Cum iubeste un orb

Am revenit cu inca un post pe aceasta pagina pentru o persoana deosebita pe nume Tony. Am scris aceasta poveste acum mult timp, mai exact acum 6 ani. Tony, aceasta poveste probabil ca a fost scrisa ca sa o auzi si tu. Aceasta poveste este pura fictiune... inspirata insa dintr-un moment real din viatza mea. A fost atunci cand era sa raman orb din cauza unui fulger. Asha a luat nastere aceasta poveste. Povestea apartine cartii "Povesti de adormit adolescentii", o carte pe care insa n-am finalizat-o. Culmea este ca aceasta poveste este ultima poveste pe care am scris-o oficial in caietul care reprezenta manuscrisul cartii, restul poveshtilor fiind scrise direct pe internet. Sa incep...

„ Intr-o seara frumoasa de vara, in care cerul lasa ca toate stelele sa se observe, Andrei ca de obicei era la geamul camerei lui si le admira.
Daca va intrebati ce fel de persoana era Andrei si cum arata va voi spune ca era un tip simpatic, cu mult umor, foarte sufletist, iar fizic era inalt, lat in umeri, par saten, ochi caprui si un zambet fermecator.

In liceu cu Andrei invata o fata mai mare decat Andrei cu 2 ani, care-l placea si tot gasea pretext sa fie tot timpul langa el. Mihaela, caci asa o cheama pe fata, si-a facut o prietena la Andrei in clasa pe care sa o vada in fiecare zi, pretext deci sa-l vada shi pe Andrei, dar "Fara nicio intentie!" dupa cum ar spune ea.
Privirile lor spuneau multe. Mai mult decat sunt stele pe cer ar spune Andrei.
Tragand cu urechea la unul intre dialogurile lor... iata ce am auzi:
– Buna mai visatorule! Ai vazut vre-o stea cazatoare aseara?
– Da! Cum sa nu? Am vazut chiar doua!
– Si ce dorinte ti-ai pus?
– Pai prima dorinta amea a fost sa devin astrolog. Cea de-a doua nu ti-o pot spune pentru ca e posibil sa nu mi se mai indeplineasca. Are legatura cu tine oricum.
– Haide ma Andrei... Nu ma tine in suspans. Spune-mi si mie ce dorinta ti-ai pus?
– Nu! Nu-ti zic, deoarece vreau sa se indeplineasca!
Intr-adevar aceasta discutie nu contine atatea cuvinte cate isi puteau spune ei din priviri, dar macare este o conversatie.
Am omis sa va spun ca Mihaela statea la cateva strazi distanta de blocul unde statea Andrei. , ceea ce inseamna ca cei doi petreceau probabil ceva timp impreuna si la bloc sau prin cartier.
Intr-una din serile de toamna ceva neprevazut se va intampla. Nu v-as dori nici temporar sa patiti asa ceva... Nu stiu sigur ce sau cine l-a impins pe Andrei sa se apropie de fereastra in acea seara. Ploua torential, iar un fulger loveste exact deasupra camerei lui Andrei. Andrei se indeparteza rapid, speriat fiind de zgomotul asurzitor shi de lumina puternica emanata. Cand sa deschida ochii, vede foarte slab, iar dintr-o data i se taie vederea. Nu mai vedea nimic. Isi striga speriat parintii.
Parintii sar ingrijorati. Ii pun intrebari. Raman socati ca i s-a intamplat una ca asta fiului lor. A doua zi il duc la oftalmologie pentru consultatie. Doctorul nu pare prea increzator ca vederea lui Andrei va reveni, dar nu le spune direct asta. Le spune ca este posibil sa fie ceva temporar. Ii prescrie lui Andrei niste picaturi de ochi.
Prima fata care a venit sa-l vada imediat dupa acest accident nefericit a fost chiar Mihaela. Putin furioasa pe el, nu l-a certat. L-a intrebat doar cum s-a intamplat...
– Mihaela, acum iti pot spune care era cea de-a doua dorinta a mea. Oricum nu cred ca mai are rost sa nu ti-o spun, deoarece tare mi-e frica sa nu fie ceva pe termen lung... Vroiams a mergem impreuna la munte si sa ne uitam noaptea pe cer. Sa vedem stele, constelatii, sa-ti arat steaua ce-ti poarta numele si multe altele. Dar acum... acum nu cred ca mai este posibil...
Mihaelase simti miscata, si usor si fara sa-si dea seama, o lacrima i se scurgea pe obraz. Andrei ii tinea fatza in palme si simti lacrima.
– Plangi? Pentru mine?
Niciun raspuns. Andrei s-a icnapatanat ca in seara aceea sa nu mai vorbeasca cu Mihaela. Cu toate astea, Mihaela veni si a doua zi sa-l viziteze. Mama ii anunta prezenta, insa Andrei refuza sa vorbeasca cu Mihaela.
– Nu mai lasa fata sa astepte si cheam-o sa vorbiti. Nu mai fii incapatanat ca taica-tu!
Intr-un fel impins si obligat de mama lui accepta sa vorbeasca cu Mihaela.
– Mihaela, scuza-ma pentru comportamentul meu de aseara, dar stii si tu, sau macar banuiesti ca sunt speriat. Trebuie sa ma confrunt cu intunericul si-mi este frica... Foarte frica.
Mihaela il asculta pe Andrei, iar apoi se gandeste sa-i spuna ce simte ea pentru el.
– Stiu ca-ti este frica Andrei, dar tocmai d-asta ma ai pe mine aici. Ai nevoie de cineva care sa te ajute sa treci peste perioada asta, iar eu sper si cred ca acea persoana sunt eu, deoarece de ceva timp incoace simt ca "Te iubesc", Andrei... Intelegi?
Dupa cateva clipe de tacere, Andrei spune urmatoarele:
– Nu as crede asa ceva. Cred ca spui asta doar din mila, iar eu n-am nevoie de mila nimanui.
In zadar s-a chinuit Mihaela sa-i explice. Andrei era mult prea incapatanat. S-a abtinut cateva clipe sa nu planga dupa care a izbugnit:
– Daca tu asta crezi. Daca crezi ca te mint, atunci noi doi nu mai avem ce discuta! dupa care fugi inspre usa.
Fugi cu lacrimi in ochi, dar inainte sa iasa din casa, mama lui Andrei o linisti pe Mihaela si-i spuse sa se intalneasca intr-un loc sa vorbeasca doar ele doua.
Dupa cateva zile s-au intalnit si au discutat foarte mult despre Andrei. Mama lui Andrei i-a spus partile bune si partile rele ale lui Andrei. Nimeni nu-i perfect si trebuie sa avem si parti rele din nefericire.
– Oricum sunt sigura ca va placeti reciproc. Voi chiar credeti ca este o joaca? De fapt este o joaca, dar doar la inceput, pana cand veti realiza ca de fapt chiar va iubiti.
Mihaela stia ca mama lui Andrei avea dreptate. Au vorbit foaret mult despre orice. Se intelegeau grozav, lucru cam rar intalnit intre soacre si nore.
Dupa o saptamana sau mai bine, Andrei se duce insotit de un coleg la Mihaela. Isi cere scuze iarasi pentru comportamentul puieril si pentru ceea ce a spus la suparare. Nu este usor sa te trezesti dintr-o data ca nu mai vezi...
– Mihaela, nu cunosti aceasta senzatie ciudata... aceasta teama de a nu mai vedea niciodata razelel soarelui... stelele... ochii tai... Crede-ma ca sunt speriat. Ma lovest de tot ce e in juru-mi. Sunt speriat de acest intuneric si cred ca asta-mi intuneca si mintea. Nu vreau ca prietenia noastra sa se termine asa si-n niciun caz acum. M-am gadit foarte mult la ceea ce mi-ai spus tu si recunosc... Mi-e frica si de acel "te iubesc" pe care mi l-ai spus, deoarece nu stiu cum poti iubi un orb?"

Din nefericire, Tony... pana aici am putut sa scriu, dar povestea in mintea mea se mai intinde pe cateva zeci de randuri... Mihaela sta aproape de Andrei in tot acest timp. Isi sacrifica din timpul liber pentru a-l ajuta sa se obisnuiasca cu intunericul, deoarece ea stie cat de important este sa ai pe cineva aproape in clipele grele. Dupa ce trece un an... nu exact un an, doar iti dai seama... cam 10 luni... lui Andrei ii revine vederea treptat. La un moment dat Andrei se opereaza in Germania shi-i revine vederea definitiv. Complicatii? Numai ziua. Este nevoit sa poarte ochelari de soare fumurii. El se casatoreste cu Mihaela pe care o respecta si o iubeste pana in ziua in care ei mor.

Cam asta a fost povestea, Tony. Probabil ca am scris aceasta poveste ca intr-o buna zi, cineva special ca tine sa o auda, pentru ca DA. Tony, tu esti un om deosebit. Esti un om special. Fii tare! Nu-i lasa pe altii sa te doboare. Fii mandru de tine asa cum m-ai facut tu sa ma simt astazi cand m-am pus in locul tau. Ai un loc de munca... Ai umblat prin tara... si cine stie cate alte zeci de calitati bune ai. Pe cele rele alunga-le. Da-le de-o parte. Ascunde-le... si nu uita... NICIODATA NU TE GRABI!

Bafta, Tony. Sper sa poti lasa un comment... Ai grija de tine, pentru ca nu sunt sigur ca cel de sus e intotdeauna atent aici unde suntem noi... pe Terra!