a spus ca se grabeshte pentru ca are nush ce emisiune de facut.
Acum aceasta voce din mintea mea avea shi un chip, shi un corp, shi avea chiar shi o personalitate. Am continuat sa vb la radio atat ON-LINE, cat si OFF-LINE. Vorbeam cu el pe YM ore intregi pana nu mai puteam de somn. Poate ca ma fascina ceea ce facea, sau poate ca ma fascina el ca persoana...
M-am gandit sa ... dar lasa asta acum... m-am razgandit oricum. O sa raman probabil toata viatza sa ma gandesc: "CE S-AR FI INTAMPLAT DACA...?"

Morala acestei poveshti e simpla, dar va las pe voi s-o descoperitzi. Poate si la voi a inceput cu o voce... apoi acea voce a inceput sa capete o forma... acea forma a inceput sa capete culoare... acea culoare a inceput sa va placa... iar din placut cine shtie cat de departe se poate ajunge... Viitorul nu are decat o singura limita, iar acea limita shtii ca ai atins-o numai atunci cand mori. De ce sa mori cu un regret? De ce sa fii blestemat sa repetzi aceeashi gresheala pana in clipa cand o sa-ti dai seama ca-n viatza nu trebuie sa ai regrete? De ce atatea "de ce"-uri?

De ce? De ce? De ce?

Amintindu-mi de Ida

Dupa ce am vorbit cu J.D. si am auzit shi povestea din punctul lui de vedere, m-am hotarat sa scriu cum a vazut el tot ceea ce s-a intamplat. Veti afla si voi in randurile care urmeaza. Am prostul obicei de a comenta uneori, asha ca sper sa nu va enervatzi unde intervin shi eu cu cate un comment de kko.

"Ce parere mi-am facut despre Ida?" repeta el intrebarea zambind... "Pai ce sa-ti spun? Mi s-a parut o femeie irezistibila!" continua el... "O femeie ushor de influentzat insa, de catre ceilaltzi sau chiar de circumstantze. Poate insa ma inshel." iar apoi imi povesteshte despre sambata noapte in care s-au cunoscut.

"Ca-n fiecare noapte era in clubul cel mai mare din Europa, club unde am mai mixat alaturi de DJ Gino Manzotti. Nu te lasa inshelat de numele lui, deoarece este neamtz. Imi place sa ma descarc prin muzica. Simt o detensionare atunci cand pun muzica. Nu venisem insa pregatit, dar daca cei doi DJ de la pupitru au insistat, am zis sa incerc. Nu shtiu cum a zburat timpul, dar toata lumea dansa ca hipnotizata pe muzica pe care o puneam. Dupa ce am simtzit ca sunt intr-adevar OK, le-am cedat platanele si am vrut sa plec, insa o d-soara roshcata ma opreshte: <>. Da! am raspuns, fara insa a sta pe ganduri. De aici a inceput totul."

Stateam shi ascultam. Ma facuse curios, deoarece varianta Idei o shtiam deja.

"A inceput sa-mi puna intrebari putin mai personale, dar i-am raspuns. NU am nimic e ascuns! Apoi m-a invitat la dans. Am acceptat. Ida mirosea foarte frumos, ca orice femeie... cred ca s-a dichisit ore intregi inainte sa vina in club. Cand am strans-o-n bratze, nush ce m-a apucat, dar am inceput s-o sarut pe gat. N-am insistat prea mult insa asupra acelei zone, shi am marit putin miza. Am sarutat-o pe buze, si sincer sa fiu... nu regret!" imi spuse el.

Ma faceam ca nu stiu nimic, dar mi-era greu sa nu-l intreb de ce a plecat apoi. Am tacut insa sa vad daca imi va spune singur, doar el a spus mai devreme ca n-are nimic de ascuns.

"Imediat dupa m-am facut insa disparut prin multime. Aveam doua motive intemeiate. Unul dintre ele ar fi fost faptul ca era probabil pentru prima oara cand facusem asha ceva, shi nu shtiam cum sa reactionez mai departe, iar cel de-al doilea ar fi fost faptul ca... intotdeuna este mai bine sa lashi o femeie sa-si doreasca mai mult. Daca nu ma crezi, incearca!" ma sfatui el.

Se ridica si-si ia un pahar cu apa, dupa care revine la povestit.

"Toata noaptea m-am gandit la Ida. Vroiam s-o cunosc mai bine. Am dat cateva telefoane si am aflat unde sta si numarul ei e telefon. Abia asteptam s-o revad, asha ca am stabilit cu ea o intalnire pentru ora 19 pare-mi-se. Am ales un restaurant grecesc, deoarece-mi place foarte mult mancarea grecilor. Am vrut s-o fac sa se simta o printzesa, asha ca am venit la ora 18:55 fix cu o limuzina alba. Ea probabil nu shtia, dar eu ashteptam foarte cuminte in limuzina. Cand a aparut mi-a taiat rasuflarea. Purta o rochie de seara, culoarea neagra... un shal ii acoperea umerii goi, care sincer ma cam instigau... I-am pupat mana shi am continuat drumul spre restaurant. Venise timpul sa pun eu intrebarile. Am aflat ca este o tanara jurnalista la o revista pentru femei. Chiar nu vroiam sa devin subiect de poveste...

Am comandat in greceshte, deoarece shtiam cate ceva din vacantza pe care am petrecut-o-n Cipru. Ida ma fascina! Incepand cu privirea ei, cu zambetul ei, cu parul care-i acoperea umerii... felul gratios in care-si aranja breatonul din cand in cand, samd. Am facut bine ca am inchiriat restaurantul numai pentru noi doi. Nu-mi "puteam lua ochii de pe" Ida. Eram ca un catelush privind un os si intrebandu-ma: <<>>. Nu vroiam sa fac ceva deplasat. I-am multumit patronului pentru mancare, iar el ne-a servit politicos cu cate un pahar de Ouzo. Nu e frumos sa-l refuzi, mai ales ca este bautura lor traditionala. Ida se pare ca nu mai bause Ouzo, deoarece dupa 3 paharutze era deja ametzita.

O conduc spre limuzina, si-i spun soferului unde anume sa o duca, insa ea imi spune cu o voce stinsa si autoritara: <<>>. Asha am facut. Am luat-o-n brate si urcam scarile cu ea. Era ushoara ca un fulg. In timpul asta realizasem ca-mi uitasem haina de la frac in limuzina, dar nu este problema, deoarece aveam numarul firmei de la care am inchiriat limuzina. Ma uitam la Ida, care era pe jumatate adormita. Descui usha shi o intind pe pat ushor. Mi se parea ca istoria se cam repeta, doar ca personajele difera. Imi placea cum era decorat apartamentul. Inainte sa ma ridic shi sa plec, Ida imi spune sa nu plec. Nu vroiam sa creada ca vreau sa profit de starea in care se afla, asha ca am intrebat-o daca e sigura ca asta vrea. A dat din cap, m-a tras spre ea si m-a sarutat. Apoi a urmat o noapte de vis. N-am putut insa sa-i spun dimineatza faptul ca eram gigolo si cunoshteam mai bine de un sfert din femeile din Germania. Ma gandeam ca este mult prea dureros pentru ea, asha ca i-am lasat doar un trandafir si o felicitare pe perna.

I-am spus ca voi fi mereu pentru ea aici! <<>>

Insa avea doua sensuri. Voi fi mereu aici pentru ea, si anume-n inima sau sufletul ei, sau voi
fi-n Germania. M-am gandit sa n-o mai caut, pentru ca o relatzie la distantza sigur n-ar fi tinut. Insa pot spune cu mana pe inima ca este singura femeie care nu m-a platit sa fac dragoste cu ea. Este de fapt singura femeie care a facut dragoste cu mine si cu care am facut la randu-mi dragoste.

M-am intors insa la viatza mea obisnuita. Faceam acelasi lucru pentru a-mi castiga existenta. DJ in weekend, gigolo in timpul saptamanii. Mai tarziua abia am aflat ca... eu am fost cel care i-a furat inocentza Idei." spuse el oftand.

Se uita la mine cu un oarecare regret. Vedeam putina durere-n ochii lui. Chiar daca nu i-a acordat Idei decat 2 zile din viata lui, se pare ca-l marcase profund. Nu intelegeam insa de ce n-a continuat s-o caute? De ce a ales sa se termine asha?

Ca tema, gasiti voi un alt final al poveshtii!

Amintindu-mi de J.D. - Episodul 2

Era o zi calduroasa de luni. Inceput de saptamana deci. Deja am avut parte de doua zile incarcate. Sambata club, duminica petrecusem seara cu J.D., iar toata noaptea alaturi de el a fost un vis. Chiar daca plecase fara sa-mi zica macar "Gutten morgen mein schatz!" nu eram suparata pe el. Din contra! Eram chiar foarte impacata cu ideea.

Probabil ca a fost nevoie sa plece la munca sau mai shtiu eu ce. Eu insa aveam toata ziua sa ma relaxez. Imi pregatesc cafeaua de dimineatza, deshi doctorul mi-a spus clar ca nu mai am voie cafea pentru ca-mi provoaca palpitatzii. Nu mai conta acum. Eram fericita si ma simtzeam implinita. J.D. nu mi-a putut rezista. Sau eu nu i-am putut rezista lui?

Brusc m-am schimbat la fatza! Eram o tanara femeie de succes, jurnalista la o revista pentru femei... Castigam destul de bine... Aveam propria mea mashina, propriul apartament cu 3 camere, insa in fiecare dimineatza simtzeam ca lipsea ceva.

Eram oare chiar atat de urata, de nu ma maritasem inca? Nu ma inshelasem in privintza lui J.D., ci chiar shtia ce sa faca atunci cand este cu o femeie. Era sharmant si magulitor... Saruta destul de bine... Era influent [cred]... Stia cum sa se imbrace [uneori cred, pentru ca eu nu l-am vazut decat de doua ori]... Oare J.D. era barbatul pe care-l ashteptam de atata timp? [Sau sunt mult prea tanara sa ma marit la 21 de ani?]

Ca sa nu ma mai gandesc la faptul ca iar am luat cateva kilograme in plus, am decis sa ma duc la cumparaturi in centrul Munchenului. Ma imbrac casual shi ies pe usha. Chem un taxi si ma duc sa arunc totzi banii pe perechi de pantofi, pe rochii sau pe fuste scurte shi bluzitze decoltate.

Dupa ce ies din Mall-ul cel mai mare al Munchenului il zaresc pe J.D. pe terasa unuia dintre restaurante. Era insotzit de o tipa blonda. O mangaia pe obraz. N-am suportat sa ma uit mai departe, asha ca m-am dus cat mai repede acasa unde am cazut intr-o depresie cu inghetzata shi ciocolata. Seara J.D. m-a sunat. Nu vroiam sa mai aud de el. M-am simtzit tradata. O gramada de scenarii mi-au venit in minte, dar cel mai clar mi s-a fi parut ca acea femeie este nevasta lui. Curios deoarece nu purta verigheta. Am hotarat ca in acea seara sa-l shterg din mintea mea. Mai aveam 4 zile de stat in Germania shi nu vroiam sa fiu trista.

.........................

Amintindu-mi de J.D. - Episodul 1

Eram intr-un club destul de vestit din Munchen. De fapt cea mai mare discoteca din Europa, gazduita intr-o fosta fabrica sau uzina. Acea discoteca se impartea in peste 70 de mini-cluburi. Ma aflam in concediu, si timp de o saptamana vroiam sa uit de tot si toate. Nu vroiam sa ma gandesc la munca sau probleme. Le-am lasat de-o parte din momentul in care am ajuns in gara la Osbanhof. Revenim la discoteca, sau mini-club... trebuia sa ai peste 21 de ani ca sa intrii. Slava Domnului ca ii implinisem de doua luni. Ma zbantuiam pe muzica... ma simteam bine... mai dadeam pe gat cate un shot de tequilla. Atmosfera oriqm era de nedescris. Atunci l-am zarit pe el... Purta un tricou alb, mulat pe muschii ieshitzi clar in evidenta. Avea un zambet cuceritor, iar parul era destul de frumos aranjat. Incerc sa-l urmaresc cu privirea. Mi se parea un tip interesant... Se apropie de pupitrul DJ-ilor. Se saluta cu cei 2 tipi care intretineau atmosfera. Brusc se opreshte muzica... si tanarul tip pe care pusesem ochii se posteaza la platane. Pune ceva chill-out. Se parea ca stie ce face, si speram sa stie cum sa se poarte si ce sa faca cu o femeie. Schimba destul de repede si bine ritmurile, in asa fel incat timp de 2 ore cat a pus el muzica n-am putut sta deloc jos. Am dansat pana la epuizare. Dupa ce a coborat de la pupitru, nush ce m-a apucat, dar am sarit ca electrocutata si i-am facut cinste cu o bautura. Mi-a spus ca numele lui e J.D. si ca frecventeaza cluburile in fiecare sambata si duminica. „Buna! Eu sunt Ida!“ m-am prezentat putin intimidata de neamtul brunet, cu ochi albastrii si inalt cat muntele... din fatza mea. L-am intrebat de ce el nu este blond ca majoritatea barbatzilor din Germania. Am aflat de la el ca mama lui era hispanica, iar tatal neamtz. Ador barbatzii latini, pentru ca au in sange un fel mai aparte de a se purta cu femeile. N-a trecut mult si m-a invitat la dans. M-a luat in bratele lui puternice si ma strangea cu frica sa nu ma storceasca exact ca pe o rosie. Eram ca un fulg in bratele lui vanjoase. Wow... si ce bine dansa! M-a sarutat pe gat... Apoi mi-a mangaiat ushor coapsele. Simteam ca ma topesc acolo. Vroiam sa fie al meu, numai ca nu trecu mult timp si ma saruta. Avea niste buze calde si groase. Dupa ce m-a sarutat s-a facut pierdut in multime si a disparut. Ma lasase insa cu o dorintza... greu de stapanit. Ma duc in apartamentul inchiriat pe Burgafenstrasse [sunt constient ca nu se scrie asha, dar mi-e lene sa pun tastatura in lb germana [Photo]] si ma gandesc la J.D. Intr-un final adorm. Ma trezeshte telefonul. „Alo, da!“ raspund eu cu o voce de speria si mortzii... La telefon era J.D. si nu shtiam cum sa ma mai manifest. Amutzisem... Cum de-mi aflase numarul de telefon? Am presupus ca este un tip destul de influent prin Munchen din moment ce a aflat si unde stau. Mi-a spus ca la ora 18 sa fiu imbracata pentru ca va veni o limuzina alba sa ma ia din fatza scarii. Am ales o rochie neagra de seara fara umeri. Umeri-mi erau acoperiti de un shal negru frumos parfumat. Rujul si machiajul nu era prea strident, deoarece nu vroiam sa par o stricata. La ora 18:55 limuzina era deja parcata in fatza scarii, iar eu nu eram gata. Imi iau repede pantofii si zbor pe scari. Shoferul imi deschide usha shi ce sa vad? J.D. ma ashtepta rabdator in mashina. „Pentru o prezenta atat de incantatoare ca a ta, as mai fi ashteptat oricat mi-ai fi cerut!“ imi sopteshte el in timp ce ridicandu-mi mana o pupa fin si se uita fix in ochii mei. „Am ales un restaurant cu specific grecesc, sper ca nu te deranjeaza!“ continua el. Eu eram topita, si doar aprobam dand din cap. Simpla lui prezenta ma lasase muta. El purta frac si pantofi de lac. Mirosea a Lacoste cred. Ajunsi la restaurant mi-am dat seama ca inchiriase tot restaurantul pentru noi doi, deoarece nu era nici tipenie de om in restaurant, in afara de noi si personalul restaurantului. L-am lasat pe el sa comande pentru ca stia si greceshte. Mancarea a fost grozava. Dupa masa, patronul restaurantului a venit sa dea mana q J.D. si l-a intrebat cum i s-a parut mancarea? „Mai mult decat grozava, dar nu la fel de grozava ca aceasta d-soara!“, raspunse el. Patronul aproba, apoi facu un semn unui ospatar. Brusc pe masa aparu ca din senis 3 paharute, q un lichid incolor. Am aflat apoi ca se numeshte Ouzo. Am baut cateva paharele impreuna cu ei, dupa care nu-mi aduc aminte mare lucru.
Ma trezesc in bratele lui J.D. care cred ca ma ducea acasa. Da, asha era, deoarece am recunoscut mobila din apartamentul inchiriat de mine.
M-a pus ushor pe pat. A vrut sa plece insa l-am tras spre mine si l-am sarutat. Nu s-a impotrivit si m-a intrebat daca sunt sigura ca vreau sa fac asta. I-am spus ca da, fara ca el sa shtie ca am vrut asta inca din prima clipa cand l-am vazut. A fost tandru cu mine. A inceput cu sarutari scurte pe gat, pe umeri, pe sani... nici nu shtiu cum am ajuns amandoi dezbracatzi. Am observat ca avea un tatuaj pe piept. Nu l-am intrebat de la ce vine. Stiu ca nu e bine sa iei numele Domnului in desert, dar Dumnezeule, chiar nu vroiam sa se opreasca. Cu cat ma amana mai mult, cu atat il vroiam mai mult. Mai multe detalii voi pastra numai pentru mine, dar a fost incredibil de [Photo]. La un moment dat am adormit. Dimineatza am gasit doar o scrisoare si un trandafir pe perna. In scrisoare era o felicitare care spunea: "Ich bin immer fur dich da!" [Voi fi mereu pentru tine, aici!], semnat J.D. .
(4 aprilie 2007)