A inceput cu o voce!

Totul a inceput cu o voce... De fapt cu un mesaj pe YM care suna tentant de bine. Oricum ma plictisisem sa ascult muzik pe care o aveam eu pe computer. Apas pe link-ul primit. Se deschide winamp-ul si se aude o muzica ambientala.
Intru pe site-ul oficial al postului de radio. Intrasem tocmai in programul "Ambiental Mood". Dupa cateva minute, se aude o voce destul de calda si senzuala pe post. Am ramas ! Imi placea acea voce. Chiar imi placea.
Tipul de la radio parea sigur pe el, deci era clar ca nu era prima oara cand era ON-AIR... [de fapt mai mult... ON-NETWORK, pentru ca nu emitea pe FM]. Nu era un post de radio oarecare dupa cum mi-am dat eu seama. Era un post mai special. Asha ca am ascultat foarte multa vreme. Dupa doua saptamani de ascultat acea voce la radio, ajunsesem sa o aud shi-n vis... Era frumos! Incercam sa-mi inchipui cum arata acel tip misterios. In sfarsit se anunta si o emisiune de dedicatii. Sunt la numarul spus de tip pe post. Suna o data... suna de doua ori... suna de trei ori... Incep sa-mi pierd rabdarea si sa ma enervez, dar imi trece instantaneu cand ii aud lui vocea. Ma blochez, shi nush ce sa mai zic.
„Alo? Ai sunat la programul de dedicatii, cu cine am placerea sa vorbesc?“
Dupa o pauza de cateva secunde am crezut ca imi inchide telefonul, dar scot un: „Buna! Bita este numele meu...“
Continuam discutzia pe post, fac o dedicatzie pentru prietenii mei, cer o melodie si apoi mai adaug ca melodia sa fie si pentru el.
„Oke, aceasta a fost Bita cu o dedicatzie pentru prietenii ei. Mergem mai departe cu dedicatiile...“ continua el, insa nu inchide telefonul. Aud o voce feminina: "J. treci sa mananci si lasa prostiile!". Devenisem putin geloasa, asa ca am inchis telefonul. Am consinuat sa sun aproape in fiecare seara si dadeam dedicatzii. Devenisem o ascultatoare fidela, asha ca am fost rasplatita cu un CD. Ca sa nu aflu "sediul" postului underground de radio, am stabilit cu tipul de la radio un loc de intalnire sa-mi dea CD-ul cashtigat. Doar era dreptul meu!
Era intr-o sambata, ora 10:00 in fatza magazinului Obor. Ma uitam dupa un tip mai slabutz si probabil nervos, deoarece e logic ca am intarziat. Ma plimb p-acolo ce ma plimb, pana cand se apropie un tip de mn si ma intreaba daca eu-s Bita. Raspund afirmativ, si se prezinta.
„Eu-s tipul de la radio, J.! Probabil ca nu te ashteptai sa arat asha din moment ce ai trecut de cateva ori pe langa mine fara sa ma bagi in seama.“
N-am mai zis absolut nimic. I-am multumit pentru CD si ma uitam la buzele mici si subtiri ale lui. Erau putin crapate probabil din cauza caldurii. Nu stiu daca am fost dezamagita sau nu, dar in minte nu-mi rasuna decat vocea lui, atat la radio, cat si atunci cand ne-am intalnit. Am plecat, dupa ce i-am spus ca CD-ul trebuia sa vina si cu un pupic pe obraz...
Putin cam timid a indraznit sa ma pupe pe obraz, si apoi mi-a spus ca se grabeshte pentru ca are nush ce emisiune de facut.
Acum aceasta voce din mintea mea avea shi un chip, shi un corp, shi avea chiar shi o personalitate. Am continuat sa vb la radio atat ON-LINE, cat si OFF-LINE. Vorbeam cu el pe YM ore intregi pana nu mai puteam de somn. Poate ca ma fascina ceea ce facea, sau poate ca ma fascina el ca persoana...
M-am gandit sa ... dar lasa asta acum... m-am razgandit oricum. O sa raman probabil toata viatza sa ma gandesc: "CE S-AR FI INTAMPLAT DACA...?"

Morala acestei poveshti e simpla, dar va las pe voi s-o descoperitzi. Poate si la voi a inceput cu o voce... apoi acea voce a inceput sa capete o forma... acea forma a inceput sa capete culoare... acea culoare a inceput sa va placa... iar din placut cine shtie cat de departe se poate ajunge... Viitorul nu are decat o singura limita, iar acea limita shtii ca ai atins-o numai atunci cand mori. De ce sa mori cu un regret? De ce sa fii blestemat sa repetzi aceeashi gresheala pana in clipa cand o sa-ti dai seama ca-n viatza nu trebuie sa ai regrete? De ce atatea "de ce"-uri?

De ce? De ce? De ce?