Episodul 3 - Si s-a stins...

Weekendul care tocmai a trecut am fost la mare! Nu spun asta ca sa ma laud, ci doar ca sa va pun in tema cu ceea ce mi s-a intamplat pentru a treia oara in viata!

Primul impuls pe care l-am avut cand am ajuns la mare a fost sa fac baie in mare... lojic shi normal. Zis shi facut. Nici nu am ajuns bine pe plaja ca repede JOS TEXTILA si da-i in apa!

Desi era ora 8 dimineatza simteam soarele cum imi prajea pielea ushor. Ma aventurez putin in larg. Tot dand din lopetzi (picioare) si din greble (maini) cam 20 de minute, realizez ca nu se mai vedea tzarmul. M-am panicat.

Dau sa ma intorc. Innot inspre tzarm, dar fara pic de rezultat. Innotam dar parca innotam pe loc. Peste tot in juru-mi numai apa, nici o capatzana de om... cand zaresc o figura cunoscuta mie in zare. Se apropia de mine foarte repede!

Era fata q parul de foc! (Nu ma refer la Madalina Manole ) Fata care pur si simplu mi-a dat aripi sa zbor in lume. Ea-mi incepuse viatza... ea-mi salvase viatza... iar eu... eu ... eu nu am apreciat asta... Ceea ce s-a intamplat a fost numai vina mea.

S-a apropiat de mine. M-a sarutat! M-a luat de mana si m-a atras intr-o lume a ei. O groaza de fete despuiete... barbatzi musculoshi tot despuiatzi... lume fara inhibitzii. Ma simteam ca un strain, dar pentru simplul fapt ca eram cu ea, totul parea normal.

Apoi am observat ceva ciudat la ea si la ceilalti. In loc de picioare avea o coada... M-am speriat deoarece nu intelegeam ce se intampla. S-a uitat apoi in ochii mei si mi-a spus: "Aveam de gand sa-ti spun!". Totushi nu m-am suparat deoarece stiam ca avea de gand sa-mi spuna. O credeam pt k desi am vazut-o doar de 2 ori in viatza, mi-a inspirat cea mai mare incredere.

"La primele noastre 2 intalniri am disparut mereu fara sa-mi iau ramas bun! Imi pare rau pentru asta, dar niciodata nu m-am priceput la despartiri. In plus, in toata viata mea de sirena nu am voie sa ies la suprafata decat de 2 ori, a treia oara urmand a-mi pierde dreptul de a ma intoarce inapoi, si de a deveni o muritoare. Ma bucur ca singurele zile ale mele ca om le-am trait alaturi de tine!"

Desi eram la cine shtie cati metrii adancime, in apa (lojioc) simteam cum imi aluneca ushor lacrimi pe obraz. Singura fata care m-a facut sa ma simt barbat de fapt imi spune sa nu mai sper la o dragoste ca-n poveshti, deoarece asta ar insemna sa avem o dragoste imposibila.

Aud voci care ma striga pe nume (erau prietenii mei)... Imi simt plamanii infundati de apa sarata... Incerc sa deschid ochii, dar nu vad destulde bine... Sunt de-a dreptul confuz pentru a doua oara-n viatza. Ce s-a intamplat???

Ma ridic ajutat de prietenii mei si ii vad corpul zacand neinsufletit pe nisip! Cad in genunchi... ma uit la cer shi strig cat ma mai tin plamanii q apa q tot: "Nuuuuuuuuuuuuuuu!!!". Cat este litoralul de mare, si pana in Turcia s-a auzit acel strigat...

O iau in bratze pentru ultima oara, si-i fur un ultim sarut. Ii soptesc ca o iubesc, si apoi salvamarii ma dau la o parte incercand s-o salveze shi pe ea! Nici o sansa. Dupa 10 minute, au declarat deces prin innec.

Nu inteleg ce s-a intamplat! De ce a riscat sa ma aduca pe mine la mal, shtiind ca ea va deveni muritoare. Nu mai inteleg nimic, dar prietenii mei ma lamuresc. Imi spu ca salvamarii ne-au adus pe amandoi la mal. Eu inca mai respiram, dar ea nu. Mi-a salvat viatza pentru a doua oara! A ales sa se sacrifice pentru mine. Ce fel de iubire este asta in care unul din cei doi trebuie sa-l uite pe celalalt si sa mearga mai departe?